Creativitatea este esența care se află în fiecare dintre noi, este semnătura unicității, care nu trebuie să se piardă odată cu înaintarea în vârstă, ci poate doar să se rafineze și să ne coloreze viața într-un mod firesc și plin de însemnătate.
Zilele acestea am lecturat un ghid de creativitate și mi-am lăsat imaginația să zburde, m-am pierdut printre poveștile scrise cu măiestrie de Anca Ghinea, în minunata sa carte ,,Creatori în acțiune”.

Cartea este structurată în două părți, prima fiind destinată poveștilor care au misiunea să aducă conștientizări și învățăminte, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, în timp ce a doua parte le este dedicată adulților care vor să-și exploreze latura creativă, să se lase purtați de vocea inconfundabilă a inimii, să fie creatori pe calea vieții.
Personajul principal al poveștilor este JO, care, așa cum sugerează autoarea, poate fi privită ca IO, un personaj cu care fiecare cititor mic sau mare se poate identifica. Ea își caută adevărata identitate într-o lume în care pare diferită și ciudată, dar de fapt este doar unică și specială, reușind să transforme neîncrederea în curaj, să-și urmeze drumul firesc, mizând pe latura sa creativă.
Această carte m-a făcut să mă gândesc la magica poveste ,,Micul prinț”, pentru simplul motiv că are puterea de a atinge într-un mod incontestabil inimile celor mari și celor mici, de a ne face să privim în suflet și să descoperim ce contează cu adevărat.
Cartea ,,Creatori în acțiune” poate fi privită și ca un manual de parenting, datorită dialogurilor geniale pe care JO le poartă cu părinții săi, fiind o adevărată sursă de inspirație pentru fiecare părinte. Un ghid din care părinții pot învăța să-și susțină copiii să fie creativi și unici, să nu le mai impună calea bătătorită și sigură, ci să-i susțină să aleagă propriul drum, cel care le va aduce împlinirea.
Într-un dialog cu tatăl ei, JO are o importantă conștientizare ,,Pot fi cine vreau eu să fiu”. Și cât de important este ca fiecare copil să știe că are libertate totală de exprimare și că va fi iubit și susținut indiferent de alegerile pe care le va face.
,,Manifestă tot ce știi mai bine și mai bine” ar trebui să fie îndemnul tuturor părinților care își doresc să crească copii întregi emoțional, autentici și cu o stimă de sine ridicată, care nu vor fi doar niște executanți, ci adevărați creatori ai lumii.
,,Cred că creativitatea este felul lui Dumnezeu de a ne spune că suntem speciali. Fiecare artist, sportiv, inventator este o dovadă de iubire. Când dansatorul dansează , fiecare pas de-al lui este un pas al preocupării, devotamentului și frumosului. Este un pas care își joacă la maxim cartea, și nu un trup care stă degeaba pe canapea, butonând anii pe telecomandă. Oamenii nu pot să-și uite talentele. Nu au voie.”
În speranța că acest citat te va purta într-o călătorie spre propriul suflet, te invit să pornești în aventura ,,Creatori în acțiune”.
Editare foto canva.com