Într-un sătuc dintr-o zonă de munte, înconjurată de falnici brazi, se găsea o căsuță sărăcăcioasă în care locuiau nouă copii și părinții acestora.
Chiar dacă nu aveau parte de cele mai frumoase și noi lucruri, copiii erau veseli și uniți.
Cele trei fete o ajutau zilnic pe mama în bucătărie, pregătindu-se astfel să devină adevărate gospodine când vor fi mari.
Iar cei șase băieți erau ajutoare de nădejde pentru tata. Participau la muncile câmpului, la tăiatul lemnelor și la hrănirea animalelor.
Cel mai mic dintre copii era alintatul familiei. Un băiat energic și frumușel, cu ochii verzi și părul bălai, și un zâmbet căruia nu puteai să-i reziști.
Cu acel zâmbet de copil poznaș, reușea mereu să o înduplece pe mama să-i pregătească mâncarea preferată sau să-i permită să se furișeze să ia cina cu oițele sale, chiar în țarcul acestora.
Nu de puține ori s-a întâmplat să adoarmă pe fânul moale din ieslea oilor, mamei revenindu-i de fiecare dată sarcina de a-l lua în brațe și de a-l duce în pat, pupându-l pe obrăjorii îmbujorați.
Tatăl, observând dragostea pe care fiul cel mic o avea pentru animale, și în special legătura care se crease între el și mioare, zise într-una dintre zile:
Adiță, de azi înainte, te vei ocupa de oi, le vei duce la câmp, vei avea grijă să pască liniștite și să se întoarcă acasă sănătoase și sătule.
Auzind acestea, ochii mari ai copilului primiră o strălucire aparte și bucuria făcu să răsară un zâmbet care lăsă la vedere lipsa celor doi dințișori răpiți de Zâna Măseluță.
Adiță sări în brațele tatălui și spuse ,,Mulțumesc!’’ din toată inima.
Zilele treceau și fiul cel mic era mândria tatălui său și un ajutor de seamă în gospodărie. De fiecare dată când se întorcea cu oile de la păscut, era așteptat cu o farfurie de mâncare aburindă și cu o îmbrățișare.
Timpul pe care îl petrecea pe câmp îl bucura și obosea deopotrivă.
Era atât de frumos în mijlocul naturii, la umbra înalților brazi, în poiana cu flori, bând apă de izvor și alergând la întrecere cu câinele Vultur și cu cele douăzeci de mioare.
Și totuși, năzdrăvanul copil mai și obosea. Iar când mersul pe jos devenea din ce în ce mai greoi, Vultur își oferea spatele, pe care Adiță se așeza și se imagina a fi călare pe cel mai rapid cal din univers, înaintând cu viteza razei de Soare.
Iar atunci când pleoapele dădeau să se închidă, oița Mira se așeza pe pajiște pentru ca blana ei creață și pufoasă să-i devină pernă pentru somnul de amiază, somnul atât de necesar pentru creșterea armonioasă a fiecărui copil.
În timp ce Adiță al nostru călătorea în lumea viselor, prietenul său Vultur avea ochii mari și păzea turma de mioare precum un prieten credincios.
Timpul petrecut pe imaș alături de mioare și de cățelul Vultur era o adevărată aventură pentru mezinul familiei.
Adiță nu se plictisea niciodată, găsea mereu ceva care să-i bucure timpul, iar activitatea preferată era folosirea papucilor sărăcăcioși pe care îi purta în picioare pe post de mașinuțe cu care transporta pământul mușuroaielor de pe câmp.
Și cum după joacă foamea nu întârzia să apară, Adiță căuta în traistă pachetul pus cu iubire de mama sa. Adiță, Mira și Vultur, ca niște prieteni adevărați, împărțeau mâncarea până la ultima bucățică.
Se mai întâmpla însă ca niște oițe mai viclene să prindă traista băiatului și să mănânce toată mâncarea. Dar acesta nu era motiv de supărare, căci laptele gustos al Mirei reușea să-i potolească foamea de fiecare dată.
Într-una dintre zile, în timpul somnului de amiază, Adiță avu un vis tare interesant. Se făcea că era un tânăr frumos și elegant care călătorea în toată lumea.
Avea o mașină mare cu care transporta de la fructe proaspete și sănătoase, până la delicioasa înghețată și felurite jucării.
Anii au trecut, iar băiatul cu părul bălai, iubitor de animale și îndrăgostit de natură a păstrat vie în minte și-n inimă imaginea acelui vis.
Azi, tânărul Adiță își trăiește propriul vis, călătorește în toată lumea la volanul unui camion de culoarea cerului senin, care are steagul României și numele său pe parbriz.
El nu și-a uitat prietenii, este mândria familiei sale și povestește și azi cu bucurie aventurile din propria copilărie.
Iubite copile, visul lui Adiță s-a transformat într-o frumoasă realitate, la fel cum și visul tău se poate împlini.
Tu ce visezi să devii când vei fi mare?
Colţ de suflet 