Blogging creativ, Călător prin viață

2021 – Vacanta in siguranta pe litoralul romanesc

Nu știu ce faci tu, dar eu merg la mare vara aceasta. Am în agendă scris cu litere curcubeu ,,LITORAL 2021” și nu dau înapoi de la planurile de vacanță buchisite timp de un an și ceva, atât cât inamicul cu litera C ne-a ținut pe tușă, închiși în apartamente și în case.

Totuși, într-o lume cu bariere de tot felul, singura libertate adevărată ne este dată de propria imaginație. Și cât n-am mai călătorit cu mintea și cu sufletul în aceste vremuri tulburi, navigând printre fotografii din zilele senine, când pășeam relaxată pe nisipul fin al plajelor întinse, aventurându-mă cu colacul meu celebru în valurile învolburate ale mării.

Noroc că putem visa, noroc că marea e mare și că românii sunt oameni curajoși, căci merităm o vacanță ca la carte după această perioadă țesută cu frici de tot felul.

Vacanta pe litoralul romanesc

Nu am în plan să zbor peste mări și țări, ci să redescopăr stațiunea Mamaia, de care m-am îndrăgostit cu ani în urmă. Îmi doresc pur și simplu să mă bucur de vacanta in siguranta pe pământ românesc. Să mă rup câteva zile de tumultul orașului, se sarcini de birou și de obligații casnice, să lenevesc în voie pe un șezlong, sub razele mângâietoare ale regelui Soare, de care mi-a fost atât de dor. Să ascult liniștea și murmurul mării și să mă minunez de tabloul magic pictat de răsăritul dimineților pline de energie de pe litoral.

Dacă în trecut s-a întâmplat să plecăm pe nepusă masă, să căutăm cazare la fața locului și să mâncăm în fiecare zi în locul în care ne purtau pașii, acum ne luăm toate măsurile de siguranță, căutăm un hotel și optăm și pentru masă, să fie totul ,,la un click distanță”, că doar am învățat ceva din pandemia care a pus stăpânire pe planeta albastră.

La fel cum am procedat și în 2017, când ne-am bucurat de ultima vacanță estivală în țară, apelez la agenția Litoralulromanesc.roturoperatorul nr. 1 pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră, pentru a rezerva un sejur de vis în nordul stațiunii Mamaia.

Ultima dată am fost cazați la Hotel Florida, situat pe malul lacului Siutghiol, unde ne-am bucurat de o cameră confortabilă, preparate gustoase și o frumoasă terasă pe lac.

În condițiile actuale, ne-am gândit că un hotel de patru stele, cu all inclusive, situat în nordul stațiunii Mamaia, acolo unde este mai multă liniște, ar fi cea mai bună variantă pentru noi. Vom face o rezervare din timp, pentru a ne asigura cel mai bun preț și cazare acolo unde ne dorim, iar pentru a avea spatele asigurat, avem în vedere încheierea unei asigurări storno care să acopere și situațiile neprevăzute generate de Covid-19.

Probabil că vom opta pentru Hotel Phoenicia Holiday Resort, pe care l-am descoperit în luna de miere și la care ne va face mare plăcere să ne întoarcem, având garanția unui mediu curat și confortabil, mizând pe mese bogate și delicioase și pe numeroase opțiuni de petrecere a timpului din zilele de vacanță.

Nu vom sta doar în mare și pe nisipul fierbinte, cu siguranță vom descoperi stațiunea, ne vom plimba cu vaporașul până pe Insula Ovidiu, oaza de liniște și relaxare din apropierea vibrantelor stațiuni de pe litoral.

Și pentru că întotdeauna îmi place să ajung și într-un lăcaș de cult, vom popoși și la Techirghiol, acolo unde cu ani în urmă am descoperit Mănăstirea Sfânta Maria, un loc în care pacea domnește și energia este înălțătoare.

Mai avem în plan și o zi de evadare în Delta Dunării, pentru a descoperi un colț de rai al României, pentru a elucida misterele Pădurii Letea și a lua pulsul unui loc desprins parcă dintr-o altă lume.

Tara noastră are multe bogății care se cer descoperite, iar o vacanță la malul mării nu trebuie să presupună doar lenevit pe șezlong, ci și aventură și multe amintiri adunate într-un colț de suflet.

Imagini Litoralulromanesc.ro

Articol pentru Spring SuperBlog 2021.

Călător prin viață

Sfaturi, sugestii, recomandări pentru un concediu reușit în România

Fiecare om merită măcar o vacanță pe an! Acesta este crezul după care mă ghidez, și pentru că bugetul alocat pentru această vară nu era unul foarte mare, am optat pentru o rezervare timpurie la malul mării în țara noastră.

IMG_20170706_131455 (2)

După îndelungi căutări și analize, am găsit pe www.litoralulromanesc.ro o ofertă care să mă atragă. Este vorba despre  Hotel Florida din Mamaia, situat pe malul lacului Siutghiol.

IMG_20170708_093023

Cu o rezervare făcută în luna aprilie, pentru prima săptămână din iulie, am scos din buzunar 875 de lei pentru o cameră dublă cu pat matrimonial și mic dejun inclus, pentru cinci nopți de cazare.

Și pentru că sunt o persoană prevăzătoare, poate ușor sceptică, fiind și prima rezervare pe care o fac printr-o agenție de turism și după ce am văzut câți turiști au rămas anul trecut efectiv în stradă, deși au achitat ceea ce sperau să fie un concediu liniștit pe malul mării, am trimis un e-mail la hotel și am întrebat dacă au un parteneriat cu această agenție, lucru care s-a confirmat și am putut să fac plata în siguranță.

Și pentru că nu am fost atentă chiar la toate detaliile, mă pregătisem să încep să fac puțină mișcare în acest concediu, dar când am întrebat la recepție unde este sala de fitness, am avut parte de o față mirată și un răspuns negativ, hotelul nu avea sală de fitness, deși în descrierea de pe pagina agenției de turism era specificat acest lucru, dar surpriză, pe pagina hotelului nu, lucru care până și mie îmi scăpase. După această experiență, vă recomand să verificați atent dacă facilitățile oferite pe pagina oficială a hotelului la care urmează să vă cazați coincid cu cele de pe pagina agenției prin care faceți rezervarea.

Și după aceste sfaturi înțelepte, mi-ar plăcea să vă povestesc ce am făcut până să  mă întâlnesc cu  iubita mare și ale sale valuri agitate.

Popas în drum spre mare – Parcul Herăstrău

Îmi doream eu de ceva timp să văd o bucățică din frumusețea capitalei, așa că mi-am convins soțul să ne oprim pentru câteva ore din drumul nostru și să luăm la pas acest parc.

După ce am ales să călătorim pe timp de noapte, dimineața am dat nas în nas cu Arcul de Triumf, pe care m-am chinuit să-l fotografiez, vădit deranjată de traficul aglomerat al capitalei. La ora 8:30  eram în parc, nimic mai potrivit pentru a ne încărca plămânii cu aerul curat al dimineții, admirând determinarea bucureștenilor care alergau cu bucurie la acea oră matinală, într-o zi de duminică.

Liniște și pace, o întindere lină de apă care te invită la o plimbare cu bărcuța și la o scurtă ședință foto, un loc care ține parcă să puncteze pagini din istoria noastră și a lumii în care fiecare dintre noi avem un loc special și posibilitatea de a scrie noi și noi povești care peste ani vor deveni ceea ce numim azi istorie.

IMG_20170702_092930

h1

H3

Muzeul Satului – O poartă peste timp

Odată ajunși aici, am descoperit o altă lume, fiind cu adevărat cuceriți de casele vechi din diferite regiuni ale țării, un loc care vorbește despre simplitate, naturalețe și pasiunea pentru frumos.

Am descoperit și o casă din zona copilăriei mele și nu am ratat ocazia de a-mi face o fotografie cu aceasta, într-un loc în care ne-am distrat copios să ghicim cărei zone aparține fiecare căsuță care ne ieșea în cale. Imaginile vorbesc de la sine.

m1

m2

m3

Litoralul românesc – Destinația pe care mulți o evită, locul de care foarte mulți sunt îndrăgostiți.

Eu iubesc Mamaia, a fost dragoste la prima vedere, nu știu exact să explic, dar m-aș întoarce aici oricând pentru o vacanță în țara mea.

IMG_20170705_134311

Mamaia nu reprezintă doar agitație și multă mizerie, așa cum foarte mulți au impresia, aici intrarea în mare este lină, fiind o destinație potrivită pentru familiile cu copii, iar cu cât înaintezi spre nordul stațiunii, putem vorbi chiar și de o plajă liniștită și curată.

Aici te poți distra pe cinste, și nu mă refer la cluburile pentru care Mamaia este recunoscută, ci la o plimbare cu trenulețul sau cu bărcuța pe mare (experiență de care m-am bucurat anul acesta), cei mai curajoși putând încerca o plimbare cu skijet-ul sau aventura cu telegondola, pentru o imagine de vis de la înălțime.

Și dacă într-o zi simți nevoia să evadezi în natură, Insula Ovidiu este la o plimbare cu vaporașul pe lacul Siutghiol. Aici am fost în urmă cu doi ani și am mâncat un pește cu adevărat delicios. Mai multe despre acest loc retras și liniștit de pe litoralul românesc poți descoperi în articolul pe care l-am publicat pe www.ghiduri-turistice.info.

377747_461336487231485_1772893319_n

Cazinoul din Constanța – Ruina pe care turiștii vin să o vadă

Atunci când vremea nu ține cu tine și plaja nu reprezintă o opțiune, tot ce îți rămâne de făcut este să descoperi împrejurimile, așa am ajuns anul acesta la Cazinoul din Constanța, locul despre care cei mai în vârstă vorbesc cu nostalgie, o ruină pe care cei tineri vin să o vadă și o imortalizează atât de des în fotografiile postate pe rețelele de socializare, locul care vorbește despre nepăsare și uitare, care cu implicare și bunăvoință ar putea deveni cu adevărat o atracție luxoasă de pe litoralul românesc.

Cazinoul din Constanța pare paznicul obosit care își plânge nenorocul, trântit de autorități și de valurile învolburate ale mării.

IMG_20170704_133154 (2)

La doar câțiva pași distanță se află Catedrala din Constanța, locul unde poți aprinde o lumânare și înălța o rugăciune în liniștea specifică lăcașurilor de cult.

IMG_20170704_145814 (3)

Hotel Florida

Ca un plus foarte mare pentru acest hotel este amplasarea pe malul lacului Siutghiol, având o terasa minunată pe lac, locul unde poți servi micul dejun, respirând aerul curat și răcoros al dimineții sau lua cina, bucurându-te de o priveliște de vis.

Personalul este foarte amabil, curățenia în cameră s-a făcut zilnic, la fel și schimbarea prosoapelor, am avut parcare gratuită și un balcon de unde am putut să mă bucur de spectacolul cerului înstelat, iar micul dejun, bufet suedez, a fost bogat și foarte variat, produsele de patiserie reprezentând atracția principală pentru pofticioasa de mine.

Prezentare1 (2)

Pe cei care încă nu ați plecat spre mare, sper să vă inspire acest articol, și nu uitați, există ofertele din cadrul programului ,,Litoralul pentru toți”.

Întâlnirea cu marea va scrie de fiecare data o nouă și specială poveste, unică și irepetabilă pentru fiecare dintre noi.