Blogging creativ

Credit rapid pentru cheltuieli neprevăzute

Photo-8

Ți s-a întâmplat să rămâi fără bani chiar înainte de salariu sau să intervină o situație neprevăzută și să fii nevoit să te împrumuți de la rude sau cunoscuți?

Cred că ni s-a întâmplat tuturor, mai ales în țara noastră, unde salariul este așa cum este și dacă mai ai și copii, nevoile sunt cu totul altele și neprevăzutul poate interveni în orice clipă.

Eu sunt o tipă prevăzătoare și prefer să mă întind atât cât îmi sunt posibilitățile, să fac economii pentru a-mi cumpăra ce-mi doresc sau pentru a merge la mare în fiecare an.

Dar până și în lumea mea atent calculată s-a întâmplat să fiu nevoită să mă împrumut.

Anul trecut, soțul meu a făcut o pneumonie tare urâtă și după ce am ajuns de două ori la urgență, au urmat mai multe seturi de analize plătite, pentru că la noi în țară trebuie să aștepți o lună pentru a face un set de analize gratuite și bineînțeles situația nu ne permitea să așteptăm, a urmat o recuperare destul de greoaie și o pauză în activitate, lucru care ne-a adus în situația de a avea nevoie de un împrumut rapid.

Mama mea ne-a fost mereu alături, atât emoțional cât și material, la fel și nașii noștri, însă nu toată lumea este atât de norocoasă, nu toți oamenii au la cine să apeleze și nu toți își doresc să destăinuie situația cu care se confruntă sau să simtă că au datorii morale ulterioare.

Pentru toți oamenii care au nevoie de un credit urgent există Telecredit, o instituție financiară nebancară, care oferă împrumuturi pe termen scurt, cu sume între 100 și 2000 de lei, pe o perioadă maximă de 30 de zile.

Este vorba de un credit rapid online, cu transferul banilor în aceeași zi, direct în contul tău bancar, după o analiză rapidă și un formular a cărui completare durează doar 5 minute, fără costuri ascunse, fără comisioane de analiza, acordare sau administrare, cu o dobândă de 1,2% pe zi, transparență 100%.

În plus, la primul credit ai dobândă 0 și nu contează dacă mai ai și alte credite sau rate restante la acestea, astfel, poți folosi acest împrumut fără garanții chiar și pentru a achita rata la un credit imobiliar sau rata la mașină, fiind un credit de nevoi personale, poți folosi banii exact așa cum îți dorești și acolo unde este nevoie.

Și adevărul este că nu trebuie să te confrunți cu o situație gravă pentru a contracta un astfel de credit, poate fi vorba chiar și de evenimente fericite pentru care nu ai reușit să strângi suficienți bani, poate o nuntă sau un botez în familie, o vacanță la care visezi de câțiva ani buni și pe care o găsești cu o reducere substanțială, iar ție îți lipsesc doar câteva sute de lei, un obiect electrocasnic sau o mobilă pentru care economisești și pe care preconizezi că le vei cumpăra peste câteva luni, dar le găsești la super preț de black friday sau în promoțiile de sărbători.

Photo-1

În această perioadă, mă interesez de modele de mobilă pentru living, încăperea din căsuța noastră (apartament cu două camere) care nu are încă mobilă și vânez și o vacanță la Veneția, dorința inimii mele de vreo 2-3 ani, iar dacă voi găsi oferte care să mă satisfacă, apelez cu încredere la Telecredit.

logo_vectorial_Telecredit_cu_slogan.-768x388 (2)


Articol pentru Spring SuperBlog 2017.