Sunt o visătoare incurabilă, iubesc să admir cerul înstelat, acel colos strălucitor care oferă atât de multă liniște, claritate în gânduri și sentimentul de acasă, dar nu m-aș fi gândit vreodată că pot fi martora unui fenomen care mi-a oprit inima în loc pentru câteva clipe, pentru ca mai apoi să mă trezesc într-o lume despre existența căreia, noi oamenii, încă ne punem multe semne de întrebare.
Cerul senin al nopții a fost brăzdat de o lumină albastră orbitoare, iar un zgomot asurzitor m-a făcut efectiv să tremur din toate încheieturile, dintr-o dată întreg pământul s-a cutremurat și odată cu el întreaga mea liniște, trezindu-mă ca printr-o vrajă nebună într-o lume care mă înspăimânta de-a dreptul, pentru că da, am conștientizat că mă aflam DINCOLO DE ORIZONT.
Într-o lume în care micii omuleți verzui, cu ochi strălucitori și roșii, cu puteri nebănuite și intenții necunoscute, pe care noi oamenii i-am zugrăvit atât de bine în filme, erau la ei acasă.
Am descoperit un adevărat univers necunoscut nouă, tehnologie la care noi nici nu vom putea visa vreodată, dar și mulți pământeni asemeni mie, din colțuri diferite de lume, pe care am reușit să-i identific după aspectul fizic și îmbrăcăminte, pentru că acolo este o lume în care puterea cuvântului este anulată, nimeni nu mai are libertatea și capacitatea de a vorbi.
Este o lume în gri și negru, în care strălucesc orbitor lumini albăstrui și ochii fioroși de culoarea focului ai extratereștrilor care țin captivă o adevărată civilizație terestră.
Oamenii erau împărțiți în două tabere, unii care păreau hipnotizați, ca și când se aflau într-o continuă stare de meditație, oferind un tablou colorat cu resemnare, și ceilalți care se răzvrăteau, încercând să facă față puterii nemărginite a celor care ne aveau drept musafiri fără voia noastră.
Întreaga șaradă se încheia cu un tratament asemeni electrocutării sau cu moartea însăși, care semăna cu o explozie pe care ochii lor reușeau să o producă și care îi hrănea cu energie.
Doar prudența care m-a caracterizat mereu, capacitatea de analiză și atenția pentru detalii m-au ajutat să rezist într-un regat al terorii, deși până m-am prins cum stă treaba, am fost și eu supusă unui tratament cu zguduituri, care mi-au mișcat nu doar trupul ci și cele mai prețioase amintiri adunate într-un colț de suflet.
Au fost clipe groaznice, de agonie profundă, în care mi-am pierdut speranța reîntoarcerii în lumea mea și regăsirea celor dragi, a căror disperare îmi seca inima și doar iubirea fără margini pe care le-o port îmi dădea puterea de a spera într-o revedere.
Aici, în universul captivității, am reușit să descopăr că întreaga comunicare se făcea la nivel de gânduri și emoții, la nivel de vibrație energetică, aceste făpturi net superioare nouă reușind să ne citească harta interioară, asemeni unei cărți deschise, impunând zone strict delimitate în care să ne manifestăm.
Și cu o frecvență constantă, câte unul dintre noi, fără a cunoaște criteriile de selecție, era ales și supus unui test la un panou gigant care avea felurite butoane, fiecare alegere făcută scoțând la iveală simboluri care trebuiau grupate ca și când se căuta o formulă magică menită să scoată la lumină un adevăr ascuns, a cărui miză era uriașă, pentru noi fiind însăși viața.
Dar ce adevăr se căuta, ce dorea civilizația extraterestră să ne arate sau în ce fel puteam noi să-i servim pe aceștia?
Acestea erau întrebările care mă bântuiau și care m-au făcut să fiu atentă la întreg procesul care se derula sub ochii mei, să găsesc o logică, un punct comun, în speranța unui rezultat diferit, a unei portițe de scăpare.
Și după cum v-am spus, totul acolo era energie, așa m-am trezit că la un moment dat, o fată blondă cu ochii de un albastru cristalin, precum marea, se apropie de mine și îmi întinde un caiet ce semăna cu jurnalul copilăriei mele.
Am bănuit că este jurnalul ei, comoara care îi rămăsese dintr-o lume la care nu avea certitudinea reîntoarcerii, la care cei mai mulți dintre noi nici măcar nu mai sperau.
Cu acest gând în minte, am deschis jurnalul și mare mi-a fost surprinderea să descopăr desene amănunțite ale panoului care semăna teroare printre noi, diverse adnotări și calcule care mi-au stârnit interesul, reușind să-mi redea speranță și un zâmbet care de mult timp era doar istorie.
Alături de noua mea prietenă, acea copilă angelică, am continuat să analizăm toate acele simboluri, iar când mi-a venit rândul să dau proba panoului, am reușit să ating cel mai înalt nivel, până când unul dintre butoanele alese m-a teleportat direct într-o imensă sală de cinema, în data de 3 noiembrie 2017, pe ecran rulând în premieră thriller-ul ,,DINCOLO DE ORIZONT”, în care, Frank Grillo ne invită într-o aventură de neuitat.
Articol pentru SuperBlog 2017.
Colţ de suflet 