Blogging creativ

Doctor Business face radiografia afacerii tale în 5 secunde

Ai încălțat papucii de antreprenor, dar cifrele îți dau bătăi de cap în fiecare lună? Sau te gândești să pui pe picioare afacerea la care visezi deja de ani buni, dar îți pui mii de întrebări, nu ai studii economice pentru a înțelege jocul cifrelor și ți-e teamă de eșec? Ei bine, cum ar fi dacă ți-aș spune că există o aplicație care face lumină în afacerea ta în 5 secunde?

Doctor Business este un veritabil consultant financiar

Cu toții ne dorim afaceri profitabile, însă realitatea tinde să ne contrazică, studiile arătând că 20% dintre afaceri dau faliment în primul an de activitate și peste 90% dintre afaceri nu ating performanța de a rezista pe piață mai mult de cinci ani.

Peste 30% dintre antreprenori pierd bani și nu știu de ce. Tu știi?

Lipsa de cash din afacere este cea care trage semnalul de alarmă, însă problemele pot fi multiple. Doctor Business le cunoaște pe toate și oferă într-un timp record un raport de analiză financiară care reflectă într-un limbaj ușor de înțeles situația reală a afacerii tale, prezentând punctele nevralgice și soluții pentru o redresare promptă.

Fără dubii, din raportul de analiză financiară vei descoperi:

– drumul de la vânzări la profit

– pe ce cheltui cei mai mulți bani

– cum transformi cheltuielile în profit

– cu ce marje de profitabilitate ai vândut

– de unde vine diferența dintre profitul din balanță și cash-ul din bancă

– cum transformi profitul în cash

– care este starea de sănătate a firmei și cum poți îmbunătăți performanțele financiare

– recomandări și soluții pentru redresare

– obiceiuri bune de pus în practică la fiecare final de lună

– valoarea companiei

– oglinda patrimoniului firmei și sursele de finanțare

– cum să menții capitalul de lucru la un nivel care să te ajute să crești

– cum să finanțezi sănătos afacerea

– de ce banca ți-a respins cererea de finanțare

– care sunt șansele ca firma ta să acceseze o finanțare de la bănci sau investitori

Cum funcționează Doctor Business

Pentru o audiență la DoctorBusiness nu ai nevoie de programare. Poți accesa oricând aplicația de pe telefon, tabletă sau laptop, încarci balanța contabilă și în 5 secunde raportul de analiză financiară este generat.

Aplicația poate fi folosită în mod anonim, fără a fi necesar să utilizezi numele sau datele de identificare ale companiei.

Pe baza unei adrese de e-mail, Doctor Business creează un cont securizat pentru ca fiecare antreprenor să aibă acces la rapoartele de analiză financiară actuale și istorice și să poată face o paralelă între perioade, pentru o imagine clară a evoluției.

Fiecare analiză financiară este personalizată pe cifrele afacerii tale, imaginea reflectată și soluțiile oferite fiind exprimate într-un limbaj accesibil și prietenos.

Doctor Business și-a propus și reușește cu brio să fie cel mai ieftin, rapid și precis analist financiar al firmei tale, elaborând un raport de analiză financiară pe baza balanței lunare cu un cost de doar 50 lei.

Mizând pe economia de timp și bani, dar și pe realitatea conform căreia un antreprenor informat ia decizii inspirate, iar unul la început de drum poate să nu dispună de resurse financiare care să îi permită să acceseze serviciile unui analist financiar, această aplicație vine în întâmpinarea nevoilor tuturor antreprenorilor.

Doctor Business își propune să facă radiografii clare afacerilor de pe piață, să evidențieze pilonii pe care stă clădită afacerea ta, să ofere o viziune și pași concreți spre realizarea obiectivelor, precum și soluții care să înlăture obstacolele întâlnite pe traseu.

Este mai mult decât evident că sănătatea propriului business cade în responsabilitatea ta, iar conștientizarea faptului că pierderile nu te afectează doar pe tine, ci un întreg sistem, creând un lanț al slăbiciunilor cu încasări și plăți neonorate, cu termene de execuție sau livrare nerespectate și o imagine departe de râvnitul succes, dar aproape de nedoritul faliment, te poate determina să acționezi și la Doctor Business să apelezi.

Îți doresc să ai o afacere de succes, cu impact pozitiv în lune, care să-ți aducă împlinire și exprimarea pasiunii!

Imagini Doctor Business.

Articol pentru Spring SuperBlog 2022.

Lasă un comentariu