Storytelling la puterea SuperBlog

Toamna aduce cea de-a 25-a ediție a competiției de blogging creativ SuperBlog. Numeroși bloggeri din țară sau de peste mări și țări își unesc forțele pentru a aduce în atenția cititorilor produse și servicii de marcă. Nu într-o prezentare oarecare, ci prin articole creative, după inspirația și priceperea fiecăruia. În concordanță cu cerințele juriului și cu gândul la premiile atractive în bani și produse.

Dincolo de a fi un concurs, SuperBlog este o familie, dincolo de spiritul competitiv și de nemulțumirile inerente cu privire la notele acordate, energia este una minunată, se creează prietenii și colaborări care colorează cu măiestrie o lume în care cuvântul este rege.

,,Din dorința de a-mi pune creativitatea <<la muncă>>, crezând în puterea cuvântului de a motiva și în forța acțiunii de a transforma, am decis să ofer esența <<Colț de suflet>> în primul meu concurs de așezat emoții pe hârtie.” – asta scriam în anul 2015, în articolul de înscriere la prima mea competiție SuperBlog, iar restul este istorie.

M-a cucerit această competiție, m-a provocat să învăț multe lucruri despre mine, despre diverse domenii, despre produsele și serviciile pe care le prezentam în articole, mi-a și pus nervii la încercare de-a lungul vremii, dar mai presus de orice, m-a bucurat și motivat să evoluez, să-mi îmbunătățesc modul de exprimare, să fiu disciplinată, să respect cerințe și termene, să fiu constantă.

Storytelling la puterea SuperBlog este provocarea acestei toamne, în care intru și eu, ceea ce înseamnă că vor urma articole creative, utile și profunde, după cum v-am obișnuit.

Activități și conștientizări de ziua mea

Am sărbătorit 37 de primăveri. Pardon… de anotimpuri ruginii, căci m-am născut toamna. 37 de ani în buletin, poate mai puțini în oglindă, ar spune unii. Cu un suflet mult mai tânăr decât arată trupul, deși, recent am aflat că aș fi un spirit bătrân pe această planetă, adică am bifat numeroase încarnări până la această călătorie.

Privesc viața ca pe o călătorie, asta se știe, chiar dacă uneori pare o cursă cu obstacole pe care suntem provocați să le depășim. Nu mă sperie viața, nici anii din buletin, cred că mai tare mă sperie ideea de a pleca de aici fără a-mi manifesta adevăratul potențial și a trăi bucuria libertății de a fi, fără a lăsa ceva în urmă, o amprentă a trecerii prin această lume, o moștenire pentru urmașii noștri, un dar pentru viață.

Viața la 37 de ani

Drept să spun, am bătut monedă pe faptul că vine ziua mea, mi-am dorit să sărbătoresc, să primesc cadouri și felicitări. Și am primit mai multe ca niciodată. M-am bucurat de ziua mea, căci nu fac parte din grupul femeilor pentru care un an în plus este o adevărată tragedie, deși, recunosc, în ultimii doi ani m-am simțit destul de presată de propria conștiință, de cei din jur, de societate că nu aș fi bifat cam tot ce ar trebui până la această vârstă. Dar lucrurile se întâmplă sau nu se întâmplă dintr-o rațiune pe care noi nu suntem capabili mereu să o înțelegem.

Activități și conștientizări de ziua mea

Ziua de naștere m-a prins în balcon, admirând cerul nopții. Cum nu se putea mai bine, având în vedere că sunt iremediabil îndrăgostită de măreția cerului înstelat. Dar nu am privit doar stelele, ci am trimis și câte un gând bun spre fiecare suflet drag din viața mea, fie că se află aici sau într-o altă dimensiune.

Aerul răcoros al nopții m-a trimis rapid în lumea viselor, iar dimineața m-a găsit în aceeași energie de recunoștință pentru viața mea, pentru natură, pentru oamenii minunați care mă înconjoară, pentru darurile pe care le-am primit la naștere și pe care le-am dezvoltat de-a lungul vieții.

Nu a fost o zi cu mult soare, dar și-a făcut totuși apariția cât să mă salute și să mă facă să declar că ziua mea este exact ca mine. Cu de toate. Norii au persistat întreaga zi, iar picăturile de ploaie și-au făcut apariția exact atunci când am decis să merg la film.

Dar până să ajung la cinema, am făcut o sesiune rapidă de shopping, nu prin magazinele de haine, cum poate v-ați fi gândit, ci pentru a cumpăra tortul de ziua mea. De această dată nu am intrat în bucătărie pentru a prepara ceva dulce, am preferat să aleg varianta mai ușoară. Tortul cu ciocolată și fructe a fost delicios.

Întoarsă acasă, am primit cu drag primii musafiri și primele daruri. Dar cel mai de preț dar estre iubirea. Iar iubirea exprimată la patru ani nu poate fi decât autentică și pură. Invitata mea de patru ani mi-a făcut ziua mai frumoasă cu veselia și inocența ei, aducându-mi aminte că viața merită măcar un zâmbet adevărat în fiecare zi.

Am primit multe flori, unele virtuale, adunate de prin colțuri de lume special pentru mine. Toate mi-au înfrumusețat ziua și m-au făcut să simt iubirea și aprecierea oamenilor mei dragi, care sunt acolo și când sărbătoresc, și când se aduna nori pe cerul vieții mele.

Ziua mea a fost mai scurtă decât mi-aș fi dorit, iar când s-a lăsat seara, am ales să merg singură la cinema. Da, poate părea ciudat, dar nu și pentru mine, căci prețuiesc nespus timpul petrecut în singurătate, făcând lucruri care să-mi bucure inima. Eu și câțiva tineri am fost în sala de cinema, previzibil, având în vedere că am ales filmul After Ever Happy. M-am întrebat de vreo două ori ce caut eu acolo, la cei 37 de ani ai mei, dar am decis să alung acest gând și să mă bucur de film, unul care aduce în lumină frământările interioare și modul în care acestea ne pot zgudui existența dacă nu știm cum să facem pace cu trecutul.

În urmă cu vreo lună am fost însoțită la cinema. Menționez asta pentru a înțelege că nu sunt o singuratică, așa cum poate am lăsat impresia, dar și pentru a vă aduce în atenție un film care m-a impresionat profund și mi-a adunat și câteva lacrimi în colțul ochilor. Alături de nepoata soțului meu am vizionat filmul Acolo unde cântă racii. Și tot pentru a vă inspira, menționez că următoarea ieșire la cinema o voi face pentru filmul Ticket to Paradise.

Și dacă am terminat cu filmele, să trecem în revistă și cărțile. Cine mă cunoaște știe că o carte este cadoul ideal pentru mine. Am primit patru de ziua mea. Le amintesc aici și te invit să le descoperi: Oameni anxioși, de Fredrik Backman, De ce ne este atât de dificil să fim fericiți, de Jacques Salome, Noaptea în care am învins gândurile negre, de Daniel Howell și Terapie 1 la 1 cu sinele tău, de Psiholog Dr. Raluca Anton.

Dincolo de cărți și filme, indiferent de anii din buletin, viața rămâne o călătorie cu poteci alese de mine, de tine…