Blogging creativ

Spacer – partener pentru relaxare

Într-o lume în care timpul parcă nu ne mai ajunge pentru tot ce vrem să realizăm zilnic, într-o perioadă în care panica se extinde cu repeziciune, este necesar să ne îndreptăm atenția spre interior, să ne conștientizăm nevoile și să avem mai multă grijă de corpul nostru, să ne acordăm timp pentru relaxare.

Relaxarea înseamnă altceva pentru fiecare om și are la bază felul nostru diferit de a fi, pasiunile și preferințele personale.

Sunt oameni care se încarcă cu energie din băile de mulțime și alții care abia așteaptă să se închidă în dormitor, să pună o muzică de relaxare sau să scrie în propriul jurnal. Sunt cei care iubesc să vorbească, să interacționeze, să fie în centrul acțiunii, și cei cei care aleg o carte sau un film bun și sunt cât se poate de fericiți în confortul propriului cămin.

Eu fac parte din cea de-a doua categorie, persoană introvertită îmi scrie pe frunte. Îmi place să-mi ascult vocea interioară, îmi acord timp pentru autocunoaștere și mă bazez întotdeauna pe un partener pentru relaxare.

Spacer – IT comes home

Despre relaxarea în propriul cămin vreau să îți vorbesc, și nu numai, pentru că știu cum să-mi creez un paravan împotriva știrilor negative sau a persoanelor toxice atunci când ies din casă. Pentru asta am nevoie de telefonul din dotare și de accesorii smartphone potrivite.

Pun căștile în urechi și îmi asum întreaga responsabilitate pentru ce vreau să ascult atunci când sunt la cumpărături sau când fac mișcare într-o sală de fitness.

Atunci când sunt în mașină am nevoie doar de un suport pentru telefon și de un alimentator auto, pentru ca drumul până la destinație, culoarea roșie a semaforului sau cozile de pe traseu să nu fie cuantificate în timp pierdut, ci în timp dedicat propriei persoane.

Tehnologia ne face cu siguranță viața mai ușoară și ne susține în crearea unui ritual propriu de relaxare.

Din proprie experiență îți spun că vasele se spală mai ușor atunci când asculți o muzică de relaxare, iar spălatul pe jos nu mai este o corvoadă atunci când ești în armonie cu propria persoană.

Treburile casnice merg ca pe bandă rulantă atunci când mintea e ocupată, când i se oferă informație care o provoacă. Cum ar fi, în cazul meu, un material audio sau un filmuleț creat de un expert din sfera dezvoltării personale sau a antreprenoriatului.

Atunci când sunt în acțiune prin casă sau pe afară și nu pot să fiu conectată la telefonul din dotare, mă bazez pe performantele boxe Spacer. Datorită lor, informația de calitate sau muzica de relaxare se aude în întreaga casă și chiar și pe terasă. În acest fel îmi supun familia unui magic ritual de curățare energetică.

La minunatele boxe apelez și atunci când întreaga familie se reunește pentru o zi de naștere sau la sărbătorile religioase, atunci când atmosfera trebuie întreținută cu muzică pe gustul tuturor.

Cel puțin o dată pe săptămână pun stăpânire pe scaunul de gaming al soțului meu, și mă las purtată de acțiunea unui film bun, cu precădere din sfera dezvoltării personale sau diverse documentare.

Ceea ce contează cu adevărat este să descoperi ce-ți face plăcere și să integrezi acele activități printre sarcinile zilnice, să pui preț pe propriul confort fizic, emoțional și mental, pentru că de cel tehnologic se ocupă Spacer, prin echipamentele electronice și IT de înaltă clasă.

Articol pentru SuperBlog, proba propusă de Spacer.ro

2 gânduri despre „Spacer – partener pentru relaxare”

Lasă un comentariu