Creativitate

DIY – Aranjamente pentru Crăciun

Moș Nicolae a trecut pe la fiecare, suflet de copil sau om mare, deci putem spune că am intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Deși, simt că anul acesta am fost mai grăbiți. Magazinele strălucesc de ceva timp și ne fură privirea cu toate minunățiile pe care ni le pun la dispoziție pentru a crea magia sărbătorilor în propriul cămin. Dar eu cred că aranjamentele handmade sunt unice și speciale, motiv pentru care, am deschis și în acest an ,,magazinul de creație”.

Dacă anul trecut, articolul cu aranjamente strălucitoare pentru Crăciun venea cu întârziere, anul acesta m-am organizat mai bine, am colindat câteva magazine și m-am pus pe treabă. Deja câteva dintre creații au fost dăruite, iar restul așteaptă să bucure inimi.

Fetițe-con și oameni de zăpadă altfel

Este o provocare ca în fiecare an să realizez ceva nou pentru sărbătorile de iarnă. Dacă anul trecut încercam ghivecele cu motive de Crăciun, anul acesta am ales să fac ceva nou pentru bucuria celor mici. Am primit în toamnă multe conuri din Spania, așa că mi-am luat și angajamentul de a le valorifica. Am găsit ceva inspirație pe internet, dar ale mele au ieșit diferit, așa că le-am botezat fetițele-con, iar pentru că aveam de oferit cadouri și pentru băieți, am improvizat și am reușit să creez o replică a celebrului om de zăpadă. Rezultatele sunt aici.

Cred că trebuie să și explic, trupul este un con mare, vopsit cu acrilice, capul este un pompon alb, căci o bilă din lemn de dimensiune mare nu am găsit. Căciula are la bază o bucată dintr-un tub de carton de la rola de hârtie pentru bucătărie, pe care am înfășurat-o cu fire pentru tricotat, iar pletele sunt fire împletite. Oamenii de zăpadă au ochi mari și câte un fular să le țină de cald.

Aranjamente handmade pentru Crăciun

De-a lungul timpului m-am jucat cu diverse tehnici handmade, am creat diverse decorațiuni, dar cel mai mult iubesc să fac aranjamente pentru Crăciun. Probabil că energia este alta și bucuria mea este asigurată prin fiecare dar magic pe care îl ofer celor dragi.

Am multe conuri în stoc și am primit și rondele de lemn cadou. Sunt o norocoasă, știu. Am făcut și turul magazinelor, dar în acest an mi-am propus să nu cheltui sume mari pentru materie primă. Am luat din Pepco beteală, figurine, globuri, din Jumbo lumânări parfumate, fundițe, flori și batoane de silicon pentru ajutorul meu de nădejde – pistolul de lipit. Din Carrefour am luat alte fundițe și flori, iar în Auchan am intrat pentru globuri și o coroniță simplă, asta pentru că aveam o promisiune de onorat, de altfel singura coroniță pe care am creat-o în acest an. Am realizat zece aranjamente și sunt tare mândră de fiecare creație în parte. Motiv pentru care, te invit să intri și tu în atelierul de creație și să oferi daruri speciale celor dragi.

Am creat în două tranșe, de aceea am pus aici două imagini care să te inspire, cu mențiunea că în prima imagine sunt decorațiuni create și cu elemente rămase de anul trecut și cu improvizații, cu nuci vopsite în auriu și cu gheme din fire de tricotat, iar în a doua imagine sunt aranjamente ceva mai elegante, realizate după ce am achiziționat un set de globuri și alte elemente.

În speranța că te-am inspirat, îți doresc să ai pe masa de sărbători un aranjament handmade strălucitor!

Lasă un comentariu