Creativitate

Aranjamente strălucitoare pentru Crăciun

Știu, este târziu. Ar fi trebuit să merg la somn de ceva vreme, dar nu pot să o fac înainte de a scrie articolul din acest an dedicat aranjamentelor speciale pentru Crăciun. Este târziu, ar fi trebuit să postez de câteva zile acest articol, pentru a reuși să vă inspir să creați aranjamente prin care să-l impresionați pe Moș Crăciun. Dar ce să fac, timpul a zburat și nu am reușit să fiu atât de eficientă în acest an.

Abia aseară am reușit să realizez ultimele decorațiuni în atelierul de creație. Vorba vine că este atelier, e de fapt livingul apartamentului nostru, pe care îl transform în fiecare an în atelier de creații strălucitoare, prin care reușesc să aduc bucurie de sărbători oamenilor dragi din viața mea.

Dar să nu mai lungim vorba și să trecem la subiect. Care sunt noutățile anul acesta? Coronițele realizate pe inel de polistiren și ghivecele din lut decorate cu motive de Crăciun. În rest, am mizat pe aranjamente de tot felul, montate pe rondele de lemn, așa cum am procedat și cu aranjamentele de anul trecut. Dar veți vedea că am și improvizat un pic.

Aranjamente speciale pentru sărbători de poveste

Ce fac aranjamentele de Crăciun? Dau strălucire și culoare, aduc bucurie și o atmosferă de sărbătoare. Cuceresc inimi mari și mici, iar pentru mine sunt un dar deosebit, un dar pe care mă bucur să-l creez de fiecare dată cu gândul că va atinge inimi.

Am mizat și de această dată pe ajutorul meu de nădejde, pistolul de lipit. Rondele de lemn am avut rămase de anul trecut, iar de câteva ori m-am pierdut prin magazine (Jumbo, Pepco și două magazine chinezești) și am luat cu mine fel și fel de minunății pe care le-am folosit pentru a crea aranjamente speciale, iar pentru a le da strălucire și în noapte, pe unele am pus instalații cu beculețe colorate.

Am folosit diverse figurine, cerbi, reni, oameni de zăpadă, brăduleți, plus beteală, conuri culese de mine, nuci și bineînțeles imaginație. Am creat în mod liber, fără a mă gândi la rezultatul final, ci doar din bucuria de a crea, iar rezultatul m-a mulțumit de fiecare dată. Iar atunci când am realizat că mai am materiale și oameni pe care să-i surprind cu un cadou handmade, dar nu mai aveam suport din lemn, am improvizat, așa că aranjamentele cu omul de zăpadă și bradul auriu sunt create pe suport din carton, de fapt, pe acel suport pe care se pun torturile la cofetărie. Sunt acoperite cu beteală și arată foarte bine, dar vă spun asta pentru că vreau să vă încurajez să nu abandonați o idee sau un drum atunci când apar obstacole, ci să priviți dintr-o altă perspectivă și să vedeți ce altă variantă există.

Mie mi se par cele mai frumoase aranjamente pe care le-am realizat până acum, așa că vă invit să le folosiți drept sursă de inspirație pentru următoarele sărbători.

Imagini arhiva personala – editare Canva.com

Coronițe pentru uși magice

Pentru acele cămine în care nu există horn, iar Moș Crăciun intră pe ușă, am creat coronițe colorate și vesele. Nu am mai folosit coronițele din brad, ca anul trecut, ci am mers pe varianta cu inele din polistiren. Recunosc, se realizează mai greu, fiind ceva de muncă pentru a prinde panglica pe inelul de polistiren, cu ajutorul pistolului de lipit. Am folosit și aici globuri, conuri, fundițe, beteală, perle, crenguțe de brad și creativitate. Iată ce a ieșit!

Imagini arhiva personala – editare Canva.com

Ghivece cu motive de Crăciun

Anul acesta am descoperit tehnica punctului cu acrilice, iar la sugestia unui suflet care crede în mine și mă sprijină mereu, am îndrăznit să o folosesc pentru a crea și ghivece cu motive de Crăciun. Mi-aș fi dorit eu să fac fulgi de nea de diferite forme, dar au ieșit doar niște brăduți și stele. Asta pentru că m-am lăsat cumva prinsă în valul creației, fără a gândi prea mult. Două ghivece au plecat deja să bucure inimi, iar pe unul l-am bucurat cu crăciunițe și lavandă, pentru a-l oferi în dar unei doamne care are ziua de naștere chiar de Crăciun.

Imagini arhiva personala – editare Canva.com

Dacă ar fi să realizez un bilanț al creativității pentru acest sezon, aș pune în el 10 coronițe de sărbătoare, 3 ghivece realizate cu migală și 8 aranjamente strălucitoare. Familie mare, mon cher!

Acestea fiind spuse, vă doresc să lăsați creativitatea să vă ghideze. Să aveți sărbători de poveste!

Creativitate

Mandale magice realizate cu setul Criando

Pasiunea mea pentru mandale este cumva nouă, deși în urmă cu câțiva ani primisem de la o prietenă vreo trei modele și invitația de a le colora, de a mă lăsa purtată de energia lor. Activitatea m-a relaxat, dar acolo s-a oprit totul.

Însă, anul trecut, în preajma sărbătorilor, am primit în dar o cană pentru cafea decorată cu mandală prin tehnica punctului. Mi s-a părut un dar magic, colorat și cu o energie puternică. Este o cană pe care o admir și acum, și nu doar pentru frumusețea ei, ci și pentru că a născut în mine dorința de a decora și eu obiecte prin această tehnică.

Am avut o tentativă în iarnă, însă rezultatul nu este unul pe care să-l fac public, nu din cauza stângăciei mele, ci pentru că nu aveam instrumentele necesare pentru a obține rezultate demne de prezentat lumii.

Dar nu m-am lăsat descurajată, am aprofundat subiectul, am analizat oferta de pe piață, iar acum am în posesie un minunat set creativ care mă ajută să realizez modele speciale.

Imagine arhiva personala

Setul Criando pentru pictură Mandala

Pentru rezultate de admirat cu tehnica punctului există cel puțin două reguli de bază. Este vorba despre a avea la îndemână ustensilele necesare, iar consistența culorilor să fie cea potrivită. Apoi intră imaginația în scenă și odată cu ea certitudinea că decorațiunile create vor bucura inimi și vor însufleți case.

Criando pune la dispoziția pasionaților, fie ei adulți sau copii, un set de pictură Mandala cu 45 de piese. Este un set magic, complet, colorat și versatil.

Setul Criando conține:

● 17 instrumente cu capete duble și dimensiuni diferite pentru realizarea punctelor mari și mici
● 16 șabloane cu modele speciale
● 3 pensule dimensiuni diferite
● 2 seturi cu culori acrilice diferite
● 5 bucăți carton rotund pentru creare mandale
● 1 suport expunere Mandala
● 1 husa protecție și transport

Când am descoperit setul m-am simțit ca un copil în magazinul cu jucării, așa că nu am rezistat tentației și am creat prima mea mandală în acea zi. Este o mandală de care sunt tare mândră, are culorile mele preferate și ocupă loc de cinste în livingul casei. Dar nu m-am oprit aici, pentru că activitatea este una relaxantă, dar și pentru că prietenele mele dragi și-au exprimat direct sau voalat dorința de a primi câte un dar colorat din partea mea.

Imagine arhiva personala

Deși recomandare este ca modelul șablonului să fie imprimat pe carton cu ajutorul creionului alb și apoi cu ajutorul pensulelor să se coloreze, eu am optat pentru a aplica culorile acrilice direct peste șablon, asta pentru că nu am mână de pictor și mi-ar fi fost imposibil să nu depășesc conturul. După ce am aplicat culorile și am lăsat la uscat, am ridicat șablonul, iar dacă a fost cazul de imperfecțiuni, le-am corectat foarte ușor. Șabloanele pot fi ulterior spălate și refolosite.

Obiecte decorate cu tehnica punctului

Ca de obicei, imaginația mea zburdă, așa că nu m-am limitat la folosirea șabloanelor, ci am mizat pe tehnica punctului pentru a îmbogăți modelele create dar și pentru a decora alte obiecte, pentru a realiza cadouri deosebite pentru cei dragi.

În acest fel, o sticlă de vin a prins culori vibrante și o cană albă a primit un model elegant. Vaza din lut primită cadou în formă brută s-a transformat într-un obiect de decor demn de admirat. Și lucrurile nu se opresc aici, căci mai am multe idei în minte.

Imagine arhiva personala

Cu tehnica punctului se poate decora orice, așa că am în plan să decorez câteva ghivece pentru mama, dar și să realizez tablouri cu mandale și citate motivaționale, daruri care sunt sigură că vor bucura.

De menționat este și faptul că, în afară de tablouri, dar în mod special în cazul obiectelor decorate care vor intra în contact cu apa, este necesar să folosim culori acrilice rezistente la apă sau să aplicăm peste modelele create un lac de protecție. În cazul obiectelor prezentate aici, eu voi opta pentru a doua variantă și voi observa cum rezistă în timp.

În speranța că acest articol te-a inspirat, te invit pe site-ul Criando să alegi setul de pictură Mandala sau un tablou de pictat pe numere, poate fi și unul personalizat.

Te îndemn să inviți creativitatea în viața ta, iar relaxarea va poposi și ea!

Creativitate

Iepurașul – vedeta decorațiunilor de Paște

Mai sunt câteva zile până la Paște, iar gospodinele pun la cale meniul cu care să încânte papilele gustative ale celor dragi, dar și cum să decoreze casa de sărbătoare. Decorațiunile cu iepurași sunt la mare căutare, fiind îndrăgite de copii și de adulți, deopotrivă, și nu sunt deloc greu de realizat. Așa că vă invit să lăsăm creativitatea să se manifeste și să realizăm decorațiuni vesele, colorate, cu ouă și iepurași.

Decorațiuni de Paște

Atunci când vorbim despre decorațiuni, imaginația este limita, putând opta pentru obiecte cumpărate de pe raftul magazinelor, dar și pentru materiale reciclate. Eu am ales să fac o combinație și sunt tare mândră de rezultate.

Prima decorațiune realizată are drept vedetă un iepuraș de pânză, cumpărat de la Pepco, iar pentru cea de-a doua am mizat pe o lumânare în formă de iepuraș, cumpărată din Auchan. Drept suport pentru decorațiunile de Paște am folosit rondele din lemn, rămase de la activitățile creative din decembrie.

Pistolul de lipit cu silicon este aliatul meu de nădejde pentru orice am de realizat. Cu el am reușit să lipsesc ouăle colorate, iepurașii, paharele din sticlă și pietrele culese din apa ce trece pe lângă casa copilăriei mele.

Pentru decorațiunea cu iepuraș de pânză, am folosit un pahar de la o lumânare consumată, pe care l-am umplut cu iarbă decorativă, peste care am lipit ouăle colorate și un fluturaș galben.

Pentru că iepurașul era prea mic în comparație cu paharul cu ouă, i-am găsit drept suport un capac de la un parfum. Am pus iarbă decorativă peste suportul de lemn, am lipit pietre, am pus încă doi fluturași, o buburuză drăguță și gata decorațiunea.

Pentru cea de-a doua decorațiune, lumânarea în formă de iepuraș a fost lipită pe o piatră mai mare, borcănelul din cămară a fost decorat cu fetru, umplut cu iarbă decorativă, peste care s-a așezat elegant un trandafir roșu, realizat din lut. Steluțele mov din spumă, pompoanele colorate, ouăle și fluturașii și-au găsit locul potrivit, iar decorațiunea este gata de dăruit.

În speranța că cele prezentate v-au inspirat, fie ca imaginația și creativitatea să vă însoțească, iar spiritul sărbătorilor să-și găsească loc în casa voastră!

Creativitate

Coronițe și aranjamente pentru Crăciun

De vreo patru ani, în preajma sărbătorilor de iarnă, improvizez un mic atelier în living și mizez pe arta handmade pentru a crea diverse aranjamente pentru Crăciun. Am început cu decorațiuni pentru masa de sărbători, anul trecut am decorat boluri pentru bomboane, iar acum am realizat coronițe și aranjamente cu luminițe colorate.

De data aceasta, după ce am analizat în amănunt ofertele online, am ales să cumpăr majoritatea materialelor din magazinul Auchan. Vă invit să faceți o vizită în magazin, să cumpărați cele necesare și să puneți creativitatea la treabă. Prin acest articol, îmi propun să vă inspir și să vă provoc să creați cadouri speciale pentru cei dragi.

Coronițe pentru Crăciun

Am căutat în mai multe magazine ghirlandă din brad artificial, dar pentru că prețurile erau ridicate, am optat pentru coronițele simple găsite în Auchan, la prețul de 7 lei/bucată. Nu le-am lăsat așa cum erau, ci le-am modelat după bunul plac, îndoind crenguță cu crenguță. Apoi, cu ajutorul nelipsitului pistol de lipit, am atașat globuri colorate, conuri atinse de sclipici și fundițe. Realizarea lor este o plăcere, iar rezultatele m-au mulțumit, așa că vi le prezint.

Aranjamente pentru Crăciun

Am vechime în realizarea aranjamentelor pentru Crăciun, însă îmi doresc să vin de fiecare dată cu ceva nou, așa că în acest an am folosit drept suport pentru creațiile mele rondele din lemn, nu am mai folosit brad artificial, ci am mizat pe beteală, iar pentru un plus de strălucire am atașat instalații cu beculețe multicolore.

Rondelele din lemn le-am primit în dar, iar de găurirea lor s-a ocupat soțul meu și într-un final chiar și eu, realizând că nu este deloc greu să folosesc o mașină de găurit, deși nu mi-a surâs ideea de la început. Dar ce nu face omul, mă rog, ce nu fac eu pentru ce-mi doresc să realizez. Deci, am dat găuri și am înfipt în ele sârma, pe care am fixat-o cu ajutorul pistolului de lipit și am acoperit-o cu beteală, apoi m-am jucat cu globulețe, ghirlandă din mărgele, fundițe, conuri culese din parc, brăduți, figurine cu Moș Crăciun… La final am pus instalațiile cu beculețe colorate… și gata aranjamentul. Ce a ieșit se vede chiar aici.

În speranța că v-am inspirat, vă invit la decorat! Să aveți parte de sărbători magice, pline de strălucire și culoare!

Creativitate

Sticle decorate cu tehnica șervețelului

Tehnica șervețelului am descoperit-o în anul 2016, când, la invitația unei prietene, am participat la un atelier handmade susținut de Editura Casa, în cadrul unui târg de carte. Atunci am fost cucerită de colecția lor impresionantă de Idei Creative și mi-am dat voie să mă joc cu diverse tehnici prin care pot crea cadouri speciale pentru cei dragi.

Tehnica despre care vă povestesc azi nu este una complicată, însă are mici secrete care pot face diferența. Și pentru că de cele mai multe ori mi se rupea șervețelul atunci când voiam să decorez ceva, am căutat informații care să îmi arate ce fac în mod necorespunzător. Astfel am descoperit-o pe Irina de la Celestia Handmade, care susține ateliere online cu tehnica șervețelului. Ea împărtășește secrete cu privire la modul de lucru și la materialele folosite.

Am schimbat pensula de lucru, iar șervețelul meu nu se mai rupe. Dovadă stau sticlele decorate cu care mi-am propus să-mi surprind oamenii dragi, cu ocazia sărbătorilor de Paște.

Materiale necesare pentru decorarea sticlelor

– câteva sticle (eu am folosit sticle cu apă minerală și vin)

– șervețele cu imprimeuri variate

– grund pentru pictură

– vopsea acrilică albă

– lac adeziv pentru decoupage

– sârmă plușată de diferite culori

– pensulă pentru decoupage (moale)

– burete

– foarfecă

Tehnica șervețelului

Înainte de a începe decorarea trebuie să ne asigurăm că suprafața sticlelor este curată și uscată. Eu am avut de dat jos câteva etichete de pe sticlele de apă și vin. Apoi am folosit buretele pentru a întinde primul strat de grund, prin tamponare. Am lăsat la uscat și am repetat operațiunea. Uscarea sticlelor se poate face la temperatura camerei, în aer liber sau prin utilizarea unui uscător de păr, atunci când timpul ne presează.

După ce și cel de-al doilea strat de grund s-a uscat, am întins cu pensula un strat de vopsea acrilică albă. Am așteptat să se usuce, timp în care am decupat modelul de șervețel dorit și am dat jos cele două straturi albe. Pentru tehnica decoupage folosim doar stratul superior al șervețelului, cel cu imprimeu.

Șervețelul se potrivește pe sticlă și apoi se întinde cu pensula adezivul pentru decoupage, întotdeauna din mijloc spre margine, cu mișcări ușoare. Se lasă la uscat și se mai dă un start sau două de adeziv, pentru a asigura rezistența obiectului decorat. Două straturi de adeziv am întins pe toată suprafața sticlei, pentru a realiza un obiect decorativ strălucitor și care să reziste în contact cu apa.

La final am pus fundițele colorate din sârmă plușată și am obținut câteva cadouri speciale, care vor aduce un plus de culoare pe mesele de sărbătoare.

Imagini din arhiva personală, editare Canva.com