Bookfest București – fără superstiții, doar cu super reduceri

Unii oameni, când aud de ziua de 13, și dacă se mai nimerește să fie și vineri, aproape că intră în depresie, pleacă din casă cu ideea că sigur li se va întâmpla ceva rău și nu fac altceva decât să-și inducă o stare proastă și să atragă tocmai situațiile de care le este frică.

Noroc cu oamenii născuți în data de 13, care vin să mai alunge puțin din gândurile negative ale majorității, făcând din această zi una de sărbătoare.

Dar sunt și persoane cu o gândire optimistă sau poate doar realistă, care au mare încredere în propriile forțe și nu se lasă influențați așa ușor de o conjunctură nefavorabilă sau de superstiții.

Eu cred mai degrabă în obiceiuri sănătoase sau superstiții pozitive, cum vreți să le numiți.

De exemplu, îmi zic în fiecare zi următoarea mantră: ,,Sunt sănătoasă, puternică, inteligentă și curajoasă!”, iar inaintea unei întâlniri importante, vorbesc cu mine în oglindă.

În fiecare zi îmi rostesc rugăciunile și sunt recunoscătoare pentru tot ce am realizat, pentru oamenii minunați din viața mea și pentru fiecare bucurie măruntă.

Dacă nu citesc în fiecare zi, mă simt neîmplinită și fac tot posibilul să aloc timp acestei activități care îmi bucură sufletul.

Consider că cel mai frumos cadou din lume este cartea pe care ți-o dorești.

Am o biliotecă generoasă și fac noi achiziții în fiecare lună, e ca un răsfăț personal.

Așa că ați ghicit, abia aștept ca Salonul Internațional de Carte Bookfest București să-și deschidă porțile, să descopăr oferta editurilor prezente și să mă bucur de super reduceri.

Bookfest a ajuns la cea de-a treisprezecea ediție, care se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie, la Romexpo, Pavilionul B2, și promite să fie una fără superstiții, doar cu o notă specială, atât datorită invitatului de onoare, reprezentat de Statele Unite ale Americii, cât și a fatului că spațiul este mult mai mare, iar oferta de carte mult mai generoasă, editurile concurând serios și la capitolele reduceri și evenimente gratuite destinate publicului și în special copiilor, care se vor bucura de Bookfest Junior și de activități deosebite prilejiuite de Ziua Copilului.

Și pentru că nu cred în superstiții, mi-am întocmit o listă cu 13 cărți pe care vreau să le caut și să le iau acasă de la acest minunat târg, lăsând bineînțeles loc și pentru alte titluri care s-ar putea să mă cucerească pe loc.

Iată lista, care sper să vă servească drept sursă de inspirație:

1. Psihologie pentru oameni obișnuiți – Editura Curtea Veche

2. Secretul căsniciei fericite – Editura Curtea Veche

3. Cartea despre schimbări – Editura Polirom

4. Oricine este un artist – Editura Polirom

5. Descoperă-te pe tine însuți – Editura Polirom

6. Deserturi raw pentru copii și părinți sănătoși – Editura Curtea Veche

7. ABC de nutriție – Editura Curtea Veche

8. Fii brutar la tine acasă – Editura Casa

9. Primele mele 1000 de cuvinte în limba engleză – Editura Niculescu

10. Hoinari prin anotimpuri ( cărți ilustrate pentru copii) – Editura Casa

11. Stele și constelații pe înțelesul tuturor – Editura Casa

12. Bărbatul care n-a mai sunat – Editura Nemira

13. Iubește să fii iubit(ă) – Editura Humanitas

Această listă reflectă care sunt domeniile mele de interes, cu un accent deosebit pe latura dezvoltării personale, însă la Bookfest veți găsi cărți pentru toate gusturile și reduceri de nerefuzat.

editia_2018_preview-1-1024x535

Reclame

Superstiții alungate de puterea personală

La fel ca oricare om, am avut și eu superstiții care m-au determinat să fac anumite gesturi pe care acum le consider cel puțin ciudate, precum trei pași în spate atunci când o pisică neagră îmi tăia calea.

Superstițiile din copilărie și adolescență erau împrumutate din familie și din cercul de prieteni, din mediul de la țară unde par să fie o ,,zestre” care prin viu grai se transmite din generație în generație.

Consider că superstițiile ,,supraviețuiesc” atunci când există o slăbiciune care ne poate face să credem că anumite lucruri care se întâmplă, anumite situații cu care ne întâlnim ne pot influența într-un mod decisiv drumul vieții, fără ca noi să avem posibilitatea de a ne manifesta propria dorință și putere personală.

Am crezut mult timp că dacă spargi o oglindă ai parte de șapte ani de ghinion sau că nu te mai căsătorești niciodata. Am reușit să sparg câteva la viața mea, deci aș fi putut crede că anii de noroc nu vor mai veni niciodată, dar am ales să nu o fac, cu atât mai mult cu cât am pășit în urmă cu aproape șase ani și spre altar și am o căsnicie fericită.

De-a lungul vremii am reușit să păstrez doar superstițiile pozitive, mai ales cea care spune că e bine să porți roșu și să ai bani în buzunr la trecerea dintre ani, pentru un an nou cu multă energie și prosperitate.

Consider că superstițiile negative se risipesc atunci când intră în scenă adevărata cunoaștere, adevărata putere personală, acea credință că suntem valoroși și responsabili și că stă în puterea noastră să ne alegem propriul drum, să ne desenăm viața în culorile preferate.

Recomand cu căldură cărțile de dezvoltare personală, lucrări care aduc în atenția noastră aspecte ale vieții precum încredere și stimă de sine, responsabilitate și integritate, care prin poveștile adevărate, prin exercițiile recomandate ne vor ajuta să ne cunoaștem cu adevărat, să privim în direcția dorită cu mai mult curaj și încredere în forțele proprii.

Iată doar câteva dintre cărțile din biblioteca mea, care v-ar putea servi drept sursă de inspirație și cunoaștere.

20180516_201822

Mult mai multe titluri interesante puteți găsi la Salonul Internațional de Carte Bookfest – București (ediția cu numărul 13, una fără superstiții, doar cu super reduceri), care se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie, la Romexpo, în pavilionul B2.

Editurile se vor întrece în noi apariții editoriale, copiii se vor bucura de Bookfest Junior, iar invitatul de onoare va fi reprezentat de Statele Unite ale Americii.

Nu mai stați pe gânduri, întocmiți o lista cu titlurile dorite, lăsând spațiu și pentru cărțile care vă vor face cu ochiul la fața locului.

Editia_2018_preview-1-1024x535