Femeia autentică este zeița care pășește cu curaj într-o călătorie cu drumuri drepte și poteci alunecoase. Este conștientă că viața reprezintă un dar minunat, că are libertatea de a cuprinde în comoara inimii întreaga frumusețe a lumii. Se plimbă cu bucurie pe câmpia cu flori parfumate a existenței, dar știe că se va ciocni și de bariere pe care trebuie să le depășească, în timp ce își setează drept misiune personală să zugrăvească cu ale curcubeului culori întreaga călătorie.
Înzestrate cu o doză considerabilă de sensibilitate, femeile sunt ca niște cărți deschise pe care nu oricine reușește să le înțeleagă, experimentând și situații în care calcă pe cărările lumii purtând ochelari fumurii pe nas. Unele încă mai așteaptă acel prinț pe cal alb sau pantoful de Cenușăreasă care să le scape de necaz.
Trebuie să recunoaștem că, la un anumit nivel aerul poate fi rarefiat, femeia se poate îmbăta cu apă rece fără a ieși din tipar, este pusă în postura de a gusta din cupa norocului, dar și din paharul cu venin al vieții, doar pentru a învăța că totul este dual. Că libertatea și cenzura fac parte din același tablou existențial, la fel ca adevărul și minciuna, iubirea și ura, ori yin și yang.
În tumultul fiecărei zile, inspirația seamănă cu un cântec suav intens ignorat, motiv pentru care, forța supremă a universului apelează la gloanțe și la al său pistol letal. În acest fel, viața ne arată că suntem prea grele pentru a ne mai purta în palme, că este momentul să ne întindem mâinile și să ne dăm voie să ne crească aripi.
La o privire atentă în oglindă, cu șiragul de mărgele colorate la gât, femeia observă că s-a costumat de bal mascat, că joacă după cum cântă lumea, că peste esența autenticității s-a așternut un strat gros de praf și că a sosit momentul potrivit pentru o schimbare de macaz.
Ochii sunt ghizii care o poartă într-un loc criptic, la o întâlnire cu propriul sine, într-o aventură spre izvorul nesecat al iubirii și spre posibilități multiple. Această întâlnire scoate la lumină șiroaie de lacrimi amare, regrete și suspine, adesea trăite într-o singurătate firească. Căci femeia știe foarte rar să ceară, în schimb, joacă magistral rolul de salvatoare, oferă până la epuizare, pentru că societatea s-a jucat cu a sa minte încă de când avea dinți de lapte și codițe împletite. Așa a ajuns să creadă că fericirea tuturor depinde de sine, de cum poartă șorțul de bucătăreasă sau tocurile cui de afaceristă înțeleaptă.
A ascuns numeroase visuri în cotloanele propriului suflet și a sosit timpul să le împlinească, să facă apel la ceasul lumii pentru a nota timp pentru sine. Căci a te pune pe primul loc nu este dovadă de egoism, ci de stimă de sine.
Ce face o femeie din iubire? Se pune în slujba celorlalți și poate uita ușor de propria misiune. Poate afișa un zâmbet rujat în timp ce sufletul îi plânge, poate îmbrăca haina sacrificiului fără limite, până când se apropie prea mult de prăpastia vieții și realizează că nu a urmat drumul spre împlinire.
Oare este prea târziu pentru regăsire? Răspunsul este ascuns în sufletul tău, fă călătoria către sine, ieși din raza de acțiune a celor care îndreaptă spre tine telecomanda propriilor dorințe și pune cărămidă cu cărămidă la viața pe care o visezi.
S-ar putea să te trezești cu țipete asurzitoare, cu uși trântite în nas, cu manipulare, dar am încredere că dincolo de sensibilitatea înnăscută se ascunde puterea ta nemărginită, pe care este timpul să o îndrepți în direcția dorită, să apeși pedala de accelerație cu curaj și să lași frâna sub piciorul celor lași.
Îți garantez că atunci când vei privi din nou în oglindă, va reflecta O Altă Ea fericită!
Imagine articol Pixabay.com
Colţ de suflet 