Am fost întotdeauna ca o carte deschisă. Așezată pe raftul vieții de zi cu zi. Cu coperta brăzdată de atingerile lumii. Cu file amprentate de zâmbete adevărate. Purtând printre rânduri izvoare de lacrimi amare.
Am stat cuminte pe raft și am așteptat să fiu remarcată, citită, înțeleasă. Unii au fost curioși și au trecut de bariera copertei, au citit câteva rânduri și au fost copleșiți de complexitate. Au pus cartea la loc și și-au continuat drumul spre propria identitate.
Unii cititori nu au putut să deslușească niciun cuvânt din povestea scrisă cu literele sincerității, căci limbajul folosit le-a fost total străin. Până și cartea le-a simțit stângăcia și nu a amprentat dezamăgirea pe filele purității sale. Însă au fost și povești care au lăsat urme, care au făcut să se verse călimara suferinței și să picteze imagini de un negru nedorit în tabloul vieții.
Vezi tu, dragă cititorule, cu toții avem un mesaj de transmis și până și tăcerea vorbește când avem urechi să o auzim, până și ochii mai mint câteodată, nu pentru că vor, ci pentru că sufletul le mai pune, în special în poveștile de iubire, ochelari de cal, care rezistă până la prima adiere a vântului de toamnă și lasă la vedere povești ce devin capitole aprinse în cartea existenței.
Orice carte are un suflet, o comoară ascunsă printre rânduri, e mereu disponibilă să ofere picături de cunoaștere oamenilor ce îndrăznesc să se apropie, să se descopere, să viseze și să lase inspirația să le cutremure credințele ce pun bagaje mult prea grele pe coloana vertebrală a acestei călătorii.
Cititorii împătimiți sunt de obicei suflete romantice, sunt cei care înțeleg că sinceritatea transmisă prin metafore poate face să pălească și măreția unui curcubeu, poate topi ghețarii unor inimi încercate și poate deschide porți spre lecturi minunate.
Cu toții avem în viață o carte preferată, acea lectură care ne-a atins într-un mod unic coarda sensibilă pe care ursitoarele au ascuns-o printre darurile pe care ni le-au pus la picioare în momentul în care am început să respirăm viața.
Cartea preferată are loc de cinste în biblioteca fiecărui cititor, ne cheamă să o răsfoim atunci când cumpenele ne apar în cale, ne devine camarad pe drumul buclat al vieții și ne inspiră să ne scriem propria poveste, cu stiloul autenticității și cu cerneala iubirii, chiar dacă există și radiere și plasturi pentru juliturile inevitabile.
Eu sunt o carte cu un buchet de cicatrice, sunt o carte cu peisaje viu colorate și cu camere în alb și negru decorate, am capitole ce cuprind explozie de emoții minunate și pagini cu chipuri transfigurate, am file goale pentru povești nemuritoare și un final ce lasă imaginația să zburde și scenariile să fie țesute de minți și inimi pricepute.
Sunt o carte pe care criticii o cataloghează după copertă și cititorii o iubesc după esență, pe ici pe colo am greșeli și litere necizelate, căci loc de mai bine va fi întotdeauna în lume. După mine, perfecțiunea este doar un idol ce pauza mult prea des o pune, iar vorbele în vânt aruncate nu vor reuși nicicând să scrie o carte.
La final de poveste, am curaj să mă declar o carte specială și să mărturisesc că cititorii mei m-au ajutat să-mi stabilesc prețul corect, să port cu mândrie ținuta de bestseller și să nu-mi fie teamă că voi fi prea sus pentru ochii și inimile interesate să mă cunoască. Am rămas o carte deschisă, cu esențe de mister…
Povestire creată pentru S.I.M.T.
Imagine articol Pixabay.com
Colţ de suflet 