Blogging creativ, Rețete gustoase

Gustul copilăriei într-o pască Băneasa

Copilăria mea adună un curcubeu de gusturi și un buchet de experiențe memorabile. M-am cam învârtit prin bucătărie, am frământat la cozonaci și eram prima la degustat. O pofticioasă cu gusturi fine, cam așa m-aș descrie. Și cum îi șade bine oricărui pofticios, în prag de Sfinte Sărbători de Paște, pe lângă dolofanii cozonaci, în centrul mesei va așeza o pască.

Pasca din copilăria mea era delicioasă, preparată cu pricepere și iubire de bunica. Atipică, coaptă într-o formă dreptunghiulară, numită sugestiv plăcintă cu scăriță, căci modelul din aluat ce o decora sugera asta.

Făina provenea din cultura proprie de grâu, iar când ceva nu mergea ca la carte și rețeta avea vreo hibă, bunica dădea vina pe făină. Din fericire, acum nu mai este cazul de așa ceva, deoarece în bucătăria mea și a numeroase gospodine, făina Băneasa este regină.

Și totuși, dacă ar fi să dau vina pe ceva, aș da un pic pe brânza din comerț, pe mine și pe cuptorul din dotare. Brânza pregătită în casă va rămâne întotdeauna cea mai bună opțiune, iar cuptorul ars cu lemne al bunicii ar surclasa cuptorul cu gaz din bucătăria mea. Și, raportându-mă la mine, aș fi mai atentă la umplutura de brânză și aș sta cu ochii pe cuptor. În acest fel, pasca mea nu ar fi atât de bronzată și ar excela la capitolul aspect. Dar să vă spun drept, gustul este cel corect, mă duce cu gândul în copilărie.

Imagine arhiva personală

Vizual, v-am ispitit, și chiar dacă pasca nu pare desprinsă din reviste, a crescut bine, umplutura este generoasă și gustoasă, are aromă de sărbătoare și gust pregnant de copilărie. Iar dacă v-am stârnit pofta, urmează în forță și rețeta. Cu tot ce am făcut și aș fi putut face mai bine, cu sinceritate totală în prag de sărbătoare.

Pască Băneasa cu brânză dulce, stafide și rahat

La apus de soare, chiar în joia mare, mi-am legat șorțul de bucătar de gât și am pus pe blatul de lucru toate ingredientele pentru desertul de sărbătoare.

Ingredientele pentru pască sunt:

– 2 gălbenușuri pentru aluat + 1 gălbenuș pentru aspect

– 2 ouă pentru umplutură

– 9 linguri zahăr

– 7 g drojdie uscată

– 150 ml lapte cu 3,5 grăsime

– 60g unt cu 80% grăsime

– 500 g brânză dulce cu 8% grăsime

– 150 g stafide

– rahat

– un praf de sare

– 2 plicuri zahăr vanilat

– scorțișoară

– făină Băneasa pentru cozonac

Operațiunea pasca Băneasa a început cu maiaua. Într-un bol mic s-au întâlnit o lingură de zahăr, una de făină, drojdia și 50 ml lapte călduț. Le-am lăsat să interacționeze, timp în care am pus untul la topit și mi-am îndreptat atenția spre ouă. Cele două gălbenușuri le-am pus într-un bol mare, peste ele a plouat cu trei linguri de zahăr, un plic de zahăr vanilat, un praf de sare și un tel agitat, iar peste puțin timp s-au alăturat untul topit și răcit, maiaua și 100 ml lapte călduț, iar la final făina Băneasa, cât cuprinde. Atenție la cantitate, căci aluatul trebuie să fie mai moale, nu tare ca piatra, nu ne dorim asta.

Am lăsat aluatul la dospit și mi-am îndreptat atenția spre umplutură. Vedeta zilei, brânza de vaci, s-a amestecat cu 5 linguri de zahăr, un plic de zahăr vanilat, cele două ouă bătute, un praf de scorțișoară și multe stafide, preferatele mele. Pentru că a mea cremă era ușor lichidă, am pus și o lingură de făină. După coacere, mi-am dat seama că una în plus nu strica. Puteți pune și griș pentru a o îngroșa și a evita partea de umezeală de la bază, care se observă la pasca mea.

Am pus aluatul în forma rotundă și l-am fericit cu crema, peste care am încercat să reproduc scărița bunicii, doar că din cauza cremei, care nu avea consistența dorită, după coacere, forma nu a ieșit cum am sperat. Am presărat bucăți de rahat, stafide și am dat culoare și strălucire preparatului cu un gălbenuș de ou, după care a intrat în cuptor.

M-am bucurat că a crescut, că este delicioasă, deși s-a bronzat cam mult. Vina este a mea, ce pot să mai zic. Poate doar că am mai învățat câte ceva din operațiunea pasca și am reprodus gustul din copilăria mea.

În speranța că eu și Băneasa v-am inspirat, vă urăm să aveți parte de Paște luminat, mese îmbelșugate și inimi dragi aproape!

Articol pentru Spring SuperBlog 2023.

Lasă un comentariu