Blogging creativ

Negociat.ro – shopping online la cel mai bun preț

Datorită vremurilor pe care le trăim, shoppingul online a prins avânt. Acum ne este mult mai comod să ne așezăm în fotoliul din propriul cămin și să navigăm printre fel și fel de produse necesare traiului de zi cu zi, printre gadgeturi de ultimă generație sau printre numeroase cadouri cu care îi putem surprinde pe cei dragi.

Există și oameni care iubesc să se plimbe prin magazine, să atingă, să probeze și să testeze produsele înainte de a le cumpăra, însă există și oameni ceva mai comozi, care iubesc să analizeze în amănunt caracteristicile produselor, să compare și să caute cel mai mic preț online pentru obiectele dorite.

Cred că lucrurile sunt cumva împărțite, căci atunci când vine vorba despre cărți, produse cosmetice sau alimentare, lucrurile sunt simple, în schimb, dacă îți dorești un produs nou apărut pe piață sau ne referim la un obiect costisitor, ideal ar fi să ai un contact fizic cu produsul respectiv, asta pentru a nu ajunge în postura de a face ulterior un retur și a consuma timp și energie în plus.

Chiar dacă alegi să analizezi produsul dorit într-un magazin fizic, poți să-l comanzi fără probleme dintr-un magazin online, mizând poate pe comoditate și pe cel mai bun preț de achiziție.

Recent am descoperit Negociat.ro, un marketplace cu de toate, locul în care atât gospodinele, cât și iubitorii de cărți, de gadgeturi sau pasionatele de shopping găsesc ce-și doresc, iar la achiziția a mai mult de 10 produse de același fel, prețurile se negociază direct cu vânzătorul. Vă invit să descoperiți acest marketplace online.

Cadouri de la Iepuraș

Dacă tot se apropie sărbătorile de Paște, m-am gândit să vă prezint câteva idei de cadouri potrivite pentru cei dragi, cadouri speciale de la Iepurașul cel poznaș.

Eu iubesc cărțile, le consider adevărați camarazi pe drumul vieții, le fac cadou cu mare drag și cu credința că în paginile lor se ascund adevărate comori, că au puterea de a aduce importante conștientizări și un imens buchet de inspirație pentru fiecare cititor.

Încurajez cititul încă din primii ani de viață, pentru că poveștilor potrivite le vor îmbogăți celor mici universul cunoașterii, îi vor ajuta să se raporteze mult mai bine la realitatea cotidiană și le vor insufla valori sănătoase.

Categoria cărți pentru copii este una aparte, pe care o cercetez cu regularitate și din care aleg de fiecare dată cărți cu mesaje importante pentru copiii familiei și pentru prietenii lor dragi.

În acest an, Iepurașul le va aduce în dar cartea ,,Erus și Valea Generozității”, o lectură care îi va purta într-o lume de basm, într-o călătorie presărată cu învățăminte și momente hazlii.

Nu am uitat nici de doamnele și domnișoarele familiei, căci un produs cosmetic le va face instant să zâmbească și să mă declare Iepurașul lor preferat. După ce am analizat produsele din categoria îngrijire personală și cosmetice, am ales să mizez pe o cremă de mâini hidratantă și pe o trusă de machiaj, elemente cu care nu am cum să dau greș când vorbim despre cadouri pentru femei cochete, așa cum sunt cele din familia mea.

M-am tot gândit cu ce cadou mi-aș putea surprinde angajații, și după îndelungi căutări m-am oprit la ceasurile inteligente. Cred că sunt cadouri potrivite din partea unui angajator care are mereu grijă să le fie bine. Acest Smartwatch va fi un liant, va prilejui multe momente de conectare, îi va ajuta nu doar să ajungă la timp la birou, ci îi va atenționa cu privire la ședințe și la sarcinile setate, precum și când este momentul oportun pentru mișcare, pentru pauza de masă sau pentru hidratare, ajutându-i să fie mult mai prezenți și mai productivi.

Tot ce vrei dintr-o prăvălie online

Acum că m-am lămurit cu privire la cadourile pentru cei dragi, este momentul oportun să intru în cămară și să fac rapid un inventar, să văd de ce am nevoie pentru a pregăti bunătățile pentru masa de Paște.

Pe Negociat.ro găsesc de toate, de la făină, ulei sau zahăr la cafea, dulciuri și chiar produse necesare pentru curățenia casei, deci tot ce am nevoie pentru rețetele mele delicioase și pentru a pregăti casa de sărbătoare.

Să nu uităm că dacă punem în coș mai mult de 10 produse de același fel, putem obține un preț mult mai bun decât cel afișat inițial. Și chiar dacă nu avem nevoie de 10 pachete cu făină și zahăr pentru Paște, ele vor sta fără probleme pe rafturile din cămară, căci orice gospodină știe cât este de important să ai un stoc de care să dispui când va fi nevoie.

Eu pregătesc pâine în casă, deci făina nu va rămâne mult timp în cămară, ci se va transforma în pâine delicioasă pentru pofticioșii familiei. Și oricum, am în plan să-mi întreb mama și soacra de ce au nevoie, în acest fel voi face o comandă mai mare, le scutesc și pe ele de alergătura prin supermarket și am șansa să obțin un preț mult mai bun, iar livrarea se face direct la ușa mea.

Negociez ușor, cumpăr cu spor!

Imagini Negociat.ro

Articol pentru Spring SuperBlog 2021.

Blogging creativ

Cum ne devine aliat un ceas inteligent

Acum nu ne mai uităm la ceas pentru a prinde trenul spre…undeva.

Ne-am plâns că timpul zboară, că viața se scurge mult prea repede, atât de repede încât nu reușim să facem față tumultului fiecărei zile, să ne ascultăm vocea inimii și să ne îndreptăm privirea spre ce ne dorim cu adevărat. Dar iată că universul ne-a auzit strigătul, iar viața s-a oprit din goana nebună și ne oferă… timp. Timp pentru ce? Pentru ceva ce-ți face inima să vibreze, zâmbetul să răsară și pacea să domnească. Ce poți face în casă?

Au fost vremuri în care ceasul ne deștepta în fiecare dimineață, ne fura din somnul dulce și ne trimitea pe drumul bătătorit spre birou, fabrică sau sala de clasă. Era ca un gong nesuferit care ne trezea la realitate. Acum însă s-a deșteptat și el, poartă diverse mărci și se numește ceas inteligent.

Smartwatch

Ceasul meu mă cunoaște în amănunt. Atunci când mă simt obosită, oglinda îmi confirmă starea prin cearcănele din dotare, dar ceasul știe detalii uimitoare despre somnul din fiecare noapte și propune soluții inspirate. Îmi arată nivelul de hidratare, așa că mă prind imediat când e cazul să pun mâna pe sticla cu apă sau să prepar o limonadă delicioasă.

Îmi numără pașii și înregistrează distanța parcursă zilnic, propune exerciții potrivite pentru mine și îmi măsoară instant ritmul cardiac și tensiunea arterială. Din postura de posesoare încântată, atunci când spun ,,ceasuri damă”, spun eleganță și grijă pentru sănătate.

Ceasul îmi comunică câte calorii am trimis la plimbare în fiecare zi sau după un antrenament intensiv, pentru ca apoi să intre cu mine sub duș fără ezitare. Iubește atât piscina, cât și valurile mării. Facem un parteneriat pe cinste și atunci când trebuie să iau o pauză, să mă ridic de pe scaun și să-mi întind picioarele. Îmi permite să-mi fixez orice, timpul pentru scris și citit, ora la care începe serialul preferat, un webinar de dezvoltare personală sau antreprenoriat, ba chiar și atunci când trebuie scos desertul din cuptor tot la ceas mă uit. Asta acum, pe timp de stat în casă, că în rest e aliat de nădejde ca să nu dau uitării vreo întâlnire de afaceri sau un deadline la vreun proiect important.

Cu ceasul pe mână fac zilnic 15 minute de stretching și sar de cel puțin 100 de ori pe vârful picioarelor, un exercițiu simplu, dar revigorant. Mă bazez pe el pentru muzica de relaxare atunci când meditez și să mă atenționeze când este ora de culcare programată.

Mă uit la ceas…se așterne seara peste oraș și în doar câteva ore voi pluti lin în lumea viselor. Visez momentul în care voi admira din nou natura în adevărata sa splendoare, ziua în care voi alerga în aer liber, în parcul din oraș, pe cărările de munte sau având sub tălpi nisipul fin al mării.

Mă uit la ceas… mă întreb ce înseamnă pentru mine. Este partener de nădejde pe cărările vieții, mă ține ancorată în realitate și nu mă minte frumos. Are o precizie de invidiat și o inteligență remarcabilă, întregește orice ținută și mă pune într-o lumină favorabilă indiferent de context.

Mă uit la ceas… visez la o colecție impresionantă!

Articol pentru SuperBlog, proba propusă de WatchShop.ro