Ce faci cand nu mai detii controlul?

Suntem obisnuiti sa controlam totul, chiar si pe ceilalti, pe principiul ,,Eu stiu mai bine”.

Ne trezim in fiecare dimineata si pornim pilotul automat, traim zile la indigo si ne lasam mintea si sufletul sa evadeze pentru scurt timp in lumea pe care ne-o dorim, dar pentru care nu facem nimic in momentul prezent. Tragem dupa noi bagaje de neiertare, frici si neincredere, refuzand sa ne bucuram si sa traim aici si acum.

Eu cred in libertatea omului de a fi, fara ingradiri, fara ,,datorii”, fara regrete. Cred in liber arbitru, cred in puterea si frumusetea fiecarui om, cred in Dumnezeu, in intelepciunea si ghidarea Divina.

Primim mesaje in fiecare clipa dar, de cele mai multe ori, refuzam sa le auzim, lasam sa treaca timpul si ne trezim abia in momentul in care vrem sa controlam, sa rezolvam, dar constatam ca solutia nu mai sta in puterea noastra. Atunci este momentul in care disperarea ne cuprinde si ne intrebam obsesiv ,,de ce?”.

,,Viata e nedreapta” si ,,Viata este o adevarata provocare”, doua mesaje care au venit spre mine zilele acestea de la doua persoane care trec printr-o perioada mai dificila din viata lor.

In timp ce prima opinie te pune oarecum in situatia omului care trebuie sa accepte cu resemnare ceea ce viata ii ofera, cea de-a doua te pune in situatia de a actiona, de a face schimbari, de a scoate la suprafata tot ce este mai bun in tine.

Viata poate fi nedreapta la prima vedere, dar daca ne gandim ca exista posibilitatea ca fiecare dintre noi sa-si fi ales viata inca dinainte de a veni in aceasta lume, atunci ceea ce traim este o alegere, provocari si incercari la care am ales sa facem fata, prin care am ales sa aducem un mesaj in lume. Si daca ne-am ales viata, singura intrebare care se pune este: ne traim cu totii misiunea?

Simtim, uneori, ca viata ne loveste acolo unde ne doare cel mai tare, dar oare, astfel nu ne aduce si cele mai valoroase lectii? Ne scoate de pe pilot automat, ne ofera sansa de a fi prezenti, de  a face schimbari si de a incepe sa traim asa cum ne dorim cu adevarat, de a pretui oamenii minunati din viata noastra si fiecare clipa petrecuta impreuna.

,, Doar fii acolo, trimite iubire si lumina, cere ghidare Divina, tu nu poti controla totul”, sunt cuvintele unui om drag si frumos, care mi-au linistit sufletul intr-un moment de disperare, intr-un moment in care credeam ca eu trebuie sa gasesc rezolvarea. Adevarul este ca imi doream sa pot sa fac mai mult, insa nu totul sta in puterea noastra.

Exista Dumnezeu, exista dorinta fiecarui om, calatoria fiecarui suflet, iar noi nu avem niciun drept sa intervenim in lectiile de viata ale altei persoane. Putem fi observatori pentru a ne invata propriile lectii, putem fi sprijin, prin faptul ca ascultam, intelegem, incurajam si suntem dispusi sa ajutam atunci cand sta in puterea noastra. Sa ajutam, nu sa salvam, nu sa oferim solutii, sau sa actionam in locul altei persoane, nu sa schimbam oameni, sa ne lasam manipulati sau sa manipulam.

Asteptam ca oamenii sa se schimbe, dar noi o facem? Ne dorim sa fim acceptati, iertati, iubiti, dar, oare, am facut curatenie in interiorul fiintei noastre?

Daca tinem cu disperare de trecut, blamam si avem asteptari diferite in situatia in care noi nu schimbam nimic, ne imbatam cu apa rece. Nu putem fi iertati si iubiti daca nu iertam si iubim. Tot ce emitem se intoarce la noi.

Felul in care oamenii ne vorbesc si ne trateaza scoate la lumina probleme nerezolvate la propria persoana.

Daca facem un pas in spate si observam vom fi surprinsi de propriile constientizari, vom intelege ceea ce nu sta in puterea noastra sa schimbam si ne vom putea concentra energia spre lucrurile care ne pot aduce rezultate diferite si care depind de noi.

In final, asez cuvinte din inima, pe care le rostesc mereu pentru liniste si echilibru.

Sa va fie de folos!

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse

Ce va crede LUMEA? – Inchisoarea existentei noastre

Ce va crede lumea? De cate ori ne-a fost dat sa auzim aceste vorbe, din partea parintilor, a bunicilor, a oamenilor in general, de cate ori ne-am intrebat noi insine acest lucru, de multe ori, de mult prea multe ori am lasat acest gand sa ne conduca in viata, sa ne faca sa apasam frana in locul pedalei de acceleratie care sa ne conduca pe propriul drum, spre noi insine si descoperirea misiunii noastre in aceasta existenta.

Suntem oameni, avem aceeasi natura, avem in noi Esenta Divina, suntem toti creatii ale Divinitatii, suntem unici prin felul in care gandim si simtim, prin felul in care aratam ori actionam, nu suntem roboti sa ne lasam manevrati de ceilalti, nu suntem trasi la indigo pentru a obtine aceleasi lucruri, ori a avea aceeasi atitudine, dorinte sau vise, suntem liberi de a actiona cum forta interioara ne-o cere, insa uitam din pacate, de foarte multe ori, aceste lucruri.

Lumea, de a carei parere ne este atat de teama uneori, acea lume, este formata din oameni si atunci de ce ne este teama de noi, cand normal ar fi sa ne iubim, sa ne intelegem, sa ne respectam si sa ne sprijinim reciproc?

In tumultul vietii am uitat aceste lucruri, ne-am centrat pe exterior si am lasat in plan secund interiorul, acel izvor de unde revarsa Scanteia Divina, frumusetea, puritatea, iubirea, am ajuns sa ne vedem in separare, sa judecam, sa comparam, sa ne lasam purtati de invidie si de teama si doar reintoarcerea la iubire ne va face sa ne vedem locul si rolul in aceasta existenta, sa-i acceptam pe ceilalti pentru ca sunt perfecti exact asa cum sunt, pentru momentul in care se afla, pentru ca avem un rol cu totii, fara fiecare din noi, lumea ar arata diferit, suntem purtatori de mesaje divine, depinde de noi daca alegem sa le vedem, sa le auzim, sa le urmam, pentru ca totul se intampla cu un rost, iar critica acceptata fara resentimente poate fi constructiva, la fel cum urmarea propriului drum poate sa inspire, sa trezeasca, sa lumineze, sa elibereze suflete.

Am fost crescuti in spiritul lui ,,nu e voie” si al lui ,,nu poti” , ne-au fost impuse, principii, conceptii, limite, am fost invatati sa nu iesim din tipare, sa urmam turma pentru ca asa este firesc si normal, sa ascultam, sa ne adaptam, sa ne resemnam si astfel am ajuns sa ne cenzuram, sa ne multumim cu putin, sa facem ce fac altii sau ce se asteapta de la noi, chiar daca sufletul ne spune altceva, ajungand sa privim existenta ca pe propria inchisoare unde exista granite, ne sunt trasate limite, pe care daca le depasim , ne asumam riscul de a fi renegati.

Ne dorim cu totii sa fim placuti, sa fim apreciati, insa nu putem multumi pe toata lumea, scopul nostru este de a ne multumi pe noi, de a ne fi fideli propriilor vise, dorinte, aspiratii si vocii interioare ce ne poarta spre expresia cea mai inalta a propriei existente.

Gura lumii nu va tacea niciodata, nu o voi putea opri nici eu, nici tu, nici nimeni altcineva, depinde de fiecare cum se raporteaza la ea, cata importanta ii da, cata dreptate, cat o lasam sa ne influenteze deciziile.

Gura lumii ne poate paraliza sau ne poate da aripi, depinde doar de noi, de increderea pe care o avem in noi insine si de cat de mult ne lasam purtati de vocea inimii, de unicitatea propriei fiinte.

Atunci cand alegem sa fim autentici, sa ne urmam visul, oricat de nebunesc ar parea, foarte des se intampla sa nu mai fim placuti, sa fim certati, criticati, marginalizati, insa cei ce ne iubesc cu adevarat vor putea vedea stralucirea din noi atunci cand ne urmam drumul, pentru ca cel ce iubeste nu poate fi invidios, iar cand te lasi purtat de iubire atragi iubire si cand alegi sa-ti exprimi valoarea, vei atrage in viata ta oameni valorosi.

,, Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa simti ca si tu poti deveni mare”- Mark Twain.

Tu, ce-ti doresti, sa urmezi lumea sau calea propriului suflet?

Pace si iubire,

Florina Popa Dumse