Blogging creativ

Viața este furnizorul tău de experiențe

Știi celebra expresie ,,Când viața îți dă lămâi, fă limonadă”? Cu siguranță este motto pentru mulți dintre noi, pentru că viața nu are doar trandafiri și viorele, are și urzici și spini, dar toate își au rostul în lume.

Ai libertatea de a alege să îmbraci haina de victimă sau să fii pelerin pe drumul propriei dezvoltări, pe calea evoluției și a împlinirii personale, conștientizând că viața este furnizorul tău de experiențe memorabile.

Soarele strălucește în fiecare zi, chiar dacă uneori este acoperit de nori, astfel ar trebui să strălucească și speranța noastră în mai bine, curajul de a depăși obstacolele care ne apar în cale, provocările care ne fac să fim mai buni sau experiențele care ne ating cea mai sensibilă coardă a propriului suflet.

Viața ne șoptește, urlă și apoi lovește pentru a ne face să pășim pe propriul drum, să ne dăm seama că suntem valoroși, că merităm să fim fericiți, că putem obține ce ne poftește inima și suntem capabili să ne aducem contribuția în marele act de creație al vieții.

Experiențe dezvoltare personală

Nu suntem azi cum am fost ieri și nu vom fi mâine la fel ca în acest moment, pentru simplul motiv că viața nu stă în loc și fiecare experiență are un ecou, își pune amprenta asupra noastră.

Fiecare poveste de viață are inimioare, floricele, prăpăstii și căzături memorabile. Viața poate părea o cursă cu obstacole, dar are și izvoare cu esență pură, acel combustibil pe care-l descoperit pentru a merge mai departe, acea hartă care ne permite să schimbăm direcția, acea energie care ne poartă spre reușită.

Când prima iubire îți întoarce spatele simți că parte din inima ta moare. Se prea poate să nu mai ai chef de viață, că pofta de mâncare a zburat în mod sigur precum păsările spre țările calde.

Îmi aduc aminte cu zâmbetul pe buze de terapia mea cu bomboane de ciocolată și plimbări lungi sub clar de lună, o terapie care a dat roade, a readus pofta de mâncare și de viață, ajutându-mă să-mi însușesc câteva lecții de viață prețioase.

Știu sigur că el a trebuit să fie prima mea iubire, altfel m-aș fi întrebat mereu cum ar fi fost, poate aș fi sperat și azi la o relație cu cel mai bun prieten din copilărie.

Am învățat că fiecare experiență frumoasă se păstrează în suflet, chiar dacă a durat doar o clipă, că fiecare om care ne apare în viață are un mesaj pe care trebuie să ni-l transmită.

Această experiență m-a învățat să prețuiesc clipa, să-mi dau seama că singurul om pe care mă pot baza întotdeauna sunt chiar eu, că iubirea doare doar atunci când ai prea multe așteptări și renunți la puterea personală.

Am învățat că oamenii pot purta măști, dar se pot minți cu adevărat doar pe ei înșiși, iar omul pe care îl iubesc azi este cel care m-a iubit chiar și atunci când eu m-am plăcut cel mai puțin. Despre asta este iubirea.

Când unul dintre șefii mei mi-a spus verde în față ,,Mai mult nu poți”, mi-am înghițit lacrimile și am plecat spre casă, având în gând ideea că fiecare sfârșit este un nou început.

Știam că viața nu se poate limita doar la ce trăisem până atunci, că viața este despre a face ce-ți place cu adevărat, este despre bucuria fiecărei zile, este despre dăruire și o contribuție a fiecăruia pentru o lume mai bună.

Peste vreo doi ani, m-am întors pe scările aceleiași societăți, ținând cu mândrie în mână propriul volum de versuri, o carte pe care am publicat-o pentru a sprijini copiii aflați în suferință, o contribuție de care sunt extrem de mândră, pe care o pun în capul listei de realizări personale.

Nu aș avea acest blog dacă nu mi-aș fi pierdut acel loc de muncă și dacă prietena mea minunată nu s-ar fi gândit să mi-l dăruiască, pe semne că viața are mereu grijă să aducă echilibrul după o furtună.

Nu aș fi publicat niciodată cartea ,,Colț de suflet”, dacă suferința nu ar fi făcut parte din călătoria mea și nu aș atinge azi inimi prin ceea ce scriu, dacă aș fi ținut de un loc de muncă care nu-mi aducea bucurie.

Fiecare experiență poate fi revelatoare și transformatoare pentru tine și pentru alte suflete minunate din această lume.

Viața îți spune: EXPERIMENTEAZĂ!

Articol pentru SuperBlog, proba propusă de Experimenteaza.ro