apa de izvor
Blogging creativ

Manifest pentru apă

apa de izvor

Te-ntrebi și tu ce este apa, ce rol măreț poate avea?

Iubite cititor, să te anunț aș vrea:

E 70% chiar din ființa ta!

E limpede ca un cristal, consumul ei este vital

Corpul e barometrul real, indică când e lipsă în pahar

Ești obosit și amețit, fără forță și de chef lipsit?

Te întreb eu acum: câtă apă ai băut?

Ea curge lin, inteligent și împrospătează tot ce ești

Să nu ajungi la sete, asta îți sugerez

2 litri dea apă reprezintă consumul ideal

Și chiar un suc de fructe, vitaminele să ajute

Un ceai de plante aromat, pentru frigul anunțat.

Apă de izvor aș bea, ca-n copilăria mea

Din margine de pădure, fără urme de toxine

Zi de zi și-n sărbătoare, în zile dogoritoare,

Ne-adunam cu mic cu mare, pentru doza de răcoare,

Porția de hidratare, energie și mai mare.

Caută și vei găsi după pofta inimii

Chiar așa s-a întâmplat, La Fântâna e un fapt

Apa de izvor, pe bune, combustibil pentru mine,

Pentru tine, pentru-ntreaga națiune.

Dis-de-dimineață, un pahar cu apă m-a trezit la viață

Curățare pentru organele din dotare

Le pune în funcțiune, ziua întreagă să fiu bine

Înainte de masă, doza de apă, și după ea, cam tot așa

Cu multă implicare apare o schimbare

Chiar și cântarul o va recepta, iar starea ta va excela.

apa de izvor

În geanta pentru birou, PET-ul are locul său

Hidratare la pachet pentr-un om inteligent

Cu creierul relaxat, idei îmi apar în val

Repede am promovat, trend în firmă am creat

Sunt un model de urmat, glasul apei am purtat

Colegii i-am convertit, apa pură ne-a unit!

Și la sală, ați aflat, ea îmi este aliat

Când pe bandă am urcat, ea a apărut instant

Pedalez pe bicicletă, apa intră iar în scenă

Mesajul e izbitor: am grijă de corpul tău!

Când la munte noi plecăm, apă în rucsac luăm

Iar la plajă, ce să zic… indispensabilă s-a dovedit

Rolul ei adevărat de mult este revelat

Tu o folosești cu cap?

apa de izvor


Articol pentru SuperBlog 2017.

Blogging creativ

Energia unui cămin adevărat

Totul în lumea asta este energie, cu toții ne lăsăm propria amprentă pe acolo pe unde trecem și fiecare dintre noi are un receptor care simte nivelul de energie lăsat în urmă de alte persoane, suntem influențabili și influențăm la rândul nostru.

Locuința este spațiul în care propria energie atinge cele mai înalte cote, este universul unic și special al fiecărei familii, o capodoperă pictată în culorile iubirii, respectului și înțelegerii depline.

Fiecare om visează la o familie fericită, la o casă care să satisfacă cele mai arzătoare dorințe ale membrilor săi, să fie confortabilă și să îmbine armonios simfonia de gusturi.

Atunci când am pornit pe drumul vieții alături de soțul meu, aveam clar în minte cum vrem să arate casa noastră de vis.

El își dorea un living  mare în care să așeze un televizor de dimensiuni impresionante, pentru a urmări meciurile de fotbal împreună cu băieții, eu îmi doream un birou cochet unde să-mi creez un loc de întâlnire cu mine însămi, spațiul meu de creație, meditație și relaxare.

Și ghidându-ne după principiul că fiecare casă are propria sa energie, evident trebuie să ne simțim bine acolo, să ne dea acel sentiment de acasă și în mod imperios să fie o construcție nouă, care să nu care în spate vechile energii ale foștilor proprietari.

Aveam imagini clar conturate în mintea noastră, suntem doi oameni care credem cu tărie că realitatea se creează întâi în mintea fiecărui om, iar cu energia propriilor emoții și acțiune îndreptată în direcția corectă, aceasta se materializează.

Așa s-a și întâmplat, nu a durat mult și am găsit casa visurilor noastre, o construcție proaspăt terminată, într-un cartier liniștit, cu camere spațioase și o priveliște de vis spre oraș, un loc din care stelele nopții pot fi admirate în liniște, în adevărata lor splendoare.

Totul părea perfect, însă noi suntem doi visători cu o doză remarcabilă de realism, emoțiile ne fac să trăim frumos, dar nu ne întunecă gândirea și pentru că nu eram specialiști și nu ne doream ca iarna să ne fluiere vântul prin pereți, înainte de a lua decizia finală, am cerut spre analiză acel certificat energetic obligatoriu al clădirii.

certificat-energetic (2)

S-a demonstrat că era exact cum speram, casa noastră preferată, cea care ulterior ne-a devenit cămin, conform documentului eliberat de un auditor energetic, este încadrată în clasa energetică A, iar eu am putut uita de cojoc și de picioare înghețate pe timp de iarnă.

Locuința noastră este în mod cert o construcție modernă, care are la bază cele mai noi standarde de economisire a energiei.

Prima iarnă petrecută în căsuță ne-a demonstrat că nu ne-am înșelat, pereții cu izolație groasă, geamurile termopan de cea mai bună calitate și sistemul de încălzire prin pardoseală, care mi-a răsfățat tălpile, au creat acel confort la care visam de câțiva ani buni, contribuind remarcabil și la creșterea economiilor familiei noastre.

Pas cu pas ne-am pus amprenta asupra a ceea ce înseamnă decorarea fiecărui spațiu, am ales obiecte electrocasnice de marcă, cu un consum redus de energie, iluminare cu becuri LED și mobilă pe care eu însămi am desenat-o, după propriul gust, adaptată spațiului util, mulându-se perfect nevoilor noastre.

În living l-am lăsat pe el să se manifeste, astfel a răsărit televizorul mult dorit, o masă de biliard și un colț dedicat echipamentelor de fotbal cu semnături celebre, cu mingi și suveniruri adunate de prin colțuri de lume, un loc în care iubitul meu soț își încarcă bateriile și unde, alături de cei dragi, petrecem momente speciale, încărcate de iubire și recunoștință.

Biroul s-a transforma într-un loc magic, am pus acolo tot sufletul meu, pe perete mi-am așezat propriul dream chart, pentru a-mi aminti mereu de direcția pe care vreau să o dau vieții mele, iar pe măsuță am mai multe caiete în care îmi notez ideile mărețe cu privire la ceea ce înseamnă cu adevărat drumul vieții, foi și foițe care, sunt sigură că într-o zi, se vor lega într-un volum menit să ofere o nouă perspectivă cu privire la călătoria pe care fiecare dintre noi o face în această lume.

După o zi de muncă, mă așez în fotoliul meu confortabil și admir natura, mă reconectez cu cine sunt eu cu adevărat, permițând dorințelor inimii mele să iasă la suprafață, alimentând cu energie fiecare vis.

Pe tine ce fel de energie te înconjoară, cum arată căminul familiei tale?


Articol pentru SuperBlog 2017.

Blogging creativ

Vremuri tulburi, soluții la îndemână

Trăim vremuri complicate, atât din punct de vedere politic, cât și economic și social.

Tot ce se întâmplă la nivel mondial ne dă serioase motive de îngrijorare și dacă stăm să ne gândim bine, toate jocurile de culise, disputele și războaiele au la bază lupta pentru bani și putere.

Adevărul este că banii oferă un statut și implicit putere, atât din punct de vedere al siguranței cât și al forței de cumpărare.

Realitatea cruntă din țara noastră arată că salariul minim ajunge doar pentru traiul de zi cu zi, cu mare îndoială putându-l numi și pe acesta unul decent, în situația în care doar sperăm și cu speranța rămânem, că cei care fac promisiuni electorale le vor și duce la îndeplinire, într-o țară cu multe posibilități, dar cu mult prea puțină dorință de implicare pentru binele cetățeanului de rând, care pare că se îmbată de fiecare dată cu apă rece.

Și într-un așa context, cum rămâne cu investițiile, cum rămâne cu evoluția personală, cum rămâne cu scopul unic pe care fiecare dintre noi se presupune că îl are și cu responsabilitate și implicare trebuie să-l ducă la îndeplinire?

Ce poate visa sau la ce are dreptul să spere un om care muncește 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână pentru un salariu ce abia depășește infima sumă de 1000 de lei?

Ce se întâmplă dacă acel om mai are și o soție și copii de întreținut?

Venitul unei familii pus în balanță cu prețurile pe care le plătim zilnic, fie că mergem la supermarket sau la un magazin de îmbrăcăminte, la piață sau la farmacie, ținând cont de cerințele pe care le presupune școlarizarea copiilor, de cele mai multe ori dau un rezultat mult sub nivelul pe care majoritatea oamenilor și-l poate permite.

Și totuși, care este soluția?

Soluția rapidă pentru rezolvare situațiilor neprevăzute sau chiar urgente vine de la telecredit.ro, prin creditul până la salariu.

telecredit_credit_fara_adeverinta

Dacă luăm o situație ipotetică, care pentru foarte mulți dintre noi poate fi chiar reală și presupunem că ,,inima frigiderului” nostru ar înceta să mai bată, probabil că ar fi panică generală în casă, indiferent dacă e iarnă sau vară, hrana noastră pentru o perioadă destul de lungă de timp ar fi pusă în situația de a deveni necomestibilă, dacă nu avem suficiente fonduri pentru o astfel de investiție, care în mod normal nu era una prevăzută în buget.

Sigur, putem apela la prieteni, rude sau chiar să solicităm un avans la firma la care lucrăm, dar cât ar dura să găsim acei oameni dispuși să ne ofere suma necesară, în condițiile în care situația economică este cum este, cel mai probabil ei având o situație financiară asemănătoare cu a noastră, iar în ceea ce privește societatea la care lucrăm, aceasta este o solicitare care se cere analizată și al cărui răspuns s-ar putea să vină mult prea târziu sau să fie unul nefavorabil.

Pe când, creditul rapid online este opțiunea demnă de luat în seamă, se accesează ușor de pe orice dispozitiv conectat la internet, suma maximă acordată este de 2000 de lei, durata de rambursare fiind de 30 de zile, iar cel mai important aspect este că banii îți sunt oferiți în aceeași zi, pentru ca tu să poți rezolva rapid situația neprevăzută cu care te confrunți, în timp ce, creditul cu dobândă 0% este cadoul oferit clientului la prima contractare.

Telecredit.ro-credit_fara_dobanda

E bine să știi că poți accesa soluții viabile pentru rezolvarea situațiilor în care banii sunt insuficienți, dar pe termen lung este bine să fii prevăzător, să investești în tine, să faci poate sacrificii de moment pentru rezultate diferite pe viitor, fie că vorbim de o nouă calificare, de un curs de perfecționare sau de punerea în practică a unor pasiuni uitate într-un colț de suflet.

Pentru mine, scrisul și consilierea sunt izvoare care mă umplu de energie, care treptat se vor transforma din pasiuni într-un mod de a-mi câștiga existența, oferind valoare oamenilor din jurul meu.

Cuvintele scrise sau rostite pot aduce noi perspective, atingând inimii și promovând evoluția, fie ea și una financiară.

Tu ce faci pentru un viitor mai bun, pentru stabilitate și un exemplu de decență într-o perioadă tulbure?


Articol pentru SuperBlog 2017.

Blogging creativ

Universul din geanta unei femei

PastedGraphic-4

Geanta este extensia femeii, e lucru demonstrat

Un amalgam, un univers, un magazin ambulant

Femeia suferă de un sindrom ce n-are leac

Un fenomen extins la nivel mondial

Are simptome clare, le identifici instant

Ocupă un raft întreg și poate o debara

Sunt pentru fiecare sezon, ocazie sau moft

De culori diferite, branduri de top

Întotdeauna mai e loc, dorințe sunt non-stop.

Geanta vorbește despre personalitatea femeii

E clasică, modernă, șic sau hot

E organizată sau te surprinde cu ce scoți

Viu colorată sau sobră ad-hoc

Gigant sau small, după pofta ce-o pui în joc.

Prezentare1 (2)

Negru și roșu, o combinație isteață pentru geanta mea preferată

XXL e numărul pe care-l poartă, de toate în ea să încapă

O agendă deșteaptă, mereu mă vrea salvată

Când inspirația mă lovește, un pix șiret pe ea scrijelește

Versuri de dor, născute din al inimii pridvor

Un telefon inteligent, răspunde instant prezent

El vocea celor dragi aduce și selfie face pe nevrute

Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?

Mesaje drăguțe, pe rama ei sunt puse

Motivație la pachet, căci uneori uităm, ce-i drept,

Cât de frumoase și de puternice suntem!

Un portofel roșu de dor, cu câte-un leu rătăcitor

Un card ce pare cam baban, dar uneori e fără ban

Și-un euro ce-i călător, mă vizitează uneori

Iar ochelarii fumurii, ce au povești sute și mii,

De toate-n viață au văzut și soarele l-au cunoscut

Și luptă crâncenă au dat, ochii mereu mi-au protejat.

Pentru o piele hidratată, o cremă intens parfumată

O listă mare se arată, 100 de dorințe poartă

Se vrea zilnic lecturată, pentru un scop măreț în viață

Și farduri locuiesc în geantă, la semafor intră în rampă,

Să fiu o doamnă aranjată, ce geanta cu mândrie poartă!

PastedGraphic-3

Când vine vorba de rucsac, un zâmbet pe față e larg,

Căci în vacanță am plecat, sunt pelerin adevărat!

Vreo două cărți la purtător și-un peisaj răvășitor

E o poveste ce-am creat, multibrand-ul e un fapt!

answear-patrat (2)


Versuri pentru SuperBlog 217.

Blogging creativ

Yoda joacă în filmul din bucătăria mea

yoda-5

La poale de munte, unde brazi se-ntind,

Chiar în România, dacă vrei să știi,

Strălucește falnic o stea Michelin!

Contele temut îmi este vecin,

Dar până acum, zău, nu l-am zărit

Vin străini în valuri, l-au tot căutat

Sleiți de puteri la mine au mâncat

Cu recunoștință, astăzi lui mă-nchin

Vecinului nocturn, veșnic pelerin.

yoda-4

Pasiune mare cu bucătăria, începutu-i vechi, e copilăria

Șorțul mamei mele atârna de gât, sub picioare aveam un scaun micuț

Frământam eu mândră gustoși cozonaci, cu bunica-n dreapta, model de urmat

Acum un secret este revelat, cu iubire multă mâncarea încântă

Plating arătos, gust armonios, Chef Flory semnează preparat de top

Unde-i pasiune, răsplata iți vine și rămâi uimit că ești star, pe bune

Așa m-am trezit când la ușa mea regizor faimos iată că bătea

Se face un film și sunt cooptată să gătesc regește pentru doi giganți

Actori de renume pragul mi-au călcat și mâncarea mea ei au savurat

Dar vă spun pe rând cum s-a întâmplat, credeam că e vis, iute m-am pișcat

Un el și o ea, dintre cei mai mari, stau la masa mea și vin roșu beau

Meniul scanează și aleg pe loc, o să fie unul cu plăcinte-n foi

Harnica bunică rețeta mi-a dat, cu ulei presat la rece eu le-am răsfățat

Foițe să fie, pufoase, o mie și brânză de munte de la oi cornute

Păstrăv în crustă de ierburi aromate și legume asortate

Sos de iaurt cu usturoi, strigoii fugeau de noi!

yoda-2

Presa de ulei YODA HOME PRO m-a salvat, în ajutor de bucătar s-a transformat

Sarcini importante eu i-am înmânat, fără de cusur le-a executat

Produsele pe care le stoarce concurează, ca număr, cu costumele care s-au perindat în pelicula noastră

Are 7 presetări, care ușurează tot procesul,

Iar mesajul transmis vorbește despre perfecțiunea gustului într-o mâncare sănătoasă.

Te gândești că nu se poate? Nu mă crede pe cuvânt, încearcă!

logo-yoda_1504191001 (2)

În filmul nostru, lucrurile au stat cam așa:

Păstrăvul a fost masat fin cu ulei proaspăt stors din semințe de dovleac

Și acoperit cu ierburi aromate din grădina mea

Perpelit la cuptorul încins și parfumat cu puțină lămâie

Pentru sosul de iaurt a intrat în scenă uleiul pur din semințe de floarea soarelui,

Care a ajutat și un castravete tăiat mărunt să alunece în preparatul nostru

Condimente după gust și certitudinea unui succes bifat

Căci punctul culminat a fost atins când clătitele au apărut în film

Ajutorul de bucătar le-a pregătit, cu ulei de migdale pentru gustul dumitale

Asezonate cu pere fierte în coniac, aroma lor i-a îmbătat

Papilele gustative au fost răsfățate, dragostea trece prin stomac, se prea poate

Filmările s-au încheiat, iar finalul a fost cu ,,Happy end”

Filmul este nominalizat la categoria cel mai bun film al anului

Eu mi-am început cariera în cinematografie și împart platoul de filmare cu adevărate icoane

În pauze mai pun tigaia în funcțiune și totul se transformă într-un adevărat festin

Ajutorul meu de bucătar a primit oferte fără număr, este recunoscut în întreaga lume,

Iar magazinul profistore.ro a devenit celebru, la fel ca mine, după ce am îndrăznit să joc în filme.


Aceste versuri delicioase participă la proba numărul 9 din SuperBlog 2017.