Ce va crede lumea? De cate ori ne-a fost dat sa auzim aceste vorbe, din partea parintilor, a bunicilor, a oamenilor in general, de cate ori ne-am intrebat noi insine acest lucru, de multe ori, de mult prea multe ori am lasat acest gand sa ne conduca in viata, sa ne faca sa apasam frana in locul pedalei de acceleratie care sa ne conduca pe propriul drum, spre noi insine si descoperirea misiunii noastre in aceasta existenta.
Suntem oameni, avem aceeasi natura, avem in noi Esenta Divina, suntem toti creatii ale Divinitatii, suntem unici prin felul in care gandim si simtim, prin felul in care aratam ori actionam, nu suntem roboti sa ne lasam manevrati de ceilalti, nu suntem trasi la indigo pentru a obtine aceleasi lucruri, ori a avea aceeasi atitudine, dorinte sau vise, suntem liberi de a actiona cum forta interioara ne-o cere, insa uitam din pacate, de foarte multe ori, aceste lucruri.
Lumea, de a carei parere ne este atat de teama uneori, acea lume, este formata din oameni si atunci de ce ne este teama de noi, cand normal ar fi sa ne iubim, sa ne intelegem, sa ne respectam si sa ne sprijinim reciproc?
In tumultul vietii am uitat aceste lucruri, ne-am centrat pe exterior si am lasat in plan secund interiorul, acel izvor de unde revarsa Scanteia Divina, frumusetea, puritatea, iubirea, am ajuns sa ne vedem in separare, sa judecam, sa comparam, sa ne lasam purtati de invidie si de teama si doar reintoarcerea la iubire ne va face sa ne vedem locul si rolul in aceasta existenta, sa-i acceptam pe ceilalti pentru ca sunt perfecti exact asa cum sunt, pentru momentul in care se afla, pentru ca avem un rol cu totii, fara fiecare din noi, lumea ar arata diferit, suntem purtatori de mesaje divine, depinde de noi daca alegem sa le vedem, sa le auzim, sa le urmam, pentru ca totul se intampla cu un rost, iar critica acceptata fara resentimente poate fi constructiva, la fel cum urmarea propriului drum poate sa inspire, sa trezeasca, sa lumineze, sa elibereze suflete.
Am fost crescuti in spiritul lui ,,nu e voie” si al lui ,,nu poti” , ne-au fost impuse, principii, conceptii, limite, am fost invatati sa nu iesim din tipare, sa urmam turma pentru ca asa este firesc si normal, sa ascultam, sa ne adaptam, sa ne resemnam si astfel am ajuns sa ne cenzuram, sa ne multumim cu putin, sa facem ce fac altii sau ce se asteapta de la noi, chiar daca sufletul ne spune altceva, ajungand sa privim existenta ca pe propria inchisoare unde exista granite, ne sunt trasate limite, pe care daca le depasim , ne asumam riscul de a fi renegati.
Ne dorim cu totii sa fim placuti, sa fim apreciati, insa nu putem multumi pe toata lumea, scopul nostru este de a ne multumi pe noi, de a ne fi fideli propriilor vise, dorinte, aspiratii si vocii interioare ce ne poarta spre expresia cea mai inalta a propriei existente.
Gura lumii nu va tacea niciodata, nu o voi putea opri nici eu, nici tu, nici nimeni altcineva, depinde de fiecare cum se raporteaza la ea, cata importanta ii da, cata dreptate, cat o lasam sa ne influenteze deciziile.
Gura lumii ne poate paraliza sau ne poate da aripi, depinde doar de noi, de increderea pe care o avem in noi insine si de cat de mult ne lasam purtati de vocea inimii, de unicitatea propriei fiinte.
Atunci cand alegem sa fim autentici, sa ne urmam visul, oricat de nebunesc ar parea, foarte des se intampla sa nu mai fim placuti, sa fim certati, criticati, marginalizati, insa cei ce ne iubesc cu adevarat vor putea vedea stralucirea din noi atunci cand ne urmam drumul, pentru ca cel ce iubeste nu poate fi invidios, iar cand te lasi purtat de iubire atragi iubire si cand alegi sa-ti exprimi valoarea, vei atrage in viata ta oameni valorosi.
,, Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa simti ca si tu poti deveni mare”- Mark Twain.
Tu, ce-ti doresti, sa urmezi lumea sau calea propriului suflet?
Pace si iubire,
Florina Popa Dumse
Colţ de suflet 