Victima si salvatorul! – Povestea vietii de zi cu zi

Am fost si victima, am fost si salvator! Oare cati dintre noi nu am fost?

Victima pare a fi omul bun ce indura asteptand salvarea.

Salvatorul, sufletul sensibil ce viseaza o lume in armonie si iubire si crede ca el o poate crea.

Persecutorul, da, el, fara el tabloul nu ar fi intreg. Omul ce crede ca detine adevarul universal si perfectiunea este calea aleasa de el.

Trei personaje si un tablou dramatic numit viata.

Sunt un suflet sensibil si daca ne-am lua dupa descrierea anterioara ar trebui sa recunosc ca sunt salvatorul, da, cea mai mare parte din viata mea asta am fost, cel ce incerca sa restabileasca echilibrul, intelegerea, cel ce cauta armonia si pentru scurta vreme reusea sa o obtina.

Spun pentru scurta vreme pentru ca, nu poti ascunde mizeria sub pres pentru mult timp, nu poti pune frana unui om cand el apasa pedala de acceleratie, nu poti dresa si nu poti controla un suflet, nu-l poti obliga sa priveasca in aceeasi directie cu tine, nu-i poti impune sa traiasca dupa propriile tale credinte, nu-i poti inradacina propriile tale valori.

Am inteles aceste lucruri dupa multa vreme, dupa prea multa vreme in care m-am invinovatit ca nu stiu ce si cum sa fac, dupa ce nici o solutie nu dadea roadele asteptate, dupa reprosuri si multa suferinta.

Dupa toate acestea ajungi sa obosesti, cauti sa fugi si iti pui obsesiv intrebarea: Unde gresesc, ce sa mai fac?

Abia cand te retragi si privesti ca un spectator, intelegi ca nu esti singur, ca raspunderea nu este doar a ta, realizezi ca fiecare isi joaca propriul rol, iar tu esti unul dintre personaje si nu regizorul.

Fiecare dintre noi este raspunzator pentru propriile actiuni, pentru ceea ce gandeste si pentru ceea ce exprima, pentru felul in care isi traieste viata, suntem liberi si indiferent de situatia in care ne aflam, avem optiunea de a alege.

Alegerile ne definesc si ne transforma, ne pot salva sau ne pot ingropa.

Cred ca este momentul sa constientizam ca traim ceea ce traim pentru ca, am facut alegeri care ne-au adus in acest moment al vietii noastre.

Nu putem sa dam la infinit vina pe altii, ca si cum noi am fi inferiori, ca si cum drepturile noastre nu ar fi recunoscute, ci sa acceptam ca undeva pe acest drum, noi am ales sa dam aceasta impresie si am fost tratati in functie de ceea ce am oferit.

Se aduna atata suferinta, resentimente si ne angajam intr-o lupta a orgoliilor, in care miza nu este armonia ci subjugarea, dupa principiul ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.

Iertarea, oare unde este iertarea?

Unde este acceptarea, s-a pierdut in marea de reprosuri, ura, barfa si dorinta de impunere?

Unde este viata, propria cale, misiunea?

Poate ar fi momentul sa ne oprim si sa ne privim propria viata, sa vedem situatiile care se tot repeta precum o scena de pe platourile de filmare, sa ne intrebam ce avem de invatat, ce putem schimba si sa dorim inainte de orice binele.

Am fost acuzata si inca mai sunt, pentru multe lucruri care nu tin de mine, pentru multe situatii in care am intervenit sau am ales sa ma tin la distanta, dar am inteles ca acest lucru se intampla pentru ca indiferent cum am actiona nu vom multumi pe toata lumea, iar unii ne vor privi mere ca pe o extensie a celor ce ne-au dat viata, ajungand sa ducem in spate bagajul familiei din care facem parte.

Ceea ce primim din partea oamenilor, de foarte multe ori nu tine de noi, tine de ei si de felul in care privesc viata, de propriile credinte si valori pe care, din pacate, foarte multi incearca inca sa si le impuna.

M-a durut si am simtit ca inca doare, inca mai sunt deschise rani ale acelui suflet visator ce dorea o lume perfecta.

Am ales sa iert si sa ma iert, am ales sa renunt la vinovatie si sa-mi traiesc propria viata, lasandu-i pe ceilalti sa faca propriile alegeri.

Am ales sa nu mai fiu arbitru sau salvator, sa nu mai fiu ,,telefonul fara fir” ci personajul principal din viata mea.

Am ales sa renunt la intrebarea: Cu ce am gresit? si sa-mi pun intrebarea: Ce-mi doresc? acceptand ceea ce nu-mi sta in puterea de a schimba.

Fiecare avem propriul drum pe care sa-l urmam, propria lectie pe care sa o invatam si cum am putea fi noi, daca refuzam sa alegem si sa ne asumam raspunderea, pozand in victime, daca alegem sa ne impunem cu orice pret, alegand postura de persecutor, daca alegem sa fin salvatori, sa ne ocupam de vietile altora, in loc sa ne traim propria calatorie.

Alege sa nu oferi solutii ci sa pui intrebarile potrivite, pentru ca cel ce-ti cere sprijinul sa-si gaseasca propriul drum.

Pace si iubire,

Florina Popa Dumse

Un ,,Colt de suflet” la provocarea toamnei – SuperBlog 2015

Deschid un mail si uite asa

Un SuperBlog se revela

Ma uit atent. Interesant!

Ma informez cum e de fapt

Imi iau un timp sa meditez

Si azi decid s-actionez.

Din dorinta de a-mi pune creativitatea ,,la munca”, crezand in puterea cuvantului de a motiva si in forta actiunii de a transforma, am decis sa ofer esenta ,,Colt de suflet” in primul meu concurs de asezat emotii pe hartie, la SuperBlog2015.

Ce faci? Unde vrei sa ajungi?

Care este drumul meu?

O intrebare pe care mi-o pun de ceva vreme si pe care, observ ca incep sa si-o puna tot mai multi dintre noi.

Cand ajungem sa ne punem aceasta intrebare?

De regula, cand ceva nu merge bine in viata noastra. Cand oboseala isi face simtita prezenta, cand locul de munca nu ne mai multumeste, cand simtim ca viata trece pe langa noi, realizand ca azi este un ieri repetat, iar maine va fi un azi la indigo, cand bucuria pare sa fi plecat in vacanta, in acea vacanta in care noi nu ne-am permis de ceva vreme sa mergem.

Avem tresariri de prezenta, dupa care, hotaram ca suntem datori sa rezistam, sa mergem mai departe.

Datori, fata de cine? Fata de ceilalti? Si cu datoria fata de noi insine cum ramane?

Cat crezi ca-ti vei mai putea aduce la tacere vocea interioara? Acea voce care tipa sa faci o schimbare, sa te ocupi de tine, de viata ta, sa traiesti autentic.

Vei rezista pana in momentul in care si trupul tau va incepe sa urle, sa doara, sa te strige disperat sa-ti indrepti atentia spre tine, sa te regasesti, sa schimbi directia.

Atunci intri in panica, simti o frica puternica pentru ca nu stii ce sa faci si incepi sa te plangi, cersesti atentie, ceri cu disperare solutii si ajungi sa fii criticat, neinteles si marginalizat.

Ti se pune intrebarea: Ce-i cu tine? Doar ai tot ce-ti trebuie!

Privind din exterior poate parea ca ai totul: cariera, sot, familie.

Dar oare viata inseamna doar atat? Si daca este asa, de ce nu suntem fericiti?

Poate pentru ca am uitat de noi, ne-am lasat antrenati de cei din jur, de vocea celor apropiati ce ne-a purtat pe un traseu batatorit ce promitea sa ne aduca siguranta.

Am fost manati de ,,trebuie” si am uitat complet de ,, imi doresc” ,, imi place” ,, ma bucur”.

Traim asemeni unor roboti ce uneori din disperarea situatiei in care ne aflam sfidam tehnologia si lasam lacrimile sa curga, ne scuturam de incarcatura negativa, alegand, din pacate, sa face loc unui nou val de suferinta.

De ce nu alegem schimbarea?

De teama, de frica de nou, de necunoscut, de esec, de neacceptare, din lipsa increderii in fortele proprii, din lipsa informatiilor de care avem nevoie, pentru ca situatia financiara nu ne permite si lipseste si acel sprijin emotional de care avem atata nevoie.

Da. Schimbarea este grea, cere prezenta, cere implicare, cere curaj, dar mai ales cere hotarare si perseverenta.

Cere mult dar ofera infinit!

Cand schimbi directia esti liber sa scoti la lumina comoara ta interioara si crede-ma ca ea exista in fiecare din noi.

Cand ai in sfarsit curajul sa spui ca vrei sa-ti urmezi pasiunea, talentul, dorinta inimii,misiunea sau cum vreti sa o numesti, te trezesti ca tot mai multa lume iti spune ca e o nebunie, ca dai pasarea din mana pe cioara de pe gard, ca trebuie sa ai un loc de munca sigur, ca munca nu o faci de placere, ea fiind de fapt o suferinta obligatorie pe care o primesti in viata ta.

Pentru ce, pentru ati asigura traiul zilei de maine?

Si atunci ma intreb: traim doar ca sa mancam? Asta sa fie sensul vietii?

Cu siguranta nu!

Din punctul meu de vedere viata este o calatorie a evolutiei, iar a trai inseamna a te bucura de acest dar, de minunile ce ne inconjoara, de natura si de oamenii minunati din viata noastra, inseamna de asemenea a darui lumii comoara ta interioara, a infrumuseta lumea prin ceea ce esti capabil sa oferi.

Te lasi descurajat sau mergi mai departe?

Te intorci in locul caldut ce-ti asigura traiul zilei de maine si ,,iubirea” celor din jur sau indraznesti sa fii tu, sa-ti lasi sufletul sa vibreze frumos, sa incepi sa faci pasi mici ce-ti vor reda energia de mult pierduta, sa fii poate singur si neinteles dar multumit de tine, de ceea ce faci, de viata ta?

Nu putem obliga oamenii sa ne inteleaga, sa ne sprijine, sa ramana langa noi daca credintele noastre sunt diferite, daca valorile noastre nu sunt compatibile, daca drumul ne duce in directii opuse.

Dar as putea spune ca, suntem datori fata de noi insine sa ne urmam calea, suntem datori sa traim dupa propriile principii, infrumusetand prin calitatile si pasiunile noastre lumea in care traim.

Pe acest drum, in aceasta noua calatorie spre cunoastere si desavarsire, poate ar fi de ajutor sa pornim constientizand ca oamenii ne privesc prin proprii ,,ochelari”, ne vad cum vor sa ne vada, ne recunosc sau ne reneaga, in functie de esenta ce exista in fiecare din noi.

Viata este o alegere, o alegere ce defineste si transforma, ce inalta sau duce la ruina.Depinde doar de tine!

Fii calatorul ce-si urmeaza propria harta, amintindu-ti mereu ca intre ieri si maine sa-l alegi pe azi!

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse