
Sunt doar o filă din jurnalul unui suflet călător,
O pagină distinctă din imensa carte a vieții,
Fărâma colorată din perfecțiunea unei vieți imperfecte.
Cine se aseamănă se adună într-un câmp de iubire sau ură
Și uneori părem doar niște clovni dansatori ieșiți dintr-un chenar impus
Sunt momente când mă simt precum o mușcată înflorită într-un deșert:
Singură și tristă, unică și specială în același timp.
Ce-i drept, cu toții învârtim paleta de culori a lumii
Și ne pictăm propriul tablou cu care defilăm prin viață.
Când vine vorba de carcasă, mă caracterizează stilul Chic-Elite
În rest, aș vrea să cred că sunt o rază de lumină și speranță
Acolo unde există durere, uitare, ignoranță.
Colț de suflet, oglinda mea în viață!

Încondeiere cu tristețe, deznădejde și iubire,
Pentru a sprijini inimi micuțe ce suferă-n tăcere,
Căci actul dăruirii e precum pâinea, mereu pe masă,
Nu doar atunci când vine o sărbătoare creștinească.
Pască și drob, doar o hrană trupească,
Universul inimii reprezintă comoara noastră.
Sunt doar un suflet sensibil care se ascunde sub eșarfa magică a iubirii.
Un blogger partener la misiunea descoperirii vocației,
Lăsând inspirația și înțelepciunea superioară să se aștearnă
Prin cuvinte menite să ne conducă pe calea autocunoașterii și evoluției personale,
Presărând pe cărările vieții esența propriului suflet.
Visează, acționează, trăiește, îndemnul care mă urnește
Și am parteneri media de nădejde,
Pentru a scrie o poveste despre ce-a fost, despre ce este.
Sunt o visătoare îndrăgostită de nemărginirea cerului înstelat,
Privit în subseară, din comodul leagăn de la țară,
Acel moment în care ochii devin sticloși și vocea s-a umezit,
Dând naștere unei povești închise adânc în cotloanele sufletului,
Iar răspunsul devine un ecou atât de clar în liniștea perfectă a nopții.
Adevărul este că noi deținem cheia propriei împliniri,
Însă ne împiedicăm de un nasture ca de un morman de nisip.
Vedem în ceilalți sursa propriei noastre fericiri sau nefericiri,
Ne angrenăm într-un dans nesfârșit al luptei pentru putere,
În care suntem rând pe rând victimă, agresor și salvator
Și din păcate doar loviturile dure ale vieții ne mai trezesc la realitate.
Și întrebarea potrivită poate schimba întreaga perspectivă,
Iar a etira valori sănătoase poate schimba destine,
Căci modele suntem cu toții, depinde doar pentru ce și pentru cine.
Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!
Sunt prietena cărților bune, suflete deschise pentru mine, pentru tine,
Izvor nesecat de informație testată,
Glasul care te-ndeamnă să fii mereu mai bun,
Energie pură care cheamă schimbarea.
Sunt prietena care știe să asculte și să înțeleagă,
Care rostește mereu un verde în față
Poate durea, dar e varianta cea mai sănătoasă
Sunt un spirit liber care-și dorește să strălucească.
Și dacă ar fi să fac pledoaria finală:
Sunt doar un simplu călător prin viață,
Călătoria perfectă e destinația vizată!
Articol pentru Spring SuperBlog 2017.