Blogging creativ

Pietrele semiprețioase – calități estetice și terapeutice

În timp ce majoritatea femeilor visează la diamante, eu mă bucur de frumusețea și energia pietrelor semiprețioase, în special de minunatul ametist. Iubesc cărțile, pietrele de tot felul și culoarea mov, deci nu este deloc greu pentru oamenii mei dragi să aleagă cadouri cu semnificație pentru mine.

Pietre am căutat de când mă știu, și o fac și în ziua de azi. E ca o terapie să mă plimb pe marginea unui pârâu și să găsesc pietre de culori și forme felurite, pe care apoi le folosesc în diferite proiecte DIY. Chiar în urmă cu vreo două săptămâni mi-am folosit creativitatea și pietrele din colecție pentru a realiza un decor în jurul magnoliilor din curte.

Prima piatră care m-a cucerit cu frumusețea și strălucirea ei a fost o piatră de mină, pe care vecina mea mi-a oferit-o cu generozitate pentru un proiect inițiat de profesoara de chimie. Eram în clasa a noua și m-am simțit fericită să pun în colecția școlii cea mai frumoasă piatră. Am fost răsplătită cu o notă pe măsură, dar bucuria să-mi văd piatra strălucitoare admirată mi-a adus cea mai mare satisfacție.

Povestea cu ametistul este ceva mai recentă, i-am simțit energia în cadrul unui atelier de mandale și de atunci mi-am zis că e musai să-mi creez o colecție de pietre semiprețioase, unde regina să fie iubita mea piatră mov.

Ametistul – piesa de rezistență din colecția de pietre semiprețioase

Eu știu că totul în lumea asta este energie. Cred că oamenii se atrag în funcție de vibrația energetică și mai cred că în viața noastră apar lucruri și evenimente în funcție de propriile credințe și de necesitatea care există pentru a evolua.

Sunt absolut convinsă că întâlnirea mea cu ametistul nu a fost întâmplătoare, având în vedere că iubesc culoarea mov și că această piatră semiprețioasă este recomandată și pentru zodia Fecioară, zodia în care sunt născută și eu. Ulterior, am aflat că este și una dintre cele șapte pietre recomandate pentru echilibrarea chakrelor, așa că am început să o port sub formă de bijuterii și să-i ofer loc de cinste în cămin.

Imagini StoneMania Bijou – Editare Canva.com

Ametistul face parte din lista celor mai importante cristale, fiind denumit și ,,Ochiul Intuitiv”, având o vibrație spirituală înaltă și un important rol de protecție. Este cristalul care ține la distanță gândurile negative, instalând pacea și un somn odihnitor.

Pe lângă ametistul pe care îl ador, m-am documentat temeinic pentru a pune în colecția din living și alte pietre benefice oamenilor mei dragi. Așa am aflat că pentru mama mea, care este zodia Leu, este recomandat acvamarinul, care, pe lângă că are culoarea ei preferată, susține fluxul vieții, comunicarea clară și armonizarea relațiilor. Este denumit ,,Liniștitorul” și are loc de cinste în al nostru living.

Pentru că soțul meu are aceeași zodie ca și mine, cu el am aplicat o altă strategie, l-am invitat într-o incursiune în lumea cristalelor și i-am oferit opțiune de a a lege doar unul. Așa a apărut în colecția noastră din living și auralitul. Este recunoscut și ca ,,Aurul vindecătorului”, întrucât are în compoziția sa numeroase minerale și îi este recunoscut efectul benefic asupra corpului uman. Contribuie la trezirea unei noi conștiințe, la conectarea cu sinele superior, este un magnet pentru bunăstarea materială și pentru iubire. Deci, alegerea lui m-a încântat și pe mine.

Cristale terapeutice – recomandări pentru echilibrarea chakrelor

Ne întoarcem din nou la energie, la cei șapte centri energetici care ne influențează nu doar manifestarea în lume, ci și starea fizică. Este bine de știut că dezechilibrele la nivelul chakrelor pot fi înlăturate și prin utilizarea cristalelor terapeutice.

Cele șapte chakre și cristalele corespondente sunt:

– Chakra rădăcinii – Muladhara – situată la baza coloanei vertebrale – cristal corespondent Jasp roșu.

– Chakra sacrală – Svadhisthana – situată chiar sub buric – cristal corespondent Carneol.

– Chakra plexului solar – Manipura- situată în zona stomacului – cristal corespondent Citrin.

– Chakra inimii – Anahata – situată lângă inimă – cristal corespondent Aventurin.

– Chakra gâtului – Vishuddha – situată în zona gâtului – cristal corespondent Cuarț albastru.

– Chakra al treilea ochi – Ajna – situată între ochi – cristal corespondent Ametist.

– Chakra coroanei – Sahasrara – situată în creștetul capului – corespondent Cristal de stâncă.

Cele șapte cristale fac gașcă bună împreună, sporesc energia de vibrație înaltă și schimbările pozitive în viața. Vrei și tu o colecție isteață?

Imagine StoneMania Bijou

Articol pentru SuperBlog 2022.

Blogging creativ

Top 7 cristale naturale și energiile lor înălțătoare

Tot ce există în lumea noastră ne influențează mai mult sau mai puțin starea. Noi suntem energie pură, facem schimb de energie cu mediul și cu oamenii din jurul nostru. Și nu degeaba se spune că atragem ceea ce suntem, nu ceea ce ne dorim. Atragem oameni și lucruri care se află pe aceeași frecvență energetică cu noi. Iar atunci când în viața noastră nu reușim să manifestăm ceea ce ne dorim cu adevărat, este momentul oportun să ne analizăm propriile gânduri și acțiuni, să facem o curățare a mediului și să ne îndepărtăm de oamenii negativiști.

În acest proces de curățare, cristalele naturale pot fi aliații de care avem nevoie pentru un plus de energie înălțătoare zi de zi. Pentru liniștea pe care ne-o dorim atât de mult, pentru îmbunătățirea stării de sănătate sau pentru un plus de creativitate, putem apela la energiile vibrante date de pietrele semiprețioase de la StoneMania Bijou.

Am îndrăznit să fac un top 7 cristale pe care le recomand cu căldură, care nu impresionează doar prin culorile răpitoare, ci și prin energiile pe care le emană, care pot să-și găsească locul în bijuterii elegante, purtate în funcție de zodie, pot fi grupate în brățări pentru echilibrarea celor șapte chakre sau pur și simplu așezate strategic în propria locuință.

Top 7 cristale naturale

1. Ametistul este de departe piatra mea preferată, m-a cucerit prin culoare și prin capacitatea sa de a trimite stresul și grijile la plimbare. Este un cristal foarte iubit, supranumit ,,Ochiul intuitiv”, căci vibrația sa înaltă vizează pacea minții și legătura omului cu întregul univers. Este recomandată în centrele de meditație și în orice casă, precum și în birourile persoanelor aflate în poziții de conducere, vibrând la nivelul calmului, al altruismului și al înțelegerii profunde.

2. Auralitul ar putea fi numit cristalul familiilor fericite, datorită conținutului mare de minerale și a energiei de regenerare pe care o transmite. Pune o barieră în fața energiilor negative cum sunt frica sau gelozia și stimulează încrederea în sine și bunăstarea materială. Deci ar trebui să aibă loc de cinste în orice living, căci militează pentru energia adevărului și pentru echilibru, aspecte atât de importante în sânul unei familii.

3. Cristalul de Iolith este cameleonic, nu numai datorită culorii, ci și pentru că susține renunțarea la dependențe și armonizarea relațiilor, vindecarea spirituală și îmbunătățirea imaginației. Este un cristal apreciat în special de artiști, find denumit și ,,Piatra Șamanilor”, datorită aportului adus la uniunea dintre minte, corp și spirit.

4.Citrinul este denumit ,,Făuritorul de lumină”, datorită energiilor purificatoare și regeneratoare pe care le emite. Are puterea de a revitaliza toate planurile vieții, contribuind inclusiv la purificarea chakrelor. Este aliat de nădejde în aplanarea conflictelor și în inițierea noilor experiențe în viață. Așadar, dacă te pregătești de un nou drum, apelează la citrin.

5. Afganitul este o piatră rară, cunoscută și sub denumirea de Lapislazuli sau ,,Piatra fantomă”. Contribuie la eliminarea blocajelor cauzate de mânia refulată, stimulează somnul profund și odihnitor, precum și cunoașterea profundă a sinelui. Le este recomandată în special persoanelor care au ales să pășească pe calea autocunoașterii și a evoluției personale.

6. Axinitul este un cristal care susține sănătatea fizică și adevărul interior, acționând la nivelul chakrelor rădăcină și cel de-al treilea ochi. Susține stabilitatea, dar și deschiderea spre schimbările pozitive în viață.

7. Cristalul de Fucsit promite să poarte posesorul pe aripi de zână spre reușitele care-l animă. Are vibrații puternice de vindecare, contribuind la manifestarea fericirii și la înfăptuirea miracolelor.

Fiecare om își dorește miracole în viața sa, își dorește sănătate înainte de toate, liniște și relații armonioase, succes și recunoaștere, un cămin încărcat cu energie pozitivă și o viață fericită. Toate acestea presupun un proces complex, etape și etape, pași mici și salturi în cunoaștere și manifestare, iar cristalele naturale și arta Feng Shui ne pot fi strașnice ajutoare.

Articol pentru SuperBlog 2021.

Blogging creativ

Descoperă cristalele benefice zodiei tale

Totul în jurul tău este energie. Tu ești energie! Ridicarea vibrației energetice este un proces care îți poate transformă viața. Viața ta poate fi o călătorie minunată, nu trebuie să fie o luptă pentru supraviețuire. Intenția pozitivă, rugăciunea, recunoștința, dăruirea și nu în ultimul rând cristalele naturale sunt magneți pentru energie pozitivă, cu efecte benefice asupra organismului.

Știi că fiecărei zodii îi corespund mai multe cristale naturale? Pe lângă culorile de-a dreptul cuceritoare și faptul că se pot combina inteligent sub formă de bijuterii elegante, cristalele naturale au proprietăți terapeutice, fiind aliați recunoscuți pentru sănătate, prosperitate sau dragoste.

StoneMania Bijou grupează câte cinci cristale naturale cu efecte benefice pentru fiecare zodie și creează astfel bijuterii încântătoare.

Cristale pentru zodia Fecioară

– Cuarț fumuriu – aliat pentru relaxare și echilibrare minte-suflet-corp, cu acțiune asupra celor șapte chakre.

– Lapis lazuli – piatra scriitorilor și a oratorilor, cu beneficii în sfera autocunoașterii și în domeniul comunicării.

– Jad sau piatra visurilor – atrage liniștea și frecvența bogăției, cu acțiuni asupra Chakrelor Coroană și Al Treilea Ochi.

– Ametist – înlătură blocajele și calmează mintea. Este benefic pentru persoanele care suferă de insomnie. Acest cristal deschide Chakra Coroanei și permite comunicarea cu divinitatea.

– Ochi de tigru – stâlp pentru împământare. Sporește puterea personală, sentimentul de apartenență și siguranța indiferent de împrejurări.

Ametistul are culoarea mea preferată, iar cerceii din bogata colecție de bijuterii se vor asorta de minune cu un colier ce poartă aceleași pietre semiprețioase. Mai pun pe lista de cumpărături și un pandantiv cu Lapis lazuli, pentru a-l purta în momentele dedicate creativității și atunci când am de livrat un mesaj prin viu grai. Iar brățara care îmbină armonios cele cinci cristale pentru zodia Fecioară se va așeza elegant pe mâna mea dreaptă, aducând un plus de culoare ținutelor de zi cu zi.

Corespondența chakre-cristale

– Ametist – Sahasrara (Chakra Coroanei)

– Sodalit – Ajna (Chakra Al Treilea Ochi)

– Acvamarin – Vishuddha (Chakra Gâtului)

– Aventurin – Anahata (Chakra Inimii)

– Ochi de tigru – Manipura (Chakra Plexului Solar)

– Carneol – Swadhistana (Chakra Sacrală)

– Granat – Muladhara (Chakra Rădăcină)

Chakrele sunt meridianele energetice ale corpului, iar dezechilibrele constatate la nivelul lor pot fi ameliorate cu ajutorul cristalelor corespondente. Alege bijuterii pentru chakre și trăiește viața la nivel înalt!

Articol pentru SuperBlog, proba propusă de StoneMania Bijou.