Blogging creativ

CSALB te ajută GRATUIT în cazul unui litigiu cu banca

Oricine are contractat un credit în această perioadă de incertitudine economică la nivel global, se scaldă în ape tulburi. Situația economică și socială este una dificilă, cursul euro înregistrează valori istorice și noi nu știm cât va dura acest dezechilibru și care vor fi urmările, cum se va reflecta asta în buzunarul cetățeanului și în stilul de viață al fiecăruia dintre noi.

Sigur, atunci când contractăm un credit luăm în calcul varianta optimistă, aceea de a face rambursare anticipată, de a scăpa de jugul îndatorării mult mai repede, dar măcar în treacăt este bine să ne gândim și la cea mai pesimistă variantă și să ne luăm anumite marje de siguranță.

Nu ne dorim să ne aflăm în incapacitatea de a rambursa creditul contractat, dar nici în cea de a plăti dobânzi majorate și alte comisioane pe care nu le-am luat în calcul în situația inițială.

Sfatul înțelept este de a citi și de a analiza pe îndelete toate clauzele stipulate într-un contract cu o instituție financiar-bancară. Contractele sunt stufoase, termenii pot fi uneori greu de înțeles pentru omul de rând, dar putem solicita explicații din partea ofițerului bancar pentru a lua o decizie în totală cunoștință de cauză.

Chiar și așa, există posibilitatea de a ajunge într-un litigiu cu banca, o situație nedorită, dar care poate avea acum o rezolvare mult mai la îndemână, prin serviciile gratuite oferite de CSALB – Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar.

Atunci când apar nemulțumirile și incertitudinea în relația cu banca, primul pas necesar este dialogul pentru o rezolvare pe cale amiabilă. Din păcate însă, de cele mai multe ori se ajunge în situația de a purta un dialog al surzilor, iar o abordare diferită apare ca soluție viabilă.

Acționarea în istanță presupune costuri suplimentare și un termen îndelungat de soluționare, pe când SAL (soluționarea alternativa a litigiilor), în cazul de față concilierea, este gratuită, rapidă și corectă. Și din ce am constatat chiar azi, este din ce în ce mai acceptată de instituțiile financiar-bancare, dacă iau în calcul că un astfel de pliant se regăsea și în sediul băncii la care mi-am achitat rata propriului credit.

Procedura este una destul de simplă, se depune o cerere la CSALB și documentele care atestă relația cu banca și motivul litigiului, precum și dovezile că s-a încercat rezolvarea directă. Banca este informată și dacă răspunde afirmativ procedurii de conciliere, este desemnat aleatoriu un conciliator care analizează situația și propune o soluție echidistantă. Conciliatorul este un specialist cu o experiență de peste zece ani și un om cu principii sănătoase. Părțile implicate pot accepta sau respinge soluția propusă în termen de 15 zile.

Noutatea anului 2020 este că și persoanele juridice pot solicita concilierea în cadrul CSALB, simplu, rapid și ieftin.

Despre eficiența serviciilor CSALB vorbesc numeroasele cazuri rezolvate și situațiile excepționale care ne fac să conștientizăm că băncile pot privi și dincolo de cifre, după cum explică Alexandru Păunescu – Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.