A trecut mai bine de jumătate din prima lună a anului nou. O fi oare prea târziu pentru planul de obiective 2020? Cu siguranță că niciodată nu va fi prea târziu pentru a cerceta străfundurile propriului suflet și a descoperi acele aspecte ale vieții care ne fac să simțim că trăim…că trăim frumos.
De obicei făceam analiza realizărilor și planul de obiective pentru noul an chiar înainte de revelion, însă de data aceasta am făcut doar o mică schiță și am constatat că anul trecut a fost unul cu adevărat provocator și cu mult mai puține realizări care pot fi observate de lume, dar cu multe conștientizări și lecții care m-au adus mai aproape de autenticitate, de comoara mea interioară, de adevărata esență.
Viața se aseamănă cu cele patru anotimpuri, fiind nevoie de iarnă pentru a sta mai mult cu propria persoană, pentru a desluși emoții, trăiri sau întâmplări care la prima vedere, doar la prima vedere, nu sunt cele mai benefice pentru noi.
Așadar, te invit să faci evaluarea anului trecut, să conștientizezi lecțiile, să sărbătorești succesele și să-ți faci inventarul obiectivelor, să vezi ce ai realizat, ce a rămas de continuat și ce urmează în acest an pentru tine.
Planul de obiective 2020
Eu îmi fixez obiective SMART și am întotdeauna în vedere ca ele să fie exprimate la timpul prezent, să fie reprezentative pentru mine, nu insuflate de alte persoane și să vizeze evoluția, nu o demonstrație de putere. Nu avem de demonstrat nimic nimănui, însă suntem datori să jucăm după propriile dorințe ale inimii, pentru simplul motiv că doar așa vom putea fi cu adevărat fericiți și împliniți.
Înainte de a pune pe hârtie obiectivele acestui an, îți sugerez să identifici câteva arii ale vieții în care îți dorești să acționezi. Printre ele se pot număra cariera, familia, sănătatea sau dezvoltarea personală.

Reguli în îndeplinirea obiectivelor:
– Te conectezi cu obiectivele tale. Cum faci asta? Citind lista și permițându-ți să vizualizezi pașii spre reușită și obiectivul îndeplinit, făcând apel la sfera emoțională. Permite-ți să simți emoția realizării! Poți face acest exercițiu de conectare dimineața și seara sau doar o dată pe zi. Am mai auzit și varianta în care să le citești zilnic timp de o lună și apoi șă le pui undeva și să permiți universului să aducă spre tine toate oportunitățile spre realizarea lor. Recunosc că eu le am scrise în agendă și că le citesc de câteva ori pe săptămână și cred că fiecare își poate face în acest sens propriul ritual, secretul constând în a fi deschiși oportunităților care ne vor apărea în cale.
– Împarți obiectivul mare în obiective mai mici, cu pași de acțiune zilnici, săptămânali și lunari. Am înțeles că această tehnică ne ajută să dobândim claritate și structură, ajutându-ne și să nu ne speriem creierul cu un obiectiv ce poate fi clasificat ca prea greu de realizat. Spre exemplu, dacă ne dorim să mergem la sală, cum este cazul meu, putem să începem să ne cumpărăm echipamentul necesar, să vorbim cu o prietenă și să o invităm să ni se alăture, să facem o vizită de împrietenire cu sala, în care să ne descoperim propriile limite și să vedem cum funcționează aparatele și ce exerciții ne sunt potrivite, luând în calcul și serviciile unui antrenor personal și abia apoi să facem un abonament și să stabilim de câte ori pe săptămână vom păși în sala de fitness.
– Stabilești clar de ce îți dorești acel obiectiv. Găsești acel ,,De ce?” suficient de puternic care să te facă să acționezi și să nu abandonezi la primul obstacol. Dacă motivația este puternică se spune că reușita este asigurată, indiferent de cât timp va fi nevoie.
– Stabilești ce dai la schimb. Recunosc că până de curând nu am privit planul de obiective din acest unghi, însă este perfect adevărat că pentru a obține rezultate diferite avem nevoie de acțiuni diferite, acțiuni care ne vor face fie să reducem din timpul dedicat altor activități, să delegăm sarcini sau să facem investiții în bani, punând la bătaie toată cunoașterea, abilitățile ori talentele pe care le posedăm.
– Acționezi – Evaluezi – Reconfigurezi – Acționezi. Ideea este să fii flexibil în abordare, să te adaptezi situațiilor neprevăzute, să fii capabil să urmezi poate o altă cale față de cea trasată inițial, vizând întotdeauna atingerea unui obiectiv cu adevărat important pentru tine, în conformitate cu legile universului.
În speranța că acest articol te-a motivat să îți iei agenda și să trasezi liniile reușitei, îți doresc să ai parte de un an în perfectă armonie cu dorințele inimii tale!