Blogging creativ

Nuntă în stil ROYAL

O vorbă celebră din popor spune că nu e bine să alergi după trenul care nu te așteaptă.

Înțeleaptă o fi vorba în adevărata ei esență, însă dacă iubitul meu ar fi luat-o de bună, noi nu am mai fi fost astăzi într-o relație fericită.

L-am cam plimbat, ce-i drept, și câte trenuri or mai fi trecut prin gările iluziilor, al meu iubit păstrându-și intactă speranța că va veni ziua în care o să aleg să urc în trenul speranței, acel tren care a rămas mereu în propria mea gară, oferindu-mi un loc de refugiu și căldura unui suflet dispus mereu să-mi asculte frământările inimii, să-mi ofere cuvinte de încurajare și momente de neuitat.

Așa a început relația noastră, dovada vie că dintr-o sinceră prietenie se poate naște o frumoasă poveste de dragoste.

S-au întâlnit un împătimit al sporturilor de iarnă și o friguroasă de zile mari, care iubește marea și ale sale valuri care mângâie nisipul fierbinte în verile dogoritoare, un călător și o visătoare incurabilă, două inimii sensibile care au reușit să atingă echilibrul împreună.

Relația ne-a îmbogățit fiecare zi a vieții noastre și, în firescul lucrurilor, urma să intre în scenă inelul de logodnă și celebra cerere în căsătorie.

Să spun drept, toată viața am visat să fiu cerută de soție pe malul mării, în acel loc de care sunt iremediabil îndrăgostită, însă domnul meu a considerat că un loc mai potrivit decât printre falnicii brazi nici că se putea.

Astfel că, vara această, după ce pusese la cale un weekend special în Poiana Brașov, după o plimbare relaxantă și o reconectare cu mama natură, la umbra unor falnici brazi gemeni își făcu apariția și inelul strălucitor și câteva cuvinte simple dar pline de însemnătate, pe care le voi păstra mereu în comoara inimii mele: ,,Sub acești brazi gemeni, cum sper că vor fi și copiii noștri, vei să fii prințesa mea?”.

E, aceste cuvinte m-au făcut să uit de iubita mea mare și să spun un DA din toată inima.

Magnifica zi încheindu-se cu o cină romantică la Hotel Royal, în inima munților, sub perdeaua strălucitoare a cerului înstelat.

Am petrecut aici două zile minunate, căldura acestui loc, atenția deosebită la detalii, amabilitatea personalului și preparatele delicioase care ne-au răsfățat papilele gustative, ne-au determinat să alegem să ne fie locație pentru cea mai importantă zi din viața noastră, nunta magică care va avea loc anul viitor, la sfârșitul verii.

22528907_1967448930184155_7687764360411375382_o-768x480

În ceea ce privește organizarea evenimentelor în Brașov, Hotel Royal se numără printre cei mai buni și am credința sinceră că vor lua în seamă toate avioanele care vor trece prin capul meu, pentru că e lucru cert că voi aduce marea în vârful munților.

Va fi o nuntă în care personalitățile noastre vor străluci, fiecare detaliu reflectând o îmbinare armonioasă între yin și yang, între mare și munte, între conuri de brad și scoici furate de pe nisipul fierbinte al litoralului românesc.

22687888_1970865466509168_2203810183712605273_n

Mesele rotunde vor purta fețe strălucitoare, pe care se vor așeza aranjamente elegante realizate din conuri de brad, lumânări și scoici, alături de mărgele de diferite dimensiuni, în nuanțe de alb, roz și mov, culorile noastre preferate.

Invitații vor primii mărturii în tema acestui eveniment, scoici în care vor fi așezate, sub formă de răvaș,  diverse citate despre dragoste, pentru că avem nevoie uneori să ne amintim că dragostea este forța care mișcă totul în jur, care călăuzește și pictează cu priceperea unui maestru fiecare loc și experiență, pentru o armonie desăvârșită pe care o numim fericire.

Va fi o nuntă în care rusticul se va împleti cu modernul, muzica populară cu marile hituri internaționale, iar sarmalele și fructele de mare, preparate în restaurantul cu specific internațional, vor surprinde și încânta cei aproximativ 150 de invitați care ne vor fi alături în ziua în care dragostea noastră va fi celebrată la cel mai înalt nivel.

dsc_3837.JPG.1024x0-768x511

Locația se va transforma în cel mai cochet salon de evenimente din Poiana Brașov, pe ringul de dans, sunetul muzicii purtând fiecare invitat pe cărările line ale dragostei.

Totul se va întinde mult peste miezul nopții, după care ne vom retrage în camera special amenajată pentru noaptea nunții, oferită bonus de Hotel Royal, una pentru noi, tinerii însurăței, și una pentru nașii noștri.

A doua zi ne va găsi radianți, pregătiți să pornim în cea mai lungă și frumoasă călătorie, pașii purtându-ne pe cărarea spre brazii gemeni, locul în care povestea noastră a prins rădăcinile unei vieți împlinite.


Articol pentru SuperBlog 2017.

 

Blogging creativ

Restaurant Citroniers- garanția unor preparate delicioase

A trecut mai bine de un an de la emoționanta nuntă a prietenilor mei, Bianca și Bogdan, și iată că Dumnezeu i-a binecuvântat cu o frumusețe de fetiță, a cărei botez va fi imediat după sărbători, în data de 8 ianuarie, într-o locație deosebită, la Restaurant Citroniers, în cadrul Residence Hotels.

rc1

Nunta lor a avut loc tot aici, iar serviciile oferite și amintirile de poveste i-au determinat să aleagă aceeași locație și pentru a sărbători venirea pe lume și creștinarea Alexiei.

Nunta a fost de vis, Sala Domenii oferind cadrul de poveste în care energia iubirii ne-a vrăjit, unde întreaga familie și prietenii de suflet s-au reunit și am încins ringul de dans, pe melodii de tot felul și pentru toate gusturile, Terasa Astrodom fiind loc de refugiu, pentru a ne trage sufletul și a schimba impresii, bucurându-ne de o priveliște foarte frumoasă spre  Mănăstirea Cașin și Arcul de Triumf.

sd1

Restaurantul Citroniers, un apreciat restaurant cu specific mediteranean din București, ne-a încântat papilele gustative cu ale sale preparate, iar tortul realizat de maestrul cofetar ne-a cucerit privirea, stârnind întreaga noastră admirație și dorința de a ne bucura de aroma sa deosebită.

sigla-citroniers-300x150-2

Mirii au beneficiat de Romantic Suite în noaptea nunții, iar invitații din provincie au fost cazați în camere elegante, la Hotel Domenii Plaza, la tarife speciale, proaspeții însurăței primind și un card de reducere, valabil un an, având astfel privilegiul de a ne mai bucurat de multe mese gustoase în cadrul restaurantului și de bunătățile lor dulci.

123-2

Recunosc, sunt o norocoasă, am participat la degustarea meniului pentru nuntă și am fost prezentă și la alegerea celui pentru botezul ce urmează și dacă la nuntă s-a preferat un meniu mediteranean, pentru botez vor merge pe specialități românești, iar sărmăluțele cu mămăliguță și smântână, mușchiulețul de porc împănat și tortul de ciocolată, sigur vor face senzație, doar le-am gustat și vorbesc în cunoștință de cauză.

147-2

Familia și prietenii apropiați, în jur de 70 de persoane, vor fi întâmpinați pe acorduri de pian, urmând apoi să se încingă și o horă a bucuriei, într-un cadru intim,  decorat în alb și roșu, cu trandafiri și gerbera și multe zâmbete de fericire.

domenii-15-768x349

Venirea pe lume a unui copil este cea mai mare bucurie, un moment încărcat de emoție și speranță, mândrie și un car de vise ce se nasc, părinții punând tot sufletul și toată priceperea pentru a clădi un viitor luminos pentru mica lor minune, iar primul pas îl reprezintă botezul și implicit o petrecere reușită, într-o locație frumoasă, cu muzică bună și mâncare gustoasă, un eveniment demn de a fi păstrat în comoara inimii și recomandat viitorilor părinți.

Articol pentru SuperBlog 2016.

Blogging creativ

O zi de poveste!

Intr-o zi calduroasa de iulie, in timp ce admiram frumusetea muntilor Apuseni, inconjurati de falnicii brazi, iubitul meu se aseaza in genunchi, cu o cutiuta rosie in mana si imi zice: ,, sub acesti brazi gemeni, cum sper ca vor fi si copiii nostri, vrei sa fii printesa mea?”

Raspunsul nu putea fi decat ,,DA”, in timp ce pe degetul meu se aseza un inel fin si stralucitor, precum iubirea noastra.

Au urmat zile in care imi priveam inelul de pe mana avand impresia ca ceea ce traiesc este un vis frumos si totusi era adevarat astfel ca, ne-am hotarat sa organizam totul pentru ziua cea mare.

Si cum fiecare fata se viseaza in rochie de mireasa si stie cum va arata cea mai importanta zi din viata ei, aveam sarcina de a gasi spatiul potrivit in care visul sa se transforme intr-o frumoasa realitate.

Un lucru deloc simplu pentru doi oameni ce fac parte din perfectionista zodie Fecioara si dupa cum era de asteptat, am vizitat mai multe locatii pana am ajuns la hotel Golden Tulip Times , unde am fost cuceriti, simtind cu adevarat ca aici vom petrece cea mai frumoasa zi din viata noastra, inconjurati de familie si  de prieteni dragi.

photo

Am gasit aici un spatiu cochet, cald si primitor, cu ferestre generoase ce ofera lumina de care aveam nevoie pentru o nunta de zi.

Eram cuceriti si totusi realisti, stiind ca mai era de indeplinit un criteriu extrem de important pentru a lua decizia finala.

Aveam de gand sa ne asiguram ca mancarea servita va fi una de calitate, care sa multumeasca si cei mai pretentiosi invitati.

Am analizat oferta si ne-am pus pe degustat, serviti cu amabilitate si atentie deosebita de personalul restaurantului Good Old Times.

photo-1

Preparatele ne-au incantat papilele gustative, hotarand sa ne surprindem invitatii cu set menu BALI.

Am selectat si muzica ce ne va antrena miscarile pe ringul de dans, muzica ritmata si lenta, un mix echilibrat, pentru toate gusturile, iar pentru primul dans in calitate de sot si sotie am ales melodia ,, From this moment on”, pentru un moment cu adevarat special ce se va incheia cu o ploaie de petale de trandafiri si un sarut din toata inima.

Costumul de mire era ales, precum si rochia greceasca mult visata, iar luna de ,,zahar” era rezervata. Aventura ne asteapta!

Am hotarat sa decoram totul in nuante de mov si roz, culorile noastre preferate.

Aranjamentele florale vor fi din trandafiri roz, ce se vor regasi si in buchetul meu, alaturi de orhideea mov.

Pe mesele invitatilor vor fi asezate lumanarele mov in forma de inimi gemene, precum inimile noastre si servetele roz ce descriu atat de frumos povestea noastra, prin cuvintele: ,, Dintr-o sincera prietenie se poate naste o frumoasa poveste de dragoste.”

Marturiile handmade ce vor fi oferite invitatilor, definesc dragostea atat de frumos, prin mesajul ,, Dragostea e ca vantul/Nu o poti vedea/Dar o poti simti.”

Tortul, piesa de rezistenta a unei zile de neuitat, va fi decorat cu fluturi roz si mov, simbol al gingasiei si al libertatii, caracterizand dragostea noastra.


Si iata, bate la poarta

Ziua cea mult asteptata,

Suntem mire si mireasa,

De azi in doi pasim in viata!

O zi de poveste se arata,

Hotel Golden Tulip Times ne asteapta

Sa jucam hora romaneasca

Si sa gustam mancare aleasa

Si noaptea nuntii urmeaza,

Hotel Golden Tulip Times ne e gazda,

Decor romantic ne asteapta,

Iubirea, drept ghid se arata,

Pentru o viata minunata.

250258_460738700624597_1937391561_n

F & A – O zi de poveste! Pentru SuperBlog 2015.