Bucureștiul m-a chemat din nou la el și în acest an, de această dată nu într-o vizită de plăcere, ci într-una cu durata șederii incertă.
Pe modelul vii, dar nu știi când te vei da dus.
Dacă anul trecut vă povesteam cu bucurie despre popasul în Parcul Herăstrău, acum vă împărtășesc aventura unui provincial în capitală.
După doisprezece ore de mers cu trenul, unul desprins din vremuri demult apuse pentru alte meridiane, ajung în marele oraș, amețită și cu o ușoară teamă că va trebui să mărșăluiesc de una singura, din postura omului care s-a rătăcit chiar și în orașul în care locuiește.
Prima oprire a fost pe Șoseaua Panduri, unde, după câteva documente completate și o treabă rezolvată, cea mai mare dorință era o cameră cu un pat confortabil și apă caldă la robinet.
Dar nebunia era că nu îmi rezervasem o cameră la hotel, preferând să o fac la fața locului, asta și datorită faptului că nu știam exact cât voi sta, dar și din teama că aș putea fi dezamăgită de ce voi găsi acolo, pentru că sufăr de un ușor scepticism.
Dar îmi făcusem o listă cu posibile variante, hai că nu eram total nepregătită, așa că mi-am scos eu frumos foaia și am început să dau telefoane, sprijinită chiar de zidul unei biserici, iar perspectiva nu era deloc una roz, fie nu aveau camere libere, fie prețurile erau mult peste așteptările mele și mai voiam să fie și aproape de locul în care trebuia să ajung zilnic.
Am invocat divinitatea, da, am făcut-o și într-un final am reușit să găsesc o cameră la 150 de lei pe noapte, dar mintea mea continua să facă scenarii cu privire la modul în care va arăta, asta până când mi-am dat seama că după trainingul intensiv al soțului meu privind folosirea Google Maps, atehnica in persoană reușise să amețească telefonul, rămânând blocată într-o intersecție.
În astfel de cazuri cea mai inspirată acțiune este să te oprești si să respiri adânc, să nu te panichezi că a mai început să și plouă, iar umbrela este de negăsit în rucsacul burdușit cu de toate.
Am luat-o ușor prin ploaie, telefonul începuse să dea semne de viață și după doar câteva minute am ajuns în fața unei porți care îmi dădea speranța că și interiorul va fi unul decent.
Ajunsesem la Vila Parlament, locul care pentru trei nopți avea să mă găzduiască în siguranță în marea capitală.
Unitatea de cazare este cu camere pe sol, mici, dar curate și confortabile, cu o curte verde și umbroasă, unde puteai uita de caniculă și de agitația specifică capitalei.
Zilele în București au fost obositoare, dar mi-au arătat că mă pot descurca și în situații limită.
Cel mai mult am circulat cu cele două picioare din dotare, cea mai mare provocare fiind să ajung de pe Soseaua Panduri până la AFI Cotroceni, asta pentru a valorifica un voucher Wu Xing, pe care îl câștigasem la compețiția de blogging SuperBlog.
La AFI Cotroceni mi-am tras sufletul și m-am bucurat de decorul desprins parcă dintr-o altă lume.
Luând-o la pas pe străzi am ajuns și la Catedrala Mântuiii Neamului, care este și acum în construcție, dar și față în față cu Palatul Parlamentului, pe care l-am surprins în câteva fotografii.
Colţ de suflet 