Blogging creativ

Ai grijă cu FARMEC: de tine, de casă, de natură

Ziua bună se cunoaște de dimineață, așa spune vorba înțeleaptă. Felul în care îți începi ziua poate face diferența în ceea ce privește starea de spirit și sarcinile bifate. Grija față de propria persoană, față de mediul în care ne desfășurăm activitatea și față de natură sunt subiecte care ar trebui să ne preocupe.

Viața ecologică începe cu gândurile rulate în minte, continuă cu alegerile pe care le facem când punem în coșul de cumpărături produse de pe rafturile marilor magazine și se încheie cu felul în care fiecare dintre noi pune umărul la reciclarea deșeurilor din gospodărie.

Eu mărturisesc cu mândrie că am grijă de natură așa cum am grijă de mine și te îndemn și pe tine să faci la fel, căci natura este casa noastră a tuturor, cea care ne oferă cu generozitate elementele care ne țin în viață.

Îngrijire personală cu FARMEC

Pentru mine, îngrijirea personală presupune gânduri sănătoase repetate cu seriozitate, bunătate înainte de toate, practicarea recunoștinței zilnic și atenție maximă îndreptată spre trupul care mă poartă prin viață.

Gerovital – Doctor în frumusețe este veteranul meu aliat în procesul de îngrijire personală. Iar pionul principal de pe tabla de șah a frumuseții mele este cu siguranță Apa Micelară Bifazică, cea la care apelez în fiecare dimineață și seară pentru o curățare naturală a feței și a gâtului.

Pentru o față catifelată, mizez în fiecare zi pe crema hidratantă descoperită în magazinul Farmec din orașul meu de baștină. Frumusețe asigurată la doar câțiva pași distanță!

Curățenia casei cu Nufăr

Curățenia în casă e treabă serioasă, presupune nu doar aspirator, mop, chef și energie debordantă, ci și produse de calitate, prietenoase cu mediul în care trăiesc adulți, copii și animale gingașe.

Pentru o obsedată de microbi, așa ca mine, Nufăr Dezinfectant Universal fără Clor este cel mai frumos cadou, unul care face curățenie lună, cu grijă față de aerul pe care familia îl respiră, față de suprafețe și natură.

Nufăr Verde Veselă este descoperirea mea veselă, produsul care face spălatul vaselor o treabă mai plăcută, mai ușoară și naturală, are grijă de farfurii, oale și pahare, dar și de mâinile din dotare, are pH neutru, formulă biodegradabilă și miros proaspăt de mușețel.

Grijă pentru natură

Grija pentru natură începe de acasă, iar exemplul personal ar fi bine să fie unul demn de urmat, mai ales dacă în jurul nostru se fac pași mici de pitici, care absorb tot și ne imită comportamentul fără echivoc.

Iată câteva aspecte de care să ținem cont:

– uleiul folosit ar fi bine ca în chiuvetă să nu ajungă, iar apa din natură să rămână pură;

– mașinii din dotare i-ar prinde bine o vacanță mare, căci pedalatul și mersul pe jos fac piciorul frumos, iar aerul ne va răsplăti pe loc;

– să planteze măcar un pom este misiunea fiecărui om;

– să punem ambalajele produselor în containerul potrivit este un gest mic, dar cu impact semnificativ;

– când returnăm ambalejele produselor de îngrijire personală sau curățenie a casei (Farmec, Gerovital, Nufăr, Triumf ș.a.) în magazinele Farmec și Gerovital din întreaga țară, vom fi răsplătiți negreșit.

Să fii responsabil te invit: ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine!

Imagini Farmec, editare Canva.com

Articol pentru SuperBlog 2021.

Blogging creativ

Ținute Answear pentru sărbători de poveste

De când mă știu l-am așteptam pe Moș Crăciun pe meleagurile natale, în decorul feeric al iernii, cu ciorapi groși în picioare și cu bluze specifice de sărbătoare. Dar iată că la cei 36 de ani ai mei, a venit momentul să schimb decorul, să trăiesc pe pielea mea visul fetelor de oraș, să petrec câteva zile speciale în Dubai.

O vacanță de Crăciun cu multe grade în termometru va fi cu siguranță o experiență inedită. Nu vom avea nămeți pentru om de zăpadă sau pârtie de schi pentru a ne întrece în voie, dar vom avea soare, plajă… un decor estival în plină iarnă.

Abia aștept să descopăr cu ochii și cu inima obiectivele turistice pe care le-am admirat îndelung pe rețelele de socializare, să fac fotografii fără număr și mă bucur de o ședință de shopping binemeritată în Dubai.

Până atunci, fac shooping inteligent în patria mamă, pe site-ul Answear.ro, unde găsesc de fiecare dată tot ce-mi doresc, mă las surprinsă în fiecare sezon de ținutele șic puse în lumina reflectoarelor de cele peste 400 de branduri de top și reușesc să nu fac niciodată gaură în buget.

Pe lângă livrarea promptă, în maximum 48 de ore, cumpărăturile peste 200 de lei au livrarea și returul gratuite, deci zero riscuri la orice achiziție. Pot comanda ce-mi poftește inima, fac proba oglinzii și decid ce păstrez în garderoba mea.

M-am înscris gratuit în Answear Club, astfel mă simt privilegiată, căci primesc 10% înapoi la fiecare comandă și reușesc să-mi înnoiesc garderoba în fiecare sezon, la sărbătorile importante și când plec în vacanțe mult așteptate.

Cu gândul la prima zăpadă, am navigat printre Geci de puf pe Answear.ro și am optat pentru această variantă, care va avea grijă să țină strănutul la distanță și să-mi ofere confort în plină iarnă.

Ținute Answear pentru vacanță

Acum că geaca este asigurată, să trecem la pregătirea ținutelor pentru vacanța atipică din această iarnă. În Dubai, distracția va fi la ea acasă, așa că am analizat în amănunt https://answear.ro/h/rochii-midi.html elegante și am pus în coș două exemplare interesante, numai bune pentru petrecerea din ajun și pentru ziua de Crăciun.

M-am gândit și la mărșăluitul prin oraș și la plajă, pe care am în plan să o străbat în lung și-n lat, așa că am mai ales trei rochii care mă avantajează, care sunt sigură că se vor remarca în decor și mă vor pune într-o lumină aparte în fotografiile pentru rețelele sociale.

Un blogger este întotdeauna în misiune, imortalizează tot ce mișcă în lume, inspiră prin cuvinte meșteșugite și prin imagini inedite, așa că nu am de gând să fac rabat nici în această vacanță de la ce fac. Voi fi eu oriunde în lume și voi arăta cum se cuvine.

Din bagajul meu de vacanță nu vor lipsi niciodată blugii cei de toate zilele, cei care se adaptează la orice situație și oferă confort negreșit. Și după cum bine se știe, confortul și eleganța nu se exclud, ba chiar fac casă bună împreună, atunci când alegi inteligent, nu neapărat în funcție de trend, ci de ce nu dă cu virgulă atunci când te privești în oglindă.

Cu gândul la căldura din Dubai, îți urez sărbători călduroase oriunde te-ai afla! Lasă iubirea să te ghideze și hainele de calitate să te aranjeze!

Imagini Answear.ro, editare Canva.com

Articol pentru SuperBlog 2021.

Blogging creativ

Brad Artificial vs. Brad Natural. Tu ce alegi?

Clepsidra s-a întors, numărăm cu nerăbdare zilele până la sărbătorile de iarnă, până în clipa în care alergăm cu mic, cu mare să descoperim darurile lăsate de Moșul darnic sub fastuosul brad de Crăciun.

Când vine vorba despre Brazi de Craciun, dilema este dacă alegem un brad natural sau un Bradut Artificial. Înainte de a alege, recomandat este să ne facem un proces interior, să ne gândim la influența pe care alegerea noastră o are asupra mediului și la propriul buget, pe care putem să-l menajăm și să-l folosim în fiecare an în alt scop, dacă ne hotărâm să investim într-un Brad Artificial cochet.

Brad Artificial vs. Brad Natural

Pe scena târgurilor de Crăciun se desfășoară în fiecare an un duel cu miză mare între natural și artificial, cu accent pe beneficiile pe care fiecare brăduț le aduce cu sine în casele gătite de sărbătoare.

Brăduțul natural mizează fără dubii pe mirosul apreciat și pe aspectul pe care până nu de mult îl credea de neegalat. Asta până când a intrat în scenă Depozitul de Brazi și i-a cam tăiat craca de sub picioare, căci scoate din joben, precum un iscusit magician, brazi artificiali cu aspect natural, intens admirați și tot mai întâlniți în casele românilor.

Navigând pe site, printre brazi premium și instalații LED strălucitoare, vom constata că până și chestiunea mirosului poate fi rezolvată foarte ușor, datorită odorizantelor pentru pomul de Crăciun, care aduc în cămin mireasma inconfundabilă de brad, scorțișoară și vâsc.

Oferta este variată, pe gustul și bugetul tuturor, de la brazi în nuanțe diferite de verde, la brazi ninși, cu coroană foarte bogată și chiar brazi de lux cu ace full 3D. Deci rămâne doar să ne hotărâm ce ne dorim cu adevărat și să punem în coș brăduțul preferat, unul care ne va însoți de sărbători ani la rând. Astfel facem o investiție înțeleaptă, una care ne va ajuta ulterior să investim doar în podoabe pentru brad, pentru a-i da o nouă față în fiecare an.

Când alegem Brazi Artificiali, manifestăm grijă față de natură, căci mormanele de brazi naturali pe care le regăsim după sărbători la punctele de colectare ne dau fiori, iar dacă ne gândim și la acele pe care le lasă pe covoare, aș spune că alegerile femeilor sunt mai mult decât clare.

Decizia mea este luată și e una înțeleaptă, am făcut loc deja în debara, un brad artificial acolo se va așeza și va avea loc de cinste în living în fiecare an, va fi admirat de musafirii noștri dragi și sunt sigură că îi va inspira.

Optăm pentru un brad nins, pe care îl vom decora cu mov și auriu, cu decorațiuni handmade create în familie și cu ghirlande din floricele de porumb. Suntem convinși că bradul nostru îl va impresiona și pe Moș Crăciun și că acesta va duce vorba în lume despre brazii artificiali și despre beneficiile pe care le au.

Moș Crăciun și fiecare familie iubitoare de natură, care caută un brad artificial special, sunt invitați să descopere Depozitul de Brazi, locul în care din confortul casei tale, cu doar un click, alegi bradul dorit, având garanția calității și un preț bun.

Aici crengile de brad nu sunt răzlețe, ci sunt dese și cochete, inspiră bogăție și eleganță, ceea ce fiecare dintre noi ne dorim în propria casă. Prin alegerea noastră, un brad artificial va fi rege în casă și unul natural în pădure va fi lăsat să trăiască!

Suntem responsabili și alegem să arătăm că ne pasă!

Imagini Depozitul de Brazi, editare Canva.com

Articol pentru SuperBlog 2021.

Blogging creativ

Mobilier Savini Due – utilitate și eleganță în propria baie

Dacă bucătăria este pentru mine inima casei, locul în care bunătăți felurite prind culoare, baia este cu siguranță sanctuar pentru relaxare. Este locul în care mamele din întreaga lume se refugiază pentru câteva minute de liniște și relaxare, de intimitate și reconectare la propria persoană.

Baia este locul în care poți fi tu cu tine, mai ales atunci când încalți papucii de mamă pentru întâia oară și ai da orice pentru câteva momente în care să te faci pierdută, să uiți de colici și plânsete, de biberoane și scutece.

Dacă descoperi savinidue.ro/mobilier-de-baie realizezi că au trecut vremurile în care accentul nu se punea deloc pe baie, că acum vorbim despre utilitate și eleganță ca pentru orice încăpere din casă.

Adevărul este că în baie nu intri doar pentru toaleta zilnică, căci printre amintiri se regăsesc și băile cu spumă, lumânărele parfumate și un vin bun, iar dacă luăm în calcul că acolo se mai citește și ziarul zilnic sau pagini de carte, am putea numi baia colț de intimitate, inspirație și relaxare.

Baie modernă cu mobilier Savini Due

Pentru mine, baia perfectă trebuie să fie obligatoriu încăpătoare, să fie loc pentru pitici și părinți, pentru piruete printre dușuri mai mult sau mai puțin grăbite, printre periuțe de dinți, perii și codițe de împletit.

Dacă bărbații familiei pun accent pe utilitate, noi, fetele, mizăm în alegeri pe estetic, pe eleganța mobilierului care dă încăperii căldură și o face primitoare. Așa că nu ne rămâne decât să îmbinăm cele două filosofii și să facem alegeri inspirate pentru întreaga familie, să mizăm pe o baie modernă dotată cu mobilier Savini Due.

Alegerile noastre au la bază calitatea înainte de toate, căci Savini Due este cel mai important producător de mobilier de baie din România și din Europa de sud-est. Are colecții pentru fiecare preferință, impresionează prin design și eleganță.

Am fost cu adevărat încântați să descoperim colecțiile Idea, Linea, Oikos, Albatros, Akri, Legno Massello, Perla, Corallo, și Fly, să navigăm printre măști și dulapuri pentru baie, lavoare ceramice și oglinzi cu sistem de iluminare LED.

Mobilierul din baie trebuie să fie încăpător, mai ales pentru familiile cu copii, să fie loc pentru fiecare prosop, uscător de păr, jucării de baie și accesorii necesare fiecărei femei cochete.

Așa că am căutat spațiul necesar, culoarea preferată și un plus de eleganță, iar colecția Legno Massello le are pe toate. Invitația de a descoperi colecția este aici – https://savinidue.ro/legno-massello.

O oglindă mare este o adevărată binecuvântare în diminețile agitate, când cei mari și cei mici se înghesuie la dichisit, iar un lavoar cu suprafețele laterale drepte, pe care se pot așeza diverse obiecte, pune totul la îndemână și ziua merge strună.

Au fost discuții aprinse, gusturile nu s-au mulat ca unse, dar am negociat, ba chiar am și votat și fiind trei fete în casă, majoritatea a stat de partea noastră. Așa că baia din casă are amprentă de feminitate.

Dar nici băieții familiei nu se dau ușor bătuți, rămânând stabilit ca alegerile lor să se așeze elegant în baia casei din sat, acolo unde e mereu lume multă, unde familia se adună la un grătar sau la mesele de sărbătoare de peste an.

Două chiuvete sunt alegeri înțelepte, iar mobilierul minimalist rezonează cu băieții la fix. Cu finisajul Rovere Fossile recunosc că ne-au cucerit, realizând că ar trebui să le dăm credit mai mult, să-i includem în planul nostru de a menajare pentru întreaga casă din dotare.

Am pus la cale un atelier handmade în familie, iar creațiile noastre își vor găsi loc de cinste pe pereții albi din baie, pentru o amprentă unică și o minunată pată de culoare.

Până și capacul WC are funcții speciale, la contact termic, cu parfum de lavandă ne va încânta, iar pe jos se va așeza un covor țesut în război de bunica. Cam așa va arăta baia din casa în care băieții familiei își vor pune amprenta.

Fie că este vorba despre rustic sau modern, Savini Due ne este partener inteligent, ne pune la dispoziție piese de mobilier cochete și ne provoacă la alegeri înțelepte.

Indiferent pentru ce vei opta, am încredere că eleganța va fi acasă în baia ta!

Articol pentru SuperBlog 2021.

Blogging creativ

Anyoli: oceane de emoții în bijuterii cu stocare inteligentă

Bijuteriile sunt de departe cel mai inspirat cadou când vorbim despre o femeie. Au o frumusețe și o sensibilitate aparte, sunt părtașe la cele mai importante momente din viața și ne amintesc mereu de oamenii pe care îi păstrăm în suflet pentru eternitate.

Accesoriile prețioase sunt mesagerele iubirii, o iubire care acum se exprimă dincolo de imaginația celor mai mulți dintre noi, căci bijuteriile cu stocare inteligentă ne surprind cu vocea și mesajele de suflet ale celor dragi.

Anyoli – bijuterii cu stocare inteligentă

Anyoli s-a născut dintr-un vis, din inspirația Divină pe care Nadia Vișan a primit-o ca urmare a dorinței de a împleti frumusețea, calitatea și emoția pură în cadouri unice pentru doamne și domnișoare.

Bijuteriile Anyoli sunt cu adevărat speciale, cuceresc inimi nu doar prin calitatea materialelor folosite, prin design și eleganță, ci mai ales prin emoțiile pe care le poartă. Acestea sunt bijuteriile care ating inimi, care fac posibilă conexiunea dintre oameni indiferent de timp și spațiu.

Bijuteriile cu stocare inteligentă aduse pe piață de Anyoli mizează pe inovare și emoție pură și au o ambasadoare pe măsură. Însăși distinsa Andreea Marin s-a lăsat cucerită și a transmis un mesaj de suflet pentru a sa fiică.

Cu gândul la persoana mult iubită,

Accesezi anyoli.ro și alegi bijuteria potrivită

Eu zic să nu lași graba să te conducă,

Ci să descoperi în amănunt colecțiile: Love, Dio, Nature și Full Moon

Când bijuteria potrivită de inimă a fost simțită,

O pui frumos în coșul de cumpărături

Și abia acum urmează partea inedită

Faci o incursiune în profunzime și lași cuvintele să se adune

Poate fi o poezie, o declarație de dragoste, un citat…

Un mesaj text inspirat sau un video cu chipul și vocea ta creat

Atașezi mesajul dorit și plasezi comanda cât ai clipi

Te asiguri că persoana pe care o surprinzi are aplicația Anyoli instalată

Și prin simpla atingere a bijuteriei de telefon va răsări bucurie.

Mesajul poate fi modificat oricând îți dorești,

Pentru noi și noi surprize, amintiri și povești!

Imagini bijuterii Anyoli, editare Canva.com

Bijuteriile Anyoli – cadouri cu suflet care prind viață

Iubirea, misterul, credința și bogățiile naturii se împletesc magistral în bijuteriile speciale Anyoli, totul pentru o invitație la dăruire și conexiune prin emoție pură.

Bijuteriile din colecția Dio sunt darul perfect pentru persoanele credincioase, așa cum este și mama mea. Am ales deja pentru ea un lănțișor cu pandantiv cruce, din aur galben, cu piatră Lapis-Lazuli, care amplifică energia pozitivă, curajul și speranța.

Îmi doresc să simtă toată iubirea mea în fiecare zi în care îl va purta, iar eu voi avea grijă ca el să poarte câte un mesaj de suflet la fiecare ocazie specială, care să-i amintească cât de iubită și prețuită este.

,,Mama, ești singura ființă pe care o regăsesc cu bucurie în lacrimi și-n zâmbet, care ghicește gânduri și detectează emoții la mii de kilometri depărtare. Ești îngerul meu de pe cărările arcuite ale vieții, singura care îmi întinde mâna oriunde m-aș afla. Mulțumesc Divinității că ești a mea!”

Inele inteligente pentru femei îndrăgostite

Ce poate fi mai frumos decât un inel oferit de bărbatul iubit? Poate doar un inel inteligent Anyoli, un inel care nu doar strălucește, ci aduce vocea omului drag ori de câte ori dorul își face simțită prezența. Care poate purta un mesaj diferit de ziua ta, când aniversați căsătoria, de Crăciun, Revelion sau într-o zi obișnuită în care dorește să te surprindă cu ceva. Un inel mesager al iubirii și prețuirii orice femeie va aprecia!

Coliere inteligente pentru femei cochete

Tare mi-aș dori ca la gâtul fiecărei femei din această lume să se așeze un elegant colier cu perle, care să-i pună în valoare feminitatea și să-i amintească că este o ființă specială. Mesajul pe care l-aș transmite ar fi citatul pe care l-am creat cândva și care mă motivează zi de zi să-mi urmez visurile și să cred în mine.

,,Desenează-ți viața în culorile preferate! Stă în puterea ta!”

Eu am putere de a face magie în lumea mea și de a te invita să te gândești la mama, la sora sau la prietena ta și să alegi cadouri care vor revărsa oceane de iubire din partea ta.

Alege Anyoli, cadouri cu suflet care prind viață!

Imagini Anyoli, editare Canva.com

Articol pentru SuperBlog 2021.