Blogging creativ

Casa din marginea pădurii

,,Sunt visătoare și aș vrea,

Dintr-o lume nebună,

Să pot azi evada,

La marginea pădurii

Să am căsuța mea.”

1-768x432
foto: www.fabrikadecase.com

Sunt rânduri scrise într-un jurnal

Şi regăsite peste ani,

Casa din vis este un fapt,

Visul, obiectiv bifat.

O casă veche, bătrânească,

La margine de sat ne-aşteaptă.

Deşi recent e cumpărată,

Se cerea grabnic renovată

Şi cu iubire amprentată.

.

Cu cheia-n mână am plecat

Şi zâmbet larg am afişat,

Căci noi contractul l-am semnat,

Visuri avem, cât într-un sac.

 .

Certificat energetic ni s-a dat,

În clasa G s-a încadrat,

Punţile termice au existat,

Dar asta nu ne-a speriat.

 .

Specialiştii, ştiu prea bine,

 Au soluţii pentru mine.

Şi în trecut m-au ajutat,

Când un birou am transformat

Şi blocul l-am reabilitat.

Vara nu mai este cald,

Iarna n-am mai îngheţat.

 .

Intru repede pe site

Sau prin telefon comand

Audit energetic, instant.

Auditorul energetic este aliat-prieten

Şi tot el mi-a demonstrat,

Că de la G până la A

E doar un pas,

Când la expert ai apelat.

audit-energetic1-2

Raportul de audit energetic ne-a luminat,

Soluţii de reabilitare termo-energetică

Repede ne-a furnizat

Şi rând pe rând le-am aplicat:

Geamul din lemn a dispărut

Şi termopanul este pus,

Cu cinci camere ales,

Să fie eficient.

Lămpile sunt de decor,

Becuri LED, în locul lor.

Şi tencuiala căzută

Este iute refăcută,

Izolaţie de zece,

Căldura să nu mai plece.

Vata minerală de sticlă

Peste pod frumos se-aplică.

Ţiglă nouă se arată,

Ca să nu mai plouă-n casă.

Soba din lut e poveste

Încălzire-n pardoseală,

Chiar cu fibră de carbon,

Asta-n casă noi avem.

Picioruşe  îngheţate,

Astea sunt vremuri uitate.

 

Primitoare şi cochetă,

Casa veche, transformată

Într-o casă rafinată,

Să zburdăm cu drag ne-aşteaptă,

La margine de pădure,

Să culegem fragi şi mure

Şi salcâmul înflorit

Parfumul şi-a răspândit.

De pe banca din pridvor,

Cerul înstelat măsor.

Stelele-mi sunt confidente,

Încă am visuri secrete.

Curând le voi revela,

Enermed Impex S.R.L. mă va ajuta.

logo_avizez-300x251

 

Versuri pentru SuperBlog 2016.

 

Blogging creativ

Energia ta, de la G la A!

Unde-i G, e grav, mai frate!

pret-certificat-energeticAi pe tine cinci cojoace

Tremuri din incheieturi

E timpul sa iei masuri!

 

Unde-i A, se stie bine

Stai cu tricoul pe tine

Iarna-i grea, omatu-i mare

La tine-n birou e soare.

 

Mi-amintesc cu infrigurare

Zile apuse, zile amare

Cand pasii mi-i indreptam

Spre biroul ce-l aveam:

 

O cladire veche, mare,

Cu betoane in dotare

Luni-vineri, de dimineata

Pestera-birou, pe fata.

 

Si un sef cam zapacit

De cafea indragostit

Pe semne, sa se incalzeasca

Radiatorul nu facea fata.

 

Intr-o zi s-a dat lovit

Cheltuiala l-a trasnit

Vrand sa faca un plan smart,

Salariul l-a inghetat si de prima a uitat.

 

Pana aici ca, nu se poate

Intra pe www.avizez.ro, mai frate

Nu ne pune la inghetat

Vrem un mediu performant!

 

El a  stat, s-a informat

Cu experti a discutat

In final s-a desteptat

Audit energetic a solicitat.

 

Auditori energetici Enermed Impex ne-au vizitat

Caracteristicile termice si energetice au determinat

Solutii de reabilitare termo-energetica ne-au dat

Raportul de audit energetic ne-a luminat.

 

Peretii s-au izolat

Centrala s-a cumparat

In birou cand ai intrat

Te simti precum la palat.

 

Radiatoru’ l-am donat

Am uitat de aer conditionat

Vara nu mai este cald

Iarna n-am mai inghetat.

 

Auditul energetic ne-a facut colegi-prieteni

Creativitatea, frate, are acum cote inalte

Seful ne-a felicitat cand profitul a saltat

O prima grasa ne-a dat si un chef de neuitat!

 

Bec cu led ne-a luminat

Laptop nou ne-a cumparat

Si contorul a aflat

Factura s-a micsorat!

 

Acasa cand am plecat

Totul e deconectat.

Maine ma intorc cu drag

La biroul din palat.

 

Versuri pentru SuperBlog 2015.