Provocări…lecții…un nou capitol

S-a retras glorios încă un an din scena vieții, permițându-ne să facem inventarul comorilor adunate în inimi, să privind cu speranță spre un an 2019 pe care cu toții ni-l dorim mult mai bun, mai bun prin înalta noastră vibrație, prin implicare, dăruire și fidelitate față de propria persoană, de valori, dorințe și idealuri.
Anul 2018 mi-a fost un adevărat maestru, m-a provocat, m-a speriat și m-a liniștit într-un final.
girl-1219339_960_720

Foto – pixabay

Iată doar câteva dintre lecțiile pe care le-am asimilat în anul care s-a încheiat:
1. Dacă dai, nu ai certitudinea că ți se va da. E nevoie să știi să ceri, să-ți apreciezi munca și să-ți cunoști adevărata valoare.
Aveam falsa impresie că munca de calitate și implicarea vor fi răsplătită pe măsură, însă anul 2018 a avut grijă să-mi ofere o lecție și în această privință.
Este frustrant să simți că oferi și nu îți este recunoscut, apreciat sau răsplătit efortul și e și mai deranjant să simți sau să ai certitudinea că ești inclus într-o altă categorie, ca să nu zic exclus.
Frustrările nu sunt un bun prieten și din acest motiv încerc să le elimin prin dialog deschis, prin exprimarea propriilor păreri, credințe, așteptări sau nemulțumiri și chiar dacă mesajul nu este întotdeauna receptat cum mi-aș dori, am măcar mulțumirea că am închis un capitol.
2. Chiar și acțiunile caritabile pot fi vampiri energetici.
Asta în condițiile în care unii oameni uită ce au promis, tratează totul superficial și se mulțumesc șă bifeze o realizare, fără a conta calitatea și reflectarea fidelă a realității.
Eu sunt o persoană destul de analitică, în opinia multora chiar fixistă și din acest motiv mă consum extrem de mult în relațiile cu oamenii care sunt poate mai pasivi, mai relaxați sau mai puțin implicați.
Dar fiecare experiență îmi oferă lecții valoroase, în această situație conștientizând că atunci când este vorba despre proiectul meu este nevoie să fiu mai fermă, să preiau inițiativa și chiar să-mi impun punctul de vedere, asta pentru a mă scuti de dureri de cap ulterioare.
3. Uneori, chiar cei mai apropiați oameni nu știu cine suntem cu adevărat.
E dureros, e șocant, dar e adevărat. Poți fi oricând surprins de o simplă întrebare care nu-și găsește răspunsul sau al cărei răspuns te lasă mască.
Am trăit chiar în preajma sărbătorilor o astfel de experiență, care mi-a adus un mesaj important, acela că oamenii ne văd și ne judecă prin propriile filtre, ne ignoră sau nu ne văd adevărata strălucire, naturalețe, transparență, dar nu-i putem judeca la nesfârșit, putem da dovadă de îngăduință și de acceptare, încercând să nu luăm totul ca pe un afront personal.
4. Oamenii dragi au mari așteptări de la noi, iar uneori uită că avem și noi propria viață.
Vor să ne fie mentori și devin pe nesimțite oamenii care ne îngrădesc orizontul, impun o cale fără a ține cont de propriile noastre dorințe, au așteptări și se ghidează după dictonul ,,Eu știu mai bine”, nu acceptă să privească dintr-o altă perspectivă și atmosfera poate deveni de-a dreptul sufocantă. În această situație, cea mai bună soluție pare a fi distanța.
5. Când sănătatea ne joacă feste realizăm că timpul este limitat.
Boala este precum un gong care ne anunță că timpul se scurge în fiecare clipă, că nu suntem eterni, că nu ne îndreptăm poate în direcția dorită, că uităm zi de zi cine suntem cu adevărat, dând uitării oameni și promisiuni făcute din suflet.
Când un diagnostic dur sau suspiciunea unei boli grave își face apariția întreaga perspectivă se schimbă, prioritățile sunt altele, iar apropierea de oameni și onorarea promisiunilor devin cele mai arzătoare dorințe.
Dar ce frumos ar fi să nu avem nevoie de acest mesager, să ne ghidăm mereu după vocea inimii, să alegem să fim unici și speciali, să luăm drept ghizi iubirea și dăruirea, construind o lume mai bună și mai frumoasă prin puterea propriului exemplu.
Anul 2019 ne oferă un nou capitol din cartea vieții, o nouă poveste în care îți propun să fim simpli călători pasionați.
La mulți ani minunați!
Pace și iubire!
Reclame