Nu este sănătos să trăim în trecut, nu este normal să ne negăm trecutul, dar este extrem de productiv să-l analizăm pentru a ne înțelege pe noi înșine, pentru a trage concluzii, învățăminte și linii directoare pentru viitorul dorit.
Anul 2020 a fostul unul atipic, greu, dureros, provocator și revelator, deopotrivă. Am stat în casă mai mult ca niciodată, ne-am îndepărtat de mulțime pentru a ne asculta clar vocea inimii. Ne-am redescoperit visuri ascunse sau amânate mult prea mult timp, am fost disciplinați și am făcut față cu brio schimbării.
Așadar, care sunt pentru tine reușitele unui an care va rămâne în istorie?
Realizările anului 2020
1. Am citit mai mult ca niciodată și am postat recenziile unor cărți valoroase în secțiunea Comoara din cărți. Am avut colaborări cu mai multe edituri și autori români, reușind astfel să ofer diversitate în ceea ce privește comoara ascunsă în pagini de carte. În acest demers m-a ajutat și o listă cu 20 de provocări pentru 2020, pe care am primit-o de la prietena mea dragă, la sfârșit de 2019. Sprijinul celor dragi, al oamenilor care îți cunosc valorile, pasiunile și bucuriile, va avea întotdeauna o contribuție aparte la reușită.

2. M-am refugiat două luni la casa de la țară și m-am bucurat din plin de aerul curat și de libertatea pe care mi-o oferă câmpia din jur. Nu a fost doar relaxare, a fost și multă muncă și un sentiment de împlinire care a apărut atunci când am văzut noua față a dormitorului din casa copilăriei mele. Am fost bucătăreasă, omul bun la toate, șefă de șantier, cea care vine cu critici și sugestii, designer de interior (cu ghilimelele de rigoare), pentru ca la sfârșit să fiu doar eu, omul simplu care se bucură de un loc pentru propriul suflet.
3. Am ales plimbările scurte pe meleagurile patriei. Am vizitat Cetatea Devei, Castelul Huniazilor și am ajuns pentru prima oară la Mănăstirea Prislop. O vacanță de două zile care ne-a amintit cât este de important să explorăm frumoasa noastră țară, să descoperim locuri încărcate de istorie, precum și destinații pentru suflet. După Crăciun, am evadat două zile și la Arieșeni, unde zăpada nu și-a făcut apariția pentru a se putea schia, dar aerul și peisajul ne-au cucerit, la fel și plimbarea cu telescaunul.

4. Am scris. Scriu aproape zilnic, perfect conștientă că scrisul este darul meu, cel pe care l-am primit și pe care-l dăruiesc lumii. Am scris texte pentru copii și am început un text mai lung despre viață. Încă nu au îmbrăcat o copertă cu numele meu pe ea, dar știu că acest lucru se va întâmpla la un moment dat. Am avut această credință și cu volumul ,,Colț de suflet”, care a îmbrăcat cea mai potrivită formă pentru acel moment al vieții mele. Toate la timpul potrivit.
5. Sunt coautor al cărții ,,Scrisori către mine”, un proiect de suflet inițiat de Asociația Happy Moms, menit să susțină un program de educație financiară pentru copii. Textul meu se numește ,,Buchet de inspirație” și reprezintă mândria mea din dificilul an 2020.

Anul pandemic a venit cu multe provocări, limite și inevitabila curățenie pe care fiecare dintre noi a fost împins să o facă. O curățenie exterioară, a spațiului, dar și una interioară, în ceea ce privește bagajul emoțional și relațiile disfuncționale.
Și dacă tot am făcut curățenie și am renunțat la ce nu ne mai servește, să nu lăsăm hazardul să completeze spațiul gol, ci să punem ceea ce ne dorim cu adevărat. Eu îmi doresc ca 2021 să fie un an al evoluției. Tu ce plănuiești în noul an?

Imagini: arhiva personală și pixabay.com