Blogging creativ

Ștampila magică

Trăim într-o lume în care ataşarea unor etichete este o practică destul de des întâlnită, o lume în care noi înșine punem ștampila ,,bun sau rău”, atunci când ne referim la gânduri, sentimente, alegeri, experiențe sau chiar oameni.

Vedem o lume în alb şi negru, când în jurul nostru există atâta culoare, frumuseţe şi bogăţie, in timp ce în sufletele noastre există o adevărată comoară, ce aşteaptă să fie scoasă la lumină, pe drumul evoluţiei şi al împlinirii personale, pentru a lăsa în urmă o lume mai bună şi mai frumoasă, prin ceea ce suntem cu adevărat.

Împreună cu magicianul COLOP, printr-o personalizare isteaţă, am creat ,,Ştampila magică”, care are puterea de a se teleporta acolo unde există tristeţe, deznădejde sau teamă şi de a aduce o rază de lumină şi speranţă, prin mesajul său încărcat de însemnătate.

stc1-2

Visează!

Oferă-ţi bucuria de a visa şi crede în visurile tale. Totul în lumea asta a început cu un vis.

Visul tău măreţ merită să prindă viaţă, fiind o dorinţă profundă a fiinţei tale, aş putea spune că este chiar o necesitate, în momentul în care realitatea nu te mulţumeşte, iar realizarea acestuia ar schimba actuala realitate.

Un vis este atât de personal încât doar tu, ca suflet, poţi simţi emoţia, energia, împlinirea pe care realizarea acestuia ti-o poate aduce, astfel că, nimeni altcineva nu poate decide dacă visul tău merită toată atenţia, efortul şi implicarea pentru a se transforma într-o frumoasă realitate.

,,Cea mai mare aventură este să trăieşti viaţa visurilor tale.” – Oprah Winfrey

Acţionează!

Un vis fără acţiune va rămâne întotdeauna un vis.

Spune da acţiunii, fără a mai aştepta momentul ideal, ci fă în fiecare clipă ce poţi şi ştii mai bine, păşind cu paşi mici spre un rezultat mare.

Descoperă-ţi pasiunile şi investeşte în ele, fă-ţi un plan de obiective pe termen lung şi acţionează în direcţia dorită de tine, păşind cu curaj şi încredere pe drumul autenticităţii şi al împlinirii personale.

Nu te lăsa prins în capcana zonei de confort şi nu lăsa frica să te oprească, ci îndrăzneşte să-ţi construieşti viaţa pe care ti-o doreşti, iar pe drumul călătoriei tale fii întotdeauna recunoscător pentru tot şi pentru toate.

,,Crede şi acţionează ca şi cum ar fi imposibil să eşuezi.” – Charles Kettering

Trăieşte!

Bucură-te de minunata călătorie numită ,,Viaţă”, de darurile necondiţionate ale naturii, de oamenii minunaţi din viaţa ta, iar pe cărările pe care vei păşi răspândeşte esenţa inimii tale.

,,Marea afacere şi singura în care trebuie să reuşeşti este să trăieşti fericit.” – Voltaire

Ştampila cu plăcuță de text personalizată reprezintă un cadou special şi şansa de a răspândi în lume mesajul sufletului tău.

 

Articol pentru SuperBlog 2016.