Blogging creativ

Când spui Meli Melo, spui accesoriile potrivite

Știți și voi bărbați care spun ,,Draga mea, eu te prefer naturală”, dar pe stradă le alunecă privirea după domnișoarele dichisite foc? Ei bine, putem miza pe naturalețe, nu e nevoie să punem o tonă de fond de ten pe față, putem însă plusa întotdeauna prin atitudine și un mic artificiu vestimentar care să ne facă să strălucim, să ne scoată ținuta din anonimat și să atragă priviri pline de admirație.

Este sezonul în care eșarfa face o treabă genială, ține de cald și aduce un plus de culoare, având puterea de a transforma o ținută monotonă într-un must have.

Eșarfa transmite eleganță, atenție pentru detalii și interes pentru imaginea din oglindă. Ideal ar fi să ne uităm mai mult în oglindă, să ne vedem frumusețea și să o punem în valoare prin ceea ce alegem să purtăm în fiecare zi, fără a lăsa trendul să ne ucidă autenticitatea sau să ne facă să picăm în penibil.

Se poartă ce-ți vine bine, aceasta este singura regulă după care mă ghidez, mizez pe adevărul revelat de propria oglindă și nu mă dau în lături să improvizez, să fac combinații îndrăznețe, să fiu eu în fiecare zi.

Îmi plac eșarfele colorate și le port cu mare drag la birou, la o sesiune de cumpărături sau la o ieșire în oraș cu oamenii dragi din viața mea. Pot fi cadouri inspirate pentru doamne elegante și romantice, partea dificilă constând în a alege din multitudinea de modele, dintre culori și imprimeuri ispititoare. Dar dacă mizăm pe faptul că accesoriile ne aleg pe noi, ne cuceresc privirea și ne intră definitiv în suflet, treaba este mult mai simplă, o adevărată plăcere, ca să spun drept.

Am o pasiunea pentru aceste minunății și nu mă cenzurez niciodată când vine vorba de a-mi spori colecția.

Dacă ar fi după mine, lumea ar fi colorată în albastru și roz, culorile mele preferate, pe care le aleg și atunci când vine vorba de eșarfe office sau casual, pentru birou, plimbări în parc sau vacanțe pe malul mării, unde se transformă cameleonic în pareo, motivele predominante fiind cu fluturi și inimioare, dovezi incontestabile ale romantismului care mă caracterizează.

Sunt tipa care preferă să prindă rebela podoabă capilară într-un mod dichisit sau pur și simplu într-o neglijență atrăgătoare. În acest sens, accesoriile pentru păr îmi ușurează munca și îmi pun feminitatea în valoare.

Pentru birou aleg clamele cu floricele, simple și elegante, pentru timpul liber este perfect un clește multicolor, iar pentru evenimentele speciale mizez pe accesoriile strălucitoare.

Adevărul este că accesoriile potrivite atrag priviri, contribuie la capitolul încrederii în sine și pun punctul pe i când vine vorba de prima impresie.

Articol pentru SuperBlog – Proba propusă de Meli Melo.

Lasă un comentariu