Blogging creativ

Călătoriile între mimă și… Vasco Translator V4

Călătorului îi stă bine cu drumul! Și îi stă și mai bine dacă are la dispoziție uneltele potrivite pentru a trece granițele tării într-o stare de relaxare. Iar dacă ai Vasco Translator V4 în buzunar, dificultățile lingvistice dispar.

Imagine Vasco Electronics – editare Canva.com

Dar până să vorbim despre celebrul traducător instant, zic să aruncăm o privire în istorie. De la mersul pe jos, că tot face piciorul frumos, la călătoriile cu asinul, cu căruța… cu avionul. Până să ajung să zbor, în copilărie, am fost amatoarea plimbărilor cu căruța alături de unchiul meu. Nici nu știu de cât timp nu am mai urcat în una, dar vine sezonul alb și am în plan o călătorie cu sania trasă de cai.

Este cert, noi nu căutăm să scriem istorie, așa cum a făcut Cristofor Columb, vrem doar să ne bucurăm de frumusețile lumii, să explorăm destinații exotice, să descoperim colțuri de lume și obiective turistice care ne îmbogățesc cunoașterea. Nu încercăm să citim în stele, ci doar ne lăsăm ghidați de tehnologie.

Drum lin mizând pe GPS

Soțul meu încă mai are un atlas cu drumurile lumii în bibliotecă. Are valoare sentimentală, fiind ghidul său la începuturile carierei de călător prin lume, așa cum îmi place mie să-i spun. Atunci se ghida după indicatoare și după harta din dotare. Făcea planul, se mai oprea și reconfigura traseul, dacă era cazul. Acum, cu două puncte setate pe GPS, ți se afișează în fața ochilor cel mai bun traseu, ești ghidat de o voce suavă când să schimbi direcția de mers, vezi toate obstacolele de pe traseu și nu există riscul să te pierzi. La pierdut sunt eu expertă, nicidecum el. Dar ca mine o mai fi lume, deci GPS-ul e salvator.

De la troc la online banking salvator

Eu îți dau asta, tu îmi dai aia, da, trocul se mai practică și în zilele noastre. Poate că mai mult la țară, căci la oraș, și în special în cercul lumii bune sau a celebrilor influenceri, vorbim despre barter. Și dacă pe plaiuri mioritice ne-am descurca și azi cu aceste concepte, când mergem în străinătate trebuie să ne asigurăm că avem posibilitatea de a achita nota de plată. Dăm fuga la bancă sau la o casă de schimb valutar și ne umplem portofelul cu moneda care ne garantează siguranța financiară în destinația aleasă. Doar că, să ai bani mulți în buzunare nu este cea mai inspirată cale, mai ales când pleci peste hotare. Banii virtuali sunt viitorul, iar tranzacțiile financiare realizate cu ajutorul telefonului inteligent, prin serviciul online banking, sunt la îndemână în orice colț de lume.

Vasco Translator V4 vorbește pe limba ta

Cum te descurci când nu știi limba? Dai din mâini! Cam așa, doar că piezi timp și energie, iar claritatea mesajului transmis nu îți este asigurată. Sunt încă mulți oameni ținuți între granițe de baierele lingvistice. Dar există și oameni pentru care granițele nu există, chiar dacă vorbesc doar limba maternă. Cum este posibil? Simplu! Acești oameni au ca partener de călătorie translatorul electronic Vasco.

Cum funcționează Vasco Translator V4

Înainte de a te invita să descoperi cum funcționează, simt să-i punctez superputerile:

108 limbi străine nu au secrete pentru el și le traduce direct din fotografii

Alături de el orice obiectiv turistice își dezvăluie secretele în câteva secunde, iar meniul la restaurant va fi deslușit cât ai zice pește.

stăpânește 90 limbi străine cu traducere text

Gândurile, ideile și dilemele tale se pot traduce în 90 de limbi străine fără ca tu să deschizi gura. Ideal pentru situațiile și locurile în care liniștea domnește.

Vorbește 76 limbi străine pentru tine

Vocea ta se poate face auzită în aproape 200 de țări. Datorită lui poți comunica cu localnicii, poți afla istorii ale locurilor vizitate și o poți face de la nivelul de vorbitor nativ, iar în acest fel se pot lega chiar prietenii. Iar dacă visezi să lucrezi peste hotare, el îți va face șederea mai ușoară.

Aplicația de învățare te ajută să ,,pescuiești”

Îmi place să spun despre Vasco Translator că nu îți dă doar pește, ci te învață să și pescuiești. Ce să pescuiești? Cuvinte noi în oricare dintre cele 28 de limbi străine disponibile în aplicația de învățare.

Este expert MultiTalk

Ideal pentru întâlnirile de grup sau pentru ședințe. Fiecare vorbește în limba lui și toată lumea înțelege mesajul. Economie de timp și energie.

Vine cu internet gratuit și nelimitat pe viață

Înțelegerea este la un click distanță, fără grija costurilor suplimentare. Asta da invitație la explorare!

Imagine Vasco Electronics – editare Canva.com

Înainte de orice trebuie să selectezi funcția pe care vrei să o folosești și traducătorul instant își va face treaba. Atât de simplu este. Te invit să descoperi cum funcționează Vasco Translator V4 și îmi vei da dreptate că este camaradul ideal pentru călătoriile în străinătate.

Raportându-mă la tehnologie, dacă oamenii din Evul Mediu s-ar întoarce în prezent, ori ar da bir cu fugiții, ori ar cere să devină nemuritori! Până una-alta, noi nu mai mimăm, căci pe Vasco Translator V4 mizăm!

Articol pentru SuperBlog 2023.

Lasă un comentariu