Aproape toți oamenii sunt de acord că există o forță supremă care guvernează existența, și totuși, avem atâtea culte religioase, dogme și interpretări cu privire la rolul Creatorului în viața lumească. Oamenii nu se pot pune de acord cu privire la felul în care Creatorul își dorește să ne raportăm la El și la viață. Dar, dacă am fi siguri că El nu așteaptă nimic de la noi, oare cum ne-am duce traiul pe Planeta Albastră?
Dumnezeu are totul și este totul, iar pe noi ne-a făcut părtași privilegiați la măreția acestei lumi, oferindu-ne drept dovezi supreme de iubire viața și libertatea de a fi. De ce crezi că a pus atâta frumusețe în lume? Oare nu pentru ca noi să ne bucurăm de ea? De ce crezi că ne-a înzestrat cu inteligență, pricepere și talente diferite, nu pentru a ne lăsa amprenta în tabloul măreț al lumii? Personal, nu cred într-o viață de apoi numai lapte și miere, dar cred într-o viață frumoasă aici, ghidată de iubire, empatie și dăruire.
Dumnezeu este iubire, iar acceptarea aproapelui este una dintre lecțiile pe care ni le-a predat cu măiestrie și pe care ne îndeamnă să o ducem mai departe. Dacă ar fi să ne raportăm doar la îndemnul ,,Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți’’, lupta pentru putere și adevăr absolut, cel puțin între omul spiritual și omul religios ar dispărea pentru totdeauna. Doar că nu trăim într-o lume perfecta, iar diferențele de gândire și trăire își fac simțită prezența.
Imagine Pixabay.com
Omul spiritual crede cu tărie că este cocreator al acestei lumi, simte că scânteia divină este în el și că are capacitatea de a aduce schimbarea pozitivă în lume, prin trăirea cu bucurie a vieții. Știe că este supus păcatului, dar că nu este un păcătos, că alegerea îi aparține și că iubirea și bucuria de a trăi sunt indicatorii corecți care îl poartă pe cărările lumii. Crede în libertatea de alegere și în relația direct cu Dumnezeu, în orice moment și oriunde s-ar afla.
Omul religios crede în reguli și ritualuri atunci când vorbim despre relația cu Dumnezeu. Participă cu regularitate la slujbele religioase, vede duhovnicul ca pe un mijlocitor indispensabil în relația cu Creatorul, iar Biserica ca pe singurul loc în care El este permanent prezent și receptiv la rugăciunile noastre.
Omul religios se consideră un păcătos, demn mai degrabă de milă, decât de iubire. Crede în judecata de apoi, în iad și în rai, și speră la iertarea lui Dumnezeu pentru a dobândi eternitatea, o iertare bazată pe umilință, suferință autoimpusă și sacrificii. Pe când, omul spiritual consideră că viața de apoi este doar o consecință a vieții de pe Pământ și că misiunea sa este o alegere personală, ghidată și inspirată de un Dumnezeu iubitor.
Omul spiritual nu crede că Dumnezeu se preocupă de cât de lungă să fie fusta unei femei, atâta timp cât prezența și atitudinea ei emană decentă. Nu crede că bărbatul îi este superior femeii, ci crede în egalitate și iubire lipsită de preferințe de gen din partea Divinității. Nu crede nici că femeia trebuie să-și urmeze orbește bărbatul, ci că pot fi pe picior de egalitate, construind un drum comun al iubirii.
Și chiar dacă în Biserică se rostește și azi ,,Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați’’, omul spiritual știe că iubirea este opusul fricii, că Dumnezeu nu este mânat de răzbunare, ci de iubire, iar ceea ce ni se întâmplă este mai degrabă consecința alegerilor noastre, decât o pedeapsă din partea Divinității.
Omul spiritual nu crede că ajutorul Divin și viața veșnică se obțin prin nenumărate rugăciuni, posturi, mătănii și atingerea unor moaște sau alte ritualuri religioase, ci crede într-o relație autentică și de colaborare cu forța atotputernică a lumii. Nu crede într-o măgulire a lui Dumnezeu, ci într-o viață trăită cu sens și semnificație în tabloul imens al lumii.
Dar dincolo de argumentele enunțate, poate că diferența majoră între omul religios și cel spiritual este că cel dintâi așteaptă să fie salvat de un Dumnezeu milostiv, pe când cel din urmă știe că va fi inspirat și ghidat de un Dumnezeu atotputernic.
Articol scris pentru primul număr al revistei R-confessions.
Colţ de suflet 