Buchet de inspiraţie

7 pași pentru o viață împlinită și prosperă

Nu mă număr eu printre cei mai împliniți și prosperi oameni din lume, dar am învățat de-a lungul anilor să-mi accesez comoara interioară și să trăiesc după propriile principii de viață, să-mi onorez valorile în fața fiecărei alegeri și să-mi las inima să mă ghideze pe cărările vieții.

Privind din exterior, nu mă încadrez în tipare, dar nici nu-mi doresc asta, prefer unicitatea blamata în locul spiritul de turmă venerat.

Din papucii omului care alege să privească fiecare zi ca pe un dar minunat și viața ca pe o călătorie cu drumuri drepte și alunecoase, îmi permit să pun aici șapte pași pe care dacă îi integrezi în viața ta, vei păși pe drumul împlinirii.

7 pași pentru o viață împlinită și prosperă

1. Stabilește unde ești și unde vrei să ajungi

O analiză amănunțită asupra propriului univers interior va fi revelatoare, iar asupra relațiilor și a activităților de zi cu zi s-ar putea să-ți creioneze un tablou în culori întunecate.

Conștientizarea este primul pas, urmat de acceptare și schimbări mici care să devină obiceiuri sănătoase în viața ta.

Această analiză despre care vorbesc se poate face în singurătate, cu pixul și foaia, sau alături de un specialist, dar are întotdeauna la bază sinceritatea și dorința de schimbare.

2. Practică recunoștința

Să vezi partea plină a paharului este o atitudine pe care marile personalități ale lumii o practică cu sfințenie.

Indiferent de locul în care ne aflăm sau de cum arată viața noastră, măcar pentru simplul fapt că trăim această zi, acest moment, putem fi recunoscători.

Să te trezești dimineața și să fii recunoscător pentru încă o zi, pentru cerul senin, pentru aer și soare, pentru oamenii minunați din viața ta îți va crește nivelul de energie și te va face să privești sarcinile și provocările zilei dintr-o altă perspectivă.

3. Învață de la cei ma buni

Acceptă că nu le știi pe toate și fii deschis noilor informații. Abia când vei face asta vei descoperi noi orizonturi ale vieții și vor începe să vină rezultatele pe care le dorești.

Cărțile pot fi camarazi de nădejde pe drumul evoluției tale, însă un coach sau un mentor vor face întotdeauna o diferență semnificativă.

Dacă te gândești la costuri, ar fi bine să conștientizezi că totul în viață are un preț, care se măsoară în bani, informație, timp și energie sau cel mai probabil într-un cocktail al acestora.

Găsești pe piață și evenimente la care poți participa în mod gratuit, așa cum sunt seminariile ,,Atrage abundența în viața ta”, susținute de Florin Păsat.

Florin este autorul cărții ,,WOW” și omul care crede cu tărie că fiecare dintre noi merită o viață împlinită și prosperă și că stă în puterea noastră să o trăim, fiind un drept divin pe care l-am primit în momentul venirii în această dimensiune.

Îți recomand să-i descoperi activitate și să participi la seminarul din orașul tău, unde vei afla informații valoroase și tehnici care îți vor schimba viața.

4. Eliberează emoțiile negative

Avem tendința să ne plângem, să pozăm în victime și să ne retrăim propriile suferințe precum rulează reclamele la televizor.

Pentru a ieși din acest cerc vicios poți alege să vorbești cu un terapeut sau să practici EFT.

Florin Păsat este de părere că singurul moment în care îți este permis să te plângi este atunci când practici EFT.

În cartea sa vei găsi mai multe informații despre această tehnică și multe alte instrumente care te vor ajuta să manifești în viața ta abundența.

5. Identifică și înlocuiește credințele limitative

Într-o lume în care suntem bombardați cu informație de cea mai joasă vibrație, este destul de greu să reușim.

După cum bine se știe, subconștientul este pilotul vieții noastre și a sa bancă de informații este de cele mai multe ori una viciată de vocea părinților, a profesorilor și a societății în care trăim.

Avem o înclinație naturală spre negativ, iar schimbarea acestei realități presupune multă muncă cu propria persoană, putându-se apela la diverse tehnici de NLP și la Theta Healing.

6. Fă un plan și urmează-l

Stabilește-ți obiective SMART pe termen scurt, mediu și lung, având în vedere toate ariile importante din viața ta.

Pune pe hârtie ce-ți dorești cu adevărat, țintind împlinirea, nu demonstrațiile de forță.

Atunci când găsești acel ,,De ce?” din spatele dorințelor tale îți va fi mult mai ușor să depășești obstacolele pe care le vei întâlni pe parcurs.

Secretul constă în a persevera și în a reconfigura traseul pentru a ajunge acolo unde îți dorești, bucurându-te întotdeauna de călătorie, pentru că ea te va transforma cu adevărat.

7. Dăruiește

Mărețul act al acestei lumi este cu siguranță dăruirea.

Poți dărui parte din ceea ce ai, bani sau bunuri materiale, ori timpul, cunoașterea și talentul tău în susținerea unei cauze în care crezi.

Poate că singura datorie pe care o avem în această viață este să ne bucurăm de frumusețile lumii și să lăsăm o urmă pozitivă a trecerii noastre pe aici.

Fă lucruri diferite pentru rezultate remarcabile!

Comoara din cărţi

Cele cinci limbaje ale iubirii

,,În fiecare zi, oamenii aleg în mod conștient să-și iubească sau nu partenerul. Dacă alegem să-l iubim, trebuie să ne exprimăm iubirea așa cum își dorește el, astfel încât dragostea noastră să aibă răsunet în sufletul său.”

Am început acest articol cu un citat plin de înțelepciune, desprins din paginile cărții ,,Cele cinci limbaje ale iubirii”, scrisă de dr. Gary Chapman, publicată la editura Curtea Veche.

Din postura de Bestseller New York Times, cartea de față își propune să dezvăluie fiecărui cititor cum să-i arate partenerului de cuplu că este implicat trup și suflet în relație.

Având în vedere că suntem ființe unice și speciale, este cât se poate de firesc să avem nevoi, dorințe, visuri diferite și să primim cu mai multă deschidere și emoție anumite gesturi de afecțiune din partea persoanei iubite.

,,Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” este un principiu cât se poate de sănătos, care ne determină să punem binele în fața acțiunilor noastre. Dar mai există un concept mult mai subtil ,,Ce ție îți place, nu place tuturor”, la care cu siguranță se gândesc mult mai puțini oameni, dar care odată conștientizat ne face să analizăm mult mai profund relațiile interumane și să ne surprindem partenerul de cuplu cu gesturi care să-i umple inima de iubire și recunoștință.

Cele cinci limbaje ale iubirii

Ca urmare a îndelungii activități de consilier matrimonial, dr. Gary Chapman a identificat cinci limbaje de iubire, pe care le prezintă cu umor și iscusință, prin intermediul poveștilor reale de viață, care constituie o adevărată sursă de cunoaștere și inspirație pentru fiecare cititor.

După ce vei lectura această carte, care ar trebui să își facă loc în biblioteca fiecărei familii, vei descoperi cu siguranță care este limbajul tău primar de iubire, dar și care este al partenerului și cum să-ți exprimi dragostea într-un mod autentic și plin de însemnătate.

Este rar întâlnit ca partenerii implicați într-o relație să vorbească același limbaj de iubire, de aici apărând diferite situații conflictuale care în timp pot duce la nefericire.

Să descoperim care sunt cele cinci limbaje ale iubirii:

1. Declarațiile.

Acest limbaj face referire la complimente, cuvinte de apreciere și recunoștință, dar și la cuvintele de încurajare și cele mai frumoase declarații de dragoste.

,,Te iubesc” și ,,Am încredere în tine” pot face minuni pentru o persoană a cărei limbaj de iubire sunt declarațiile.

Așa cum bine știm, cuvintele pot înălța sau răni profund, de aceea este recomandat să le folosim cu mare atenție, să avem grijă la ton și la felul în care ne exprimăm nemulțumirile în relație. Să nu dăm porunci, ci să cerem cu iubire.

2. Timpul în doi

Timpul petrecut împreună nu se referă la a sta în aceeași încăpere și a avea activități diferite, ci vizează implicare și atenție totală acordată partenerului.

Se poate referi la discuții despre activitățile zilei, la planuri de călătorie sau la scopuri și visuri comune, poate viza activități care vă fac plăcere și au menirea de a suda relația de cuplu.

Pentru persoana iubită va conta enorm că o privești în ochi atunci când îți vorbește, că poate să-și exprime sentimentele și se simte înțeleasă. Nu uita, de cele mai multe ori se caută doar înțelegere, nu sfaturi.

3. Darurile

Am putea spune că fiecare om apreciază să primească ceva în dar, dar sunt unele persoane pentru care cadourile reprezintă manifestarea iubirii.

Provocarea este să identifici care sunt cadourile cu semnificație pentru persoana iubită și să o surprinzi cu câte un dar plin de iubire.

Până la urmă, cel mai frumos dar din lume este prezența ta alături de celălalt, mai ales în situațiile dificile ale vieții.

4. Serviciile

Acest limbaj al iubirii vorbește despre lucrurile pe care ar vrea partenerul să le faci pentru el.

Poate îi face plăcere să-i duci cafeaua la pat, să-i pregătești hainele pentru birou, să-i gătești mâncarea preferată sau orice altceva.

Manipularea și constrângerea nu își au locul aici, iar depășirea prejudecăților privind rolurile de soț și soție este o adevărată provocare a zilelor noastre.

5. Contactul fizic

Fie că vorbim de mângâieri, săruturi, ținutul de mână sau relațiile intime, acest limbaj de iubire este indispensabil în relațiile de cuplu, diferența fiind făcută de faptul că pentru unii dintre noi transmite cel mai puternic mesaj al dragostei.

De-a lungul vieții, fiecare om vorbește toate cele cinci limbaje ale iubirii, dar cunoașterea limbajul principal al partenerului va face întotdeauna diferența atunci când ne exprimăm iubirea.

Așa cum spune și autorul ,,Iubirea este o alegere” și ,,Iubirea contează enorm”, iar dacă te-ai întrebat ce să faci atunci când simți că partenerul este nedemn de iubirea ta, cartea are un capitol dedicat acestui subiect, dar și unul care abordează limbajele iubirii la copii.

Cartea este un adevărat ghid pentru relații armonioase, prezentând povești de viață în care te vei regăsi, exerciții revelatoare și numeroase întrebări pentru a desluși propriul limbaj al iubirii și pe cele ale oamenilor dragi din viața ta.

Relații sunt precum dansul, fiind necesar ca partenerii să cunoască pașii și să exerseze pentru a nu se călca pe picioare.

Tu ești dispus/ă să înveți?

Blogging creativ

Alege mărțișoare speciale

Alege mărțișoare speciale, oferă celor dragi vestitorul neobosit al primăverii, al cărui șnur alb și roșu este statornic într-un univers în care tradiționalul și modernul își dau mâna, unde motivele populare și pietrele strălucitoare au menirea de a surprinde prin simplitate și gingășie ori prin exuberanță și eleganță desăvârșită.

Magazinul online iMartisoare.ro este universul despre care vorbesc, locul din care de doi ani aleg cadouri deosebite pentru cei dragi și câte o bucurie sub formă de fluture pentru mine.

Mărțișoarele broșă sunt preferatele mele, practice și elegante, perfecte pentru cele mai cochete doamne și domnișoare.

Dacă ești îndrăgostit, alege mărțișoare argint!

Aruncă o privire printre mărțișoarele personalizate,

Au gravate nume, zodii sau mesaje ce ating inimi.

Mărțișorul a evoluat de-a lungul vremii, poate avea diverse forme și culori, dar poartă întotdeauna același mesaj de iubire și prețuire, cu scopul de a scoate la suprafață strălucirea interioară a fiecărui posesor.

Nu mai este doar un accesoriu purtat în luna martie, poate fi unul pentru ocazii speciale sau care să ne însoțească în fiecare zi, mai ales dacă vorbim despre mărțișoare brățări.

Ca de fiecare dată, m-am lăsat cucerită de mărțișoarele pentru copii, iar cele unicat mi-au amintit că oamenii cu adevărat pasionați își lasă amprenta inconfundabilă indiferent de domeniu.

Te invit să navighezi printre mărțișoare cu personalitate și să dăruiești primăvara într-un mod inedit fiecărui om drag din viața ta, fie că vorbim despre persoana iubită, părinți, copii, prieteni, profesori, colegi sau șefi.

Alege mărțișorul preferat pentru tine și zâmbește vieții în fiecare zi!