Blogging creativ

Termometrul bebelușului și povestea sa inedită

Camera caldă și liniștită era spațiul în care zi de zi adormea și se trezea Luana. De obicei, era adormită de vocea duioasă a mamei și se trezea sub ochii iubitori ai acesteia.

Dar de această dată, când Luana deschise ochii, zări doar camera goală și chiar lângă ea, în pătuțul pufos, un obiect cu o înfățișare cumva cunoscută. Curiozitatea de bebeluș o făcu să forțeze câteva mișcări pentru a ajunge la obiectul încă neidentificat.

Întinse mâna spre obiectul minune, dar când realiză că nu este telecomanda avu o tresărire și intenția de a se retrage, moment în care vocea termometrului răsună în încăpere.

– Poți să te apropii liniștită. Numele meu este Geratherm Non Contact, sunt celebrul termometru pentru bebeluși, iar de azi înainte îmi doresc să fim amici.

– Nu cred că îmi doresc asta. Mama m-a chinuit destul cu măsurarea temperaturii de când am scos capul în lume. Vreau să-mi protejez fundulețul și tare aș vrea să pleci de aici.

– Nu pot să spun că sunt încântat de o astfel de primire, dar îți înțeleg reticența, căci știu ce zici. Vorbești despre un bătrân membru al familiei mele, însă eu sunt diferit, eu sunt termometrul non contact, deci nici măcar nu este necesar să te ating. Eu doar mă îndrept spre frunte ta și în trei secunde măsor la fix temperatura. Tu poți să fii trează sau să dormi, căci oricum nu simți niciun disconfort.

– Sună frumos ce zici, dar povestea pe care mama i-a spus-o într-o zi frățiorului meu mai mare mă face să păstrez distanța.

– Știu că părinții îi îndeamnă pe cei mici să nu se apropie de străini. Dar cum crezi că am ajuns eu aici? Mama ta m-a adus, din grijă pentru frățiorul tău și pentru tine.

– Chiar dacă este așa, eu păstrez distanța. În povestea mamei era vorba despre un copil care, fără să vrea, a scăpat din mâinile firave un termometru și a stat multe zile într-un spital din cauza lichidului său toxic, iar eu nu-mi doresc să ajung într-un spațiu plin cu ace, știi tu, îmi protejez fundulețul și-mi doresc să cresc fără probleme.

– A… acum înțeleg de ce păstrezi distanța. Dar uite, eu funcționez cu baterii. Termometrul spart de acel copil era un strămoș al meu. Unul dintre frații mei seamănă leit cu el, fizic, vreau să zic, căci la caracter este net superior. Se numește Geratherm Classic și este îndrăgit în special de părinți și bunici. Nu are pic de mercur, ci un lichid de măsurare non-toxic numit „galistan”. Este sigur, precis și cu o speranță de viață îndelungată. După cum îți dai seama, suntem prietenoși cu cei mari și cei mici. Suntem familia Zâmbărici. Bine, eu mai plâng uneori, de fapt scot un sunet de atenționare atunci când febra trece granițele normale.

– Să zicem că m-ai convins. Deci și tu ai un frate mai mare… sau mai mulți?

– Bine zici, căci suntem patru la părinți. Cei doi frați despre care nu ți-am povestit sunt Geratherm Rapid și Geratherm Clinic. Primul este un termometru digital îndrăgit de părinți, care îl aleg și pentru măsurarea temperaturii copiilor cu alergie la metale, datorită vârfului său aurit. Bineînțeles că este sigur și rapid. Iar cel de-al doilea se plimbă mai mult prin clinici și spitale, este foarte apreciat de cadrele medicale, fiind rezistent la șocuri, dezinfectant și apă.

– Deci Geratherm este o familie numeroasă, iar tu ești prietenul celor mici ca mine, pentru că ești rapid și poți măsura temperatura și când dorm, fără a-mi provoca disconfort?

– Da, dar nu doar aceasta este calitatea mea. Pe lângă temperatura corpului, pot măsura și temperatura ambientală și pe cea a lichidelor. Mămica ta apelează la mine pentru a se asigura că lăpticul tău are temperatura potrivită și că apa din cădiță este perfectă pentru răsfățul tău din fiecare seară.

– Ești multifuncțional, va să zică! Acum am înțeles de ce spuneai că vrei să fim prieteni. Ți-ai propus să fii prezent zi de zi, nu doar când răceala și febra mă vor necăji. Ce zici, facem un joc când mama va veni?

– Pun pariu că vrei să-i măsurăm temperatura și să-i arătăm că ne-am împrietenit!

Imagini Geratherm.

Poveste pentru Spring SuperBlog 2022.