ESTI CALATOR…mergi pe drumul tau?

Totul incepe cu un vis fiind necesar sa se continue cu o actiune, si inca o actiune, si tot asa pana ce visul devine realitate, iar cand acest lucru se intampla, ne intoarcem din nou in suflet si ascultam acea dorinta arzatoare a sa, pentru a porni din nou la drum.

Suntem calatori pe pamant, facem multe calatorii dar oare cate sunt ale noastre?

Ma trezesc de multe ori privind pe geam si realizand cat de normal pare totul, insa de foarte multe ori, in acest normal eu par a fi singura ciudata, dar am ajuns sa nu ma mai speriu, apreciez unicitatea mea si desi uneori ma mai surprind gandind ,,de ce nu pot sa fiu un orecare?”, ma bucur ca sunt asa cum sunt si cred ca fiecare din noi merita sa privesca cu atentie spre el si sa se aprecieze, sa se admire, sa se iubeasca.

Din pacate, majoritatea oamenilor alearga de colo-colo pentru a asigura un trai decent al zilei de maine, cu teama, cu tristete, cu sentimentul tot mai pronuntat de neputinta, inecand in diferite substante vise ce nu vor deveni niciodata realitate, aruncand la gunoi schita propriului viitor si alegand sa dea vina pe ceilalti.

Auzim la fiecare colt cuvinte de resemnare, vina aruncata asupra celorlalti, frustrare si multa amaraciune si din pacate uneori ajungem sa fim molipsiti de toate acestea, ajungand sa calcam pe o cale mult batatorita de cei din fata noastra pe care recolta culeasa este mult prea saraca pentru a ne multumi.

De ce alegem alt drum, de ce nu ne urmam inima?

De teama de esec, de critica, de neacceptare?

De frica de a dezamagi persoane dragi noua, din dorinta de a-i face mandri de noi si in toata aceasta ecuatie, noi unde ramanem?

Singura noastra datorie pe pamant este de a ne multumi pe noi, de a ne urma visul, de a ajunge la destinatie culegand in traista toata bogatia propriului drum.

Nu putem trai prin visele celorlati, nu putem trai pentru ei, insa avem libertatea si meritam cu adevarat sa fim noi, in fiecare moment si in toate domeniile din viata.

Probabil ca te intrebi, ok si cum fac asta?

Prin pasi mici pentru un rezultat mare, iesind din zona de confort, alegand sa faci lucruri noi, sa cunosti oameni noi, sa te inconjori de persoane de la care ai ceva de invatat, care te pot ajuta si te pot inspira spre a deveni acea persoana care vrei sa fii.

Pe acest drum vei depasi multe obstacole, multe limite si multe greutati de pe sufletul tau vor disparea, asta e partea frumoasa, te vei simti liber si puternic bucurandu-te de propria calatorie.

Am fost de cand ma stiu o persoana timida, orice emotie mai puternica ma facea sa tremur, inca se mai intampla dar acum stiu ca fiecare pas facut ma duce mai aproape de visul meu, stiu ca acea emotie vine pentru ca fac lucruri noi si cea mai buna metoda de a invinge frica e sa faci acel lucru, pentru ca dupa asta vei sti ca poti sa faci oricand fata unei provocari de acel fel, iar noile provocari le vei privi cu o mai mare incredere in tine.

Daca iti spui nu stiu, nu pot face asta, ghici, chiar poti, ba mai mult, chiar iti doresti cu adevarat sa faci acel lucru, pentru ca daca nu ti-ai dori te-ai exprima altfel, ai spune nu-mi doresc, dar fii atent la cum te exprimi, spui nu stiu, nu pot, de unde vine asta, din neincrederea in tine, dar in spate exista dorinta si daca o asculti vei porni pe un drum care va fi cu adevarat provocator si revelator pentru tine.

Spune da provocarilor, decopera-te pe tine cu adevarat, porneste pe drumul tau si mergi pana la capat cu incredere si speranta.

Stii unde vrei sa ajungi?

Foarte bine, fa primul pas, porneste si te asigur ca drumul pana la destinatie te va imbogati cu adevarat.

Imi doresc ca intr-o zi sa-ti spun povestea drumului meu, un drum de la neincredere – la incredere, de la resemnare – la speranta, de la vis – la realitate, insa pana atunci imi doresc din suflet ca in fiecare zi sa alegi sa calci pe drumul tau.

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse

 

 

 

 

 

 

 

Ce va crede LUMEA? – Inchisoarea existentei noastre

Ce va crede lumea? De cate ori ne-a fost dat sa auzim aceste vorbe, din partea parintilor, a bunicilor, a oamenilor in general, de cate ori ne-am intrebat noi insine acest lucru, de multe ori, de mult prea multe ori am lasat acest gand sa ne conduca in viata, sa ne faca sa apasam frana in locul pedalei de acceleratie care sa ne conduca pe propriul drum, spre noi insine si descoperirea misiunii noastre in aceasta existenta.

Suntem oameni, avem aceeasi natura, avem in noi Esenta Divina, suntem toti creatii ale Divinitatii, suntem unici prin felul in care gandim si simtim, prin felul in care aratam ori actionam, nu suntem roboti sa ne lasam manevrati de ceilalti, nu suntem trasi la indigo pentru a obtine aceleasi lucruri, ori a avea aceeasi atitudine, dorinte sau vise, suntem liberi de a actiona cum forta interioara ne-o cere, insa uitam din pacate, de foarte multe ori, aceste lucruri.

Lumea, de a carei parere ne este atat de teama uneori, acea lume, este formata din oameni si atunci de ce ne este teama de noi, cand normal ar fi sa ne iubim, sa ne intelegem, sa ne respectam si sa ne sprijinim reciproc?

In tumultul vietii am uitat aceste lucruri, ne-am centrat pe exterior si am lasat in plan secund interiorul, acel izvor de unde revarsa Scanteia Divina, frumusetea, puritatea, iubirea, am ajuns sa ne vedem in separare, sa judecam, sa comparam, sa ne lasam purtati de invidie si de teama si doar reintoarcerea la iubire ne va face sa ne vedem locul si rolul in aceasta existenta, sa-i acceptam pe ceilalti pentru ca sunt perfecti exact asa cum sunt, pentru momentul in care se afla, pentru ca avem un rol cu totii, fara fiecare din noi, lumea ar arata diferit, suntem purtatori de mesaje divine, depinde de noi daca alegem sa le vedem, sa le auzim, sa le urmam, pentru ca totul se intampla cu un rost, iar critica acceptata fara resentimente poate fi constructiva, la fel cum urmarea propriului drum poate sa inspire, sa trezeasca, sa lumineze, sa elibereze suflete.

Am fost crescuti in spiritul lui ,,nu e voie” si al lui ,,nu poti” , ne-au fost impuse, principii, conceptii, limite, am fost invatati sa nu iesim din tipare, sa urmam turma pentru ca asa este firesc si normal, sa ascultam, sa ne adaptam, sa ne resemnam si astfel am ajuns sa ne cenzuram, sa ne multumim cu putin, sa facem ce fac altii sau ce se asteapta de la noi, chiar daca sufletul ne spune altceva, ajungand sa privim existenta ca pe propria inchisoare unde exista granite, ne sunt trasate limite, pe care daca le depasim , ne asumam riscul de a fi renegati.

Ne dorim cu totii sa fim placuti, sa fim apreciati, insa nu putem multumi pe toata lumea, scopul nostru este de a ne multumi pe noi, de a ne fi fideli propriilor vise, dorinte, aspiratii si vocii interioare ce ne poarta spre expresia cea mai inalta a propriei existente.

Gura lumii nu va tacea niciodata, nu o voi putea opri nici eu, nici tu, nici nimeni altcineva, depinde de fiecare cum se raporteaza la ea, cata importanta ii da, cata dreptate, cat o lasam sa ne influenteze deciziile.

Gura lumii ne poate paraliza sau ne poate da aripi, depinde doar de noi, de increderea pe care o avem in noi insine si de cat de mult ne lasam purtati de vocea inimii, de unicitatea propriei fiinte.

Atunci cand alegem sa fim autentici, sa ne urmam visul, oricat de nebunesc ar parea, foarte des se intampla sa nu mai fim placuti, sa fim certati, criticati, marginalizati, insa cei ce ne iubesc cu adevarat vor putea vedea stralucirea din noi atunci cand ne urmam drumul, pentru ca cel ce iubeste nu poate fi invidios, iar cand te lasi purtat de iubire atragi iubire si cand alegi sa-ti exprimi valoarea, vei atrage in viata ta oameni valorosi.

,, Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa simti ca si tu poti deveni mare”- Mark Twain.

Tu, ce-ti doresti, sa urmezi lumea sau calea propriului suflet?

Pace si iubire,

Florina Popa Dumse