Buchet de inspiraţie

7 lecții oferite de anul 2016

La pragul dintre ani, când facem un bilanț al călătoriei noastre pe cărările vieții, vreau să îți transmit, sub formă de urare pentru anul viitor, motto-ul după care mă ghidez în viață.

prezentare1-2
sursa foto

De asemenea, las, drept buchet de inspirație, conștientizările/lecțiile pe care anul 2016 mi le-a oferit:

1. Soarele răsare în fiecare dimineață și apune în fiecare seară, indiferent dacă noi suntem fericiți sau nefericiți. Și ce lecție minunată ne oferă, dacă ne oprim puțin și ne permitem să reflectăm.

2. Cât de frumos este cerul dimineața, ce răcoros și relaxant este aerul dimineții, câtă lumină aduce soarele și cât de norocoși suntem că ne putem bucura de toate minunile acestei lumi. Să fim recunoscători!

3. Uneori suferința este cea care ne aduce mesajul atât de necesar evoluției. Care ne scoate din rutina zilnică, din amorțeală și din falsa neputință.

4. Oamenii sunt călătorii alături de care pășim pe drumul vieții. Uneori în armonie, alteori în mult zgomot, generat de orgolii și dorință de control, fie din postura omului egoist, fie din postura omului care crede că așa e mai bine, iar acceptarea și urmarea propriului drum pare alegerea cea mai inspirată.

5. Viața poate pune punct în orice moment, indiferent de vârstă și tot ce mai contează este bucuria drumului parcurs până atunci, momentele unice, amintirile și iubirea ce nu moare niciodată.

6. ,,Nu ai dreptul să intervii în destinul unui om”, sunt cuvintele ce mi-au adus claritatea într-un moment dificil, când credeam că eu trebuie să fac totul, că de mine depinde totul, reprezentând cea mai de preț lecție pe care am învățat-o anul acesta.

7. Dacă ai curajul să fii sincer cu tine însuți, poți evita să te învârți în viată precum într-un carusel. Astfel, nu vei mai porni pe drumuri care nu te reprezintă, indiferent de presiunea exterioară, de rugăminți, amenințări sau șantaj emoțional. Vei ști că ai drumul tău, chiar dacă încă nu ți se deschide în față o câmpie plină cu flori. Vei avea răbdarea și curajul de a începe chiar tu să le plantezi, cu pasiune, dăruire și multă iubire.

Anul 2017 să îți aducă ințelepciunea de a trăi frumos și inspirația de a crea frumosul!

La mulți ani!

Florina Popa Dumșe

Blogging creativ

Eliberare emoțională prin AIRSOFT

Stresul zilnic ne afectează pe toți, suntem presați de timp și copleșiți de sarcinile și rolurile pe care le avem de îndeplinit de-a lungul unei zile, iar organismul nostru face față din ce în ce mai greu tuturor provocărilor.

Eliberarea emoțională joacă un rol important în menținerea stării de sănătate, atât psihică cât și emoțională și fizică, mai ales că s-a dovedit că emoțiile reprimate duc la boli foarte grave și implicit la nefericire, la lipsa sentimentului de valorizare și misiune personală.

Ideal ar fi să ne eliberăm emoțiile negative în cel mai frumos mod, nu prin crize nervoase, nu prin umilirea sau învinovățirea celorlalți, așa cum, din păcate, se întâmplă de foarte multe ori.

Fiecare avem modul nostru prin care reușim să ne calmăm, să ne deconectăm și să ne recuperăm energia pierdută, să oferim hrană pentru suflet, așa cum îmi place mie să spun.

Unii aleargă în parc sau merg pe bicicletă, unii preferă sala de fitness, o baie fierbinte sau o muzică de relaxare, meditația sau o carte bună, alții jocurile pe calculator sau AIRSOFT.

Nu sunt adepta jocurilor pe calculator și le numesc, mai în glumă, mai în serios, ,,jocul surzilor”, asta pentru că, de obicei, cel care joacă este atât de prins de joc încât nu mai realizează ce se întâmplă în jurul lui.

În schimb, aș intra oricând într-un joc de airsoft, un joc cu tentă militară, într-un cadru organizat, ce simulează un conflict, utilizând replici ale armelor adevărate, capabile să tragă cu bile solide din plastic, de mici dimensiuni.

airsoft6-scena-din-timpul-jocului-2

Pe lângă faptul că  jocul de airsoft îmi amintește de perioada copilăriei, când eu și vecinii mei jucam ,,hoții și vardiștii”, acest joc este o modalitate minunată de a scăpa de stres, de a elibera emoțiile negative prin mișcare în aer liber și inclusiv prin trasul cu arma, aici fiind locul în care replica ,,l-aș împușca” nu reprezintă nici un pericol.

Un joc care solicită atât trupul cât și mintea, fiind un joc de strategie, iar la sfârșit cu siguranță și starea de spirit va fi cu totul alta, prin simplul fapt că atenția noastră a fost direcționată spre joc, lăsând la o parte problemele cotidiene.

Jocul de airsoft se poate juca doar în locații special amenajate, pe spații private, iar echipamentul minim necesar este format dintr-o replică de airsoft, consumabilele aferente și protecție obligatorie asupra ochilor, ochelari speciali de protecție sau mască specială, la joc putând participa atât bărbați cât și femei, cu vârsta minimă de 18 ani.

Tare mi-ar plăcea să-mi adun prietenii din copilărie și să pornim un joc de airsoft, undeva în natură, într-un cadru asemănător celui în care ne jucam cu ceva ani în urmă, un joc în care să formăm două echipe, iar lupta să se dea între ,,forțele pozitive și forțele negative”, reprezentate de emoții, sentimente și valori, care să fie atașate pe echipamentul participanților, iar finalul jocului să ofere o surpriză de socializare.

prezentare1-2

După încheierea jocului, fiecare membru va fi poftit să spună câteva cuvinte despre eticheta pe care a purtat-o în joc, care și-a ales-o, a tras-o la sorți sau i-a fost atribuită, în funcție de regulile de joc stabilite în prealabil, acest exercițiu vizând conștientizarea propriile emoții și trăiri, precum și cunoașterea membrilor și crearea de legături autentice.

Spre exemplu, dacă am vorbi despre frică, am putea spune când am simțit ultima oară frică și cum am depășit acea situație, oferind propria noastră experiență, spre inspirarea celorlalți membri, iar dacă am vorbi despre împlinire, am putea expune ce înseamnă pentru noi împlinirea, cum arată o viată împlinită și cum putem ajunge să o trăim.

În acest joc nu aș merge pe capturarea steagului, dezamorsarea ,,bombei” sau plasarea unei ,,bombe”, ci  pe ,,descoperirea comorii”, o comoară reprezentată printr-un cufăr ce conține  întrebări revelatoare.

Și aici, la fel ca în prima variantă de joc, miza este autocunoașterea, apropierea membrilor și legarea unor relații de prietenie.

La fiecare joc întrebarea ar fi alta și fiecare jucător ar aborda-o în stilul său caracteristic.

Întrebările ar putea suna chiar așa:

1. Care sunt valorile după care mă ghidez în viață?

2. Cum arată viața ideală pentru mine?

3. Care sunt pasiunile și talentele mele?

4. Care este cel mai mare vis al meu?

5. Dacă aș putea face orice, ce aș face?

6. Care este cea mai mare realizare a mea?

7. Cum pot contribui la o lume mai bună și mai frumoasă?

De asemenea, s-ar mai putea folosi ,,cufărul poruncilor”, la sfârșitul jocului, după ce cufărul a intrat în posesia echipei câștigătoare, porunca din el va fi citită și fiecare membru va fi provocat să o îndeplinească, un exercițiu ce vizează dezvoltarea și evoluția personală.

Poruncile ar putea suna în felul următor:

1. Cumpără o carte și citește-o în următoarea săptămână!

2. Scrie 10 lucruri pentru care ești recunoscător/recunoscătoare!

3. Ia bilete la film/teatru/operă/concert și invită persoana iubită să te însoțească!

4. Dăruiește ceva unei persoane nevoiașe!

5. Fă o listă cu 100 de lucruri de făcut în viață!

6. Trimite un mesaj de apreciere unei persoane dragi, cu care nu ai mai vorbit de ceva vreme!

7. Fă-ți un plan cu minimum 3 obiective pentru anul viitor!

Scenariile jocului de airsoft pot fi multiple, în funcție de imaginația participanților, de posibilitatea adaptării scenariului la locația unde se desfășoară meciul, numărul și tipul jucătorilor, mizându-se întotdeauna pe colaborare, fairplay și bună dispoziție.

airsoft6-scena-din-timpul-jocului-1