Blogging creativ

Top piese vestimentare pe Second-Hand.ro

Crezi că trebuie să te îmbraci după ultima modă pentru a arăta bine? Ei bine, eu nu cred asta, nu cred că moda înseamnă doar trend, cred că moda, înainte de orice, înseamnă stil personal și atitudine.

Poți avea cea mai strălucitoare rochie din lume, semnată de un designer celebru, dar dacă nu-ți evidențiază într-un mod pozitiv linia corpului și nu îți susține personalitatea, își va pierde din strălucire, iar imaginea ta din oglindă și din ochii celor din jur nu va fi pe măsura așteptărilor.

Cred că fashion nu înseamnă doar urmărirea unor trenduri, haine cumpărate pe bandă rulantă și expunere excesivă pe rețelele de socializare, ci în primul rând înseamnă calitate și bun gust, modă sustenabilă și de ce nu outlet sau second hand.

7 motive pentru care aleg Second-Hand.ro

1. Demontează mitul conform căruia piesele vestimentare de calitate se găsesc doar în marile magazine, aducând în prim plan produse unice și originale de îmbrăcăminte, încălțăminte, genți și accesorii pentru femei și bărbați, de la cele mai cunoscute și iubite branduri autentice 100%.

2. Demonstrează că Chic&Smart este un trend ce poate avea în prim plan piese vestimentare outlet și second hand.

3. Transformă moda într-un pilon de bază pentru o planetă mai curată, încurajând reciclarea și refolosirea pieselor vestimentare.

4. Pune calitatea pe primul loc și arată că second hand nu înseamnă haine uzate și cu defecte, ci înseamnă stare perfectă și uneori chiar haine cu etichetă.

5. Promovează moda accesibilă, demonstrând că nu trebuie să faci gaură în buget pentru ținute elegante, țesături fine și semnături celebre.

6. Arată că moda nu are vârstă, comercializând îmbrăcăminte și încălțăminte pentru întreaga familie.

7. Mizează pe diversitate, găzduind piese vestimentare pentru viața de zi cu zi, ținute office sau ocazii speciale.

Acum că am punctat beneficiile, mai rămâne să vă arat ce piese vestimentare recomand de pe Second-Hand.ro și cum le putem cupla pentru ținute Chic&Smart.

Top piese vestimentare pe Second-Hand.ro

1 Cămăși

Fie că este purtată la birou, cu fustă office sau o pereche de pantaloni, ori alăturată unei fuste cu motive florale sau într-o culoare vibrantă, pentru un look lejer de vară, cămașa face parte din categoria must have în garderoba unei femei.

2. Fuste

Deși feminitatea nu se reduce la rujul de pe buze și la o fustă, cea din urmă este o piesă care are loc de cinste în șifonierul oricărei femei.

3. Pantofi

Pantofii cu toc sunt cei care pot înălța o femeie la propriu și la figurat, ridicând calitatea unei ținute atunci când sunt aleși inspirat. Fie că sunt purtați la birou, pe stradă sau la petreceri cu ștaif, pantofii sunt aliați de seamă pentru un look perfect.

4. Bluze

Colorate, vesele, călduroase sau vaporoase, bluzele sunt cele cu care putem jongla ușor pentru un look diferit în fiecare zi. Eu le iubesc și nu ezit să le aleg atunci când îmi fac cu ochiul.

5. Pantaloni

Da, în garderoba mea au loc de cinste pantalonii cei de toate zilele, pe care pot miza pentru o ținută casual sau office, fiind comozi și eleganți deopotrivă.

6. Sandale

E o bucurie să mă pierd printre multitudinea de modele de sandale colorate, cu toc sau cu talpă comodă, perfecte pentru plimbările prin parc sau sesiunile de cumpărături săptămânale. Ce femeie ar refuza o pereche de sandale în plus, mai ales dacă sunt de calitate și la prețuri avantajoase? Eu cred că niciuna, așa că vă invit să mizați pe încălțăminte second hand.

7. Cardigan, capă și bolero

Eu am făcut o adevărată pasiune pentru aceste piese vestimentare, sunt practice și de efect, au capacitatea să înfrumusețeze orice ținută și sunt alegeri inspirate pentru primăvară și toamnă. Toate sunt feminine și elegante, iubite atât de doamne, cât și de domnișoare.

8. Genți

Femeile iubesc gențile, sunt accesoriile în care se ascunde lumea unei femei, o dezordine în care doar ea găsește mereu ce are nevoie. Sunt absolut convinsă că toate pasionatele sunt deschise să adauge un nou exemplar în șifonier. Așadar, vă invit să explorați categoria Genți outlet.

În speranța că v-am inspirat, vă recomand să adăugați în garderobă piese vestimentare second hand, să țineți cont de propriul stil și să aveți grijă ca imaginea din oglindă să vă zâmbească zi de zi!

Imagini articol Second-Hand.ro, editare Canva.com

Articol pentru Spring SuperBlog 2022.

Blogging creativ

Tu ce pui în GLAMI wishlist?

Nu am fost niciodată pasionată de modă, nu urmăresc să atrag priviri, mai degrabă să mă simt bine în pielea mea, mizând pe calitate și confort. Testul suprem îl fac întotdeauna în fața oglinzii, cea care nu minte niciodată, care nu ține cont de trend, ci de silueta din dotare.

În adolescență m-a prins cu adevărat moda bluzelor lungi din tricot și a colanților, iar acum jonglez cu ținutele office și cu cele specifice trotuarelor vieții de zi cu zi, apelând la simplitate și eleganță în zilele de sărbătoare și în cazul ocaziilor speciale.

Imagini arhiva personala, editare Canva.com

Nu fac parte din categoria femeilor care petrec ore în șir prin magazine, nu am răbdare să probez fel și fel de ținute și să-mi obosesc mintea comparând prețuri, așa că shoppingul online este varianta ideală pentru mine. Cu aplicația pentru mobil GLAMI, ținutele preferate sunt doar la un click distanță, indiferent dacă mă aflu în mijlocul peisajului feeric de munte, pe o plajă însorită sau în propria casă.

Universul GLAMI

Motorul de căutare online de modă GLAMI invită la expoziția brandurilor de top, unde poți să alegi piesele vestimentare preferate simplu și ușor, datorită filtrelor foarte variate și a opțiunii de căutare după imagini.

Dacă te preocupă ideea de sustenabilitate, calitatea și îngrijirea corespunzătoare a hainelor achiziționate, te invit să accesezi ghidul materialelor, o secțiune care va face lumină în alegerea ta.

Și abia acum urmează ceea ce eu numesc cireașa de pe tort, poartă denumirea de GLAMI wishlist și adună la un loc tot ce-ți poftește inima în materie de fashion. Trebuie doar să creezi un cont, să te lași cucerită de varietate și să apeși inimioara din dreapta atașată fiecărui produs, moment în care alegerea ta se va teleporta în wishlist. Astfel vei avea produsele preferate într-un singur loc, iar dacă setezi notificarea de reduceri, vei putea face shopping inteligent.

Cu GLAMI wishlist spui adio capturilor de ecran și salvării de linkuri, poți compara prețurile din diferite magazine online și te poți întoarce oricând la piesele vestimentare preferate, pentru a le transforma în cadouri speciale pentru tine și cei dragi.

Imagine GLAMI, editare Canva.com

Listă de dorințe GLAMI

Eu știu deja ce cadouri îmi va aduce Moș Crăciun, căci am pus în wishlist produse de sezon, cu gândul la săptămâna de relaxare pe care o plănuim la munte, la sărbătorile alături de cei dragi și la zilele obișnuite ale iernii.

Sunt o mare friguroasă și fan declarat bluză călduroasă

Cu un pulover multicolor aduc magie în decor

Un cardigan va completa ținuta office din iarna mea

Iar jacheta cu căptușeală de pluș va avea grijă să nu strănut

Cu gândul la relaxare, am pus în wishlist și pijamale

Pufoase, colorate, elegante, perfecte pentru femei stilate!

Captura de ecran din GLAMI wishlist

Mă și imaginez cum voi schia, alături de familia mea

Căci vacanța la munte este tradiție de ierni multe

Bocancii de zăpadă au loc de cinste în lista mea de dorințe

Alături de geaca călduroasă, care cred că va fi intens admirată

Am ales și niște botine de oraș, care spun sincer că m-au atras

Am pus în GLAMI wishlist și niște sandale, căci au reduceri uimitoare

Și chiar dacă sărbători în casă vom avea, eu tot pe rochii voi miza

Aleg rochii din catifea și vom vedea ce va urma!

Bineînțeles că am în vedere să fiu ajutorul lui Moș Crăciun și pentru cei dragi, dar asta voi face într-o altă sesiune de relaxare și shopping inteligent. Până atunci, în speranța că te-am inspirat sau măcar curiozitate ți-am creat, te invit să explorezi universul GLAMI!

Articol pentru SuperBlog 2021.

Blogging creativ

Look de vedetă – buget de om de rând

La televizor, chiar insistent, se tot vorbește despre trend

Vedetele stau la panou, cu zâmbete de curcubeu

Apoi apare un stilist și le despică stilul, trist

Eu mă așez pe canapea și mă minunez de el, de ea

Unii o dau cu bâta-n baltă, unii sunt regi la ce se poartă

Mă inspiră și mă lasă mască, mă fac chiar invidioasă

Cine n-ar vrea să strălucească, stil de vedetă să dichisească?

E adevărat că am un card, dar n-am de gând să-l dau de gard

Mi-am pus o limită decentă, 999 de lei să fiu cochetă.

Pentru noaptea magică dintre ani, îmi doresc o rochie glam

Little black dress visez să fie, o recunosc și dintr-o mie!

Iar pentru pata de culoare, mizez pe accesoriile cu cristale

Roșii ca focul, să-mi surâdă norocul, să-mi găsesc consortul.

Dar până prințul mi-l găsesc, am mare grijă să nu îngheț

Sunt ca un radar de ultimă generație, paltoanele de damă sunt senzație

Ambele variante se încadrează în buget, dar cred că voi opta pentru RED.

Sunt fermecătoare, îți spun drept, oglinda a dat verdictul corect

Folosesc parfumul cu șarm și mă postez pe ringul de dans!

Din click în click, iată ce apare și mă trezește din visare

Cu picioarele pe pământ, îți șoptesc că intră direct la must have!

Elegantă, discretă, cu personalitate, exact de ce-mi doresc să am parte

Pe această rochie, îți spun drept, sunt dispusă să dau întregul buget

Și fără regrete voi purta un palton existent în garderoba mea.

Dar ce să vezi, nu va fi cazul să mă cenzurez, acum vorbim de Black Friday

E perioada nebună din an, când prețurile au luat-o pe tobogan

Trebuie doar să ai spirit de observație și viteză de reacție

Să nu facă o vrajă vreun magician și stocul să fie evaporat instant.

Look de vedetă poți avea, cu buget de om de rând, draga mea!

Poezie pentru SuperBlog – Proba propusă de Answear.

Blogging creativ

Alegeri vestimentare pentru prima întâlnire

bluze casual

Regina primelor întâlniri nu mă pot declara
Am avut doar vreo trei în viața mea
A treia a fost cu noroc, l-am ales pe domnul perfect
El, călător prin lume, eu doar visând la iubire.
Ne-am întâlnit la o cafea… a fost un ceai, dar ce mai conta
M-am pregătit eu ceva, el mai puțin, așa părea.
A fost cu fulgi căzuți din cer și povești despre ce-a fost ieri
Nu m-am îndrăgostit pe loc și nici eu nu i-am căzut cu tronc
Nu etalam o fustă scurtă și nici pantofi cu toc
Nu am vrut să par ce nu sunt deloc
Purtam jeanși comozi și ghete de iarnă
O bluză neagră cu buline curcubeu pe partea din față
Trebuia să am ceva care să dea ținutei strălucire, viață
Și apoi, culorile vorbesc despre personalitatea noastră
O pată de culoare scoate din anonimat o ținută oarecare!

bluze noi 1

Nu i-am dat ocazia să mă scaneze din cap până-n picioare
Nici să se piardă în ,,balcoane”, am mizat pe ochi, nu pe silicoane
Oricum nu fac parte din arsenalul meu, vorbesc acum pentru cine are
Este extrem de important să te respecți, în orice împrejurare.
Noi am fost prieteni o veșnicie, ieșiri în oraș și povești o mie
Și cumva, pe nepusă masă, a început iubirea să se nască
Îmi amintesc clar rochia elegantă pe care o purtam
În seara perfectă când ne-am sărutat.

rochii elegante

Totul a fost cât se poate de natural, la fel ca stilul nostru vestimentar
Haina nu-l face pe om, dar îl poate mereu ajuta
Draga mea, o imagine face cât o mie de cuvinte, nu uita!
Moda dă doar direcția, la tine este alegerea
Ce-ți vine șic este busola ce te ghidează perfect
Ține minte, ținuta trebuie să vorbească despre tine
Alege să fii mereu precum o floare: frumoasă, gingașă, strălucitoare!

Articol pentru SuperBlog, la proba propusă de Answear.

#WeAreTheAnswear
Blogging creativ

Moda ne-a salvat

#WeAreTheAnswear

Șifonierul femeii e de admirat

Nici bradul de Crăciun nu pare mai bogat

Pasiunea pentru haine în lumea întreagă s-a revelat

#WeAreTheAnswear, și ursitoarele au aflat

Cu imaginație și creativitate ne-au înzestrat,

Să facem din modă un fin aliat

Căci piesa ta șic, te poate salva

Poate fi, știu bine, chiar ce n-ai spera.

Să luăm un fapt ce-l trăiam cândva

Ispășești cu trudă o pedeapsă iar

În clubul de fițe e mare bairam

Și părinții tăi par doi bodyguarzi

Te uiți pe fereastră, îți dorești să sari

N-ai puteri de zână, Spider-Man nu ai

Dar îți fac cu ochiul blugii tăi cei tari

Îi transformi în lanț și pământu-l ai

Semeni cu-o nălucă, dar totu-i real!

#WeAreTheAnswear

Povești fără număr pot să îți tot dau:

O ploaie măruntă se pornește iar

Umbrela e lipsă chiar la inventar

Geaca ta de marcă o ridici în cap,

Părul aranjat e astfel salvat.

Când ești în mașină e altfel de fapt

Doar soarele verii pare deranjant

Ochelari de soare pe ochi ai plasat

Sună telefonul, unde l-ai scăpat?

Scaunul din față ți l-a capturat

Mâna e prea groasă, dar te-ai deșteptat

Brațul ochelarilor extensie a format

Iată c-ai aflat: și accesoriile te pot scoate la liman!

Pofta de dulce te-a cuprins instant

La cafenea te-ai furișat și prăjitură ai comandat

Nici cămașa ta nu a rezistat, ea ciocolată a gustat

Panica nu te-a curtat, eșarfa ta s-a transformat

Într-un top hot ce privirile a captat.

Chiar și prin pădure, cu pălăria pe cap,

O să-ți fie de folos tot ce-am explicat

Fructe de pădure multe ai gustat

Alune crocante în cale apar

Coș din pălărie, fapt realizat,

Provizii de iarnă tu ai adunat.

Mai pășești puțin și ciuperci răsar

Vrei și o zacuscă, sacoșă nu ai

Dar ca prin minune, vrajă s-a creat,

Bluza ta de trening, fața și-a schimbat.

Modă testată în orice ocazie!

Despre asta este vorba de fapt.


Articol pentru SuperBlog 2017.