Suflete minunate, bine v-am regasit in prag de mare Sarbatoare.
Cum sunteti?
Care va este starea de spirit?
Ce va transmite energia sufletelor voastre?
Este o perioada agitata,cu multe pregatiri, planuri si vise.
Ai terminat curatenia?
Ai hotarat ce gatesti pentru masa de Craciun?
Ce prajituri o sa pregatesti?
Unde petreci Craciunul si Revelionul?
Acestea sunt intrebarile pe care le punem in aceasta perioada, acestea sunt intrebarile care ne sunt adresate, in aceasta directie ne canalizam atentia si energia.
Aceste lucruri sunt importante, ne asigura confortul, avem nevoie de ele doar ca nu sunt suficiente pentru a simti din plin emotia Sfintelor Sarbatori, existand altceva mult mai pretios de care de foarte multe ori uitam sau timpul nu ne ajuta pentru a ne putea indrepta atentia spre el, spre interiorul nostru, spre suflet, comoara fiecarei fiinte.
Ai facut curatenie, ai gatit, ai facut planuri, ai langa tine oameni minunati si totusi poti simti un imens gol pentru ca ai uitat sa ai grija de sufletul tau, sa faci curatenia interioara, sa eliberezi energia negativa ce nu-ti permite sa te bucuri, sa te ierti si sa ierti, sa te iubesti si sa fii recunoscatoare , sa eliberezi trecutul si sa alegi sa traiesti cu tot sufletul prezentul, sa visezi viitorul si sa crezi in puterea ta feminina, in unicitatea si maretia ta, minunata fiinta.
Pe langa petrecerea aferenta Craciunului, sa ne amintim care este adevarata Sarbatoare, ce reprezinta Craciunul pentru fiecare din noi, sa alegem lumina, sa lasam sa ne patrunda in suflet si in case, sa fim noi insine lumina si prin bunatatea sufleteasca sa gasim calea pentru a lumina sufletele altor fiinte minunate, un gest mic cu un ecou mare, alege sa daruiesti din ceea ce ai si ceea ce esti, lumii.
Nu suntem singuri, nu suntem separati, avem aceeasi natura, aceeasi Esenta Divina si am face bine sa nu uitam asta, sa avem grija de relatia noastra cu Dumnezeu, sa stam de vorba cu noi insine, cu Dumnezeu si cu fiecare fiinta careia sufletul nostru simte sa-i transmita ceva, poate un te iubesc, un multumesc, un iarta-ma, cuvinte ce te vor elibera si vor bucura sufletele celor carora le sunt adresate.
Mai sunt doar doua zile pana la Craciun si mai am atat de multe de facut dar nu intru in panica, stiu ca toate se vor rezolva astfel ca ziua de azi am decis sa o dedic acestor ganduri ce le trimit cu toata dragostea spre voi si impodobirii bradului, am agatat bomboane si globulete, beteala si beculete si cuminte il astept pe Mos Craciun.Aminteste-ti in aceasta perioada de copilul din tine , da-i voie sa se manifeste , permite-i sa se bucure, suntem cu totii niste copii mari si este minunat sa fie asa, copiii ne dau atatea lectii in fiecare zi, pentru ei totul este simplu, este natural si este frumos, este bucurie si minune, descoperire si speranta.
Am fost rugata zilele acestea de catre o mamica sa particip la o serbare la gradinita pentru a face poze si nu am ezitat o clipa, a fost magic, niste momente ce m-au facut sa-mi amintesc de perioada copilariei, de simplitatea acelor vremuri, constientizand cat este de important sa ne amintim de lucruri ce ne bucurau odata, sa alegem sa facem lucruri vechi sau lucruri noi care sa ne bucure si sa ne incarce cu energie.
In incheiere,va urez Sarbatori magice si un Mos bogat.
Pace si iubire,
Florina Popa Dumse