Blogging creativ

Băcănia Tei are tot ce vrei

Băcănia Tei mizează pe deviza ,,Proaspăt și sănătos”, promovează ,,întoarcerea la rădăcini” și livrează la tine acasă produse de cea mai bună calitate, direct de la fermieri, brutari, apicultori și bucătari tradiționali.

Fructe proaspete și hrănitoare, legume de la țară, crescute în armonie cu mediul natural, pâine care ne poartă cu gândul la vremurile copilăriei, dulciuri de casă care ne amintesc de bunătățile pregătite de bunica, mezeluri cinstite, așa cum găsim pe masa țăranului care își crește animalele în propria ogradă, sucuri și siropuri naturale, precum și paste integrale sau felurite produse care poartă gustul inconfundabil al bunătăților ce se regăsesc în cămara gospodinelor desăvârșite.

Produsele proaspete sunt livrate în București și Ilfov, în timp ce de produsele neperisabile se pot bucura oamenii din întreaga țară. Eu am pus în coș următoarele produse delicioase:

  • Sirop de afine de pădure
  • Biscuiți integrali cu semințe și merișor
  • Kuki fructifer măr și migdale
  • Penne al Bronzo

Se știe că sunt o mare consumatoare de sucuri și siropuri naturale. Siropul din muguri de brad și siropul de afine sunt nelipsite din alimentația mea în această perioadă. Dacă siropul de brad este un remediu recunoscut împotriva răcelilor, siropul de afine vine cu un conținut bogat în compuși antioxidanți, vitamine și minerale, fiind un aliat de nădejde în creșterea imunității, recomandat, de asemenea, și persoanelor care suferă de anemie.

Ceva dulce face parte din rutina mea zilnică, în special din meniul de mic dejun, așa că sunt foarte atentă ce aleg pentru a nu îmi pune în pericol sănătatea și implicit silueta. Biscuiții integrali cu semințe și merișor, fără zahăr adăugat, sunt gustoși, sățioși și foarte sănătoși. Datorită semințelor pe care le conțin, ajută digestia și oferă un plus de energie. De asemenea, Kuki fructifer măr și migdale reprezintă o gustare delicioasă, fără gluten și zahăr adăugat, ce păstrează în întregime beneficiile nutriționale naturale.

Când vine vorba despre paste, le prefer la orice oră și în orice combinație, cu piept de pui, cu carne tocată și sos de roșii sau în varianta de desert, penne cu griș și zahăr caramelizat sau cu brânză dulce și stafide.

În următorul video vă prezint varianta mea sănătoasă de mic dejun și rețeta gustoasă la care am folosit penne al Bronzo, paste cu făină din grâu dur, fără coloranți și conservanți, fabricate în țara noastră, sub îndrumarea unui chef bucătar italian.

Băcănia Tei are tot ce vrei… proaspăt, sănătos, pe gustul oricărui pofticios!

Articol pentru SuperBlog 2020.

Blogging creativ

Un buchet pentru sănătate

Pentru a fi un exemplu demn de urmat este imperios necesar să fii autentic, echilibrat, să oferi o poveste transparentă, șă îmbrățișezi cu curaj schimbarea și să îndrănești să urci treptele evoluției, chiar și atunci când vorbim de alimentație sănătoasă.
Sunt Florina Popa Dumșe, consilier pentru dezvoltare personală, pasionată de viață trăită la cel mai înalt nivel, conștientă de faptul că al nostru corp este vehiculul care ne poartă în lume, pe care trebuie să-l îngrijim cum se cuvine și șă-i oferim cele mai sănătoase alimente, pe care să le poată transforma într-o energie debordantă.

paste integrale

În calitate de speaker al evenimentului intitulat sugestiv ,,Sănătatea copiilor noști”, având onoarea de a mă adresa părinților, aș dori să facem fiecare, în mod individual, o analiză a propriului comportament culinar.
Atunci când vine vorba despre alimentație intră în scenă o sumedenie de factori, printre care cel mai folosit pe post de scuză pentru ingerarea de alimente nesănătoase este lipsa timpului, a timpului pentru a găti, a timpului pentru a servi masa într-un mediu liniștit și într-un ritm lent.
Însă știm cu toții că noi suntem cei care ne prioritizăm activitățile zilnice și o facem în funcție de importanța pe care o au pentru noi, deci de ce să nu acordăm și alimentației locul care i se cuvine.

produse sano vita

Când vorbim despre hrana pe care o alegem în fiecare zi și de impactul pe care aceasta o are asupra stării noastre fizice și emoționale, trebuie să luăm în calcul următoarele aspecte:
  • ce mâncăm?
  • cum mâncăm?
  • cât mâncăm?
  • când mâncăm?
  • de ce mâncăm?
În fața raftului din supermarket tentația e mare, însă alegerea ne aparține în fiecare moment, putând opta pentru fructe și legume sănătoase, pește și cereale integrale sau alimente procesate, dulciuri și băuturi carbogazoase.
Putem prepara acasă o pizza delicioasă sau și mai bine, o putem înlocui cu o porție de paste integrale, pregătite cu ingrediente pe care le putem controla atât ca și cantitate, cât și ca modalitate de preparare.
Îmaginați-vă câte calorii are o porție de cartofi prăjiți, lângă care de obicei mai punem un șnițel și minimum un pahar cu suc.
Înțelegeți acum de ce recomand mâncarea gătită la abur sau la cuptor, de ce prefer un avocado în locul unei porții de vinete cu maioneză și o limonadă deliciosă în locul sucului din sticla frumos colorată din supermarket?
Când vine vorba de combinarea alimentelor, cel mai bun indicator este propria stare după fiecare masă, propriul organism fiind cel care transmite semnale de acceptare sau disconfort.
Ca si o regulă de bază pentru activarea organelor interne în fiecare dimineață, paharul cu apă pe stomacul gol este sfânt.
Și dacă tot ne referim la micul dejun, semințele de chia sunt geniale pentru prima masă a zilei, fie că le amestecați în lapte, iaurt sau suc de fructe, aduc un aport de energie pentru întreaga zi, fiind bogate în vitamine și minerale.
Ideea de bază este să avem mese fixe și echilibrate, nu să uităm să mâncăm și seara să umplem farfuria cât pentru întreaga zi.
Să ne amintim întotdeauna că mâncarea este hrană pentru trup și suflet, să nu ne înfometăm, să ne permitem mici plăceri, ceva dulce, dar nu o tavă cu prăjitură pe săptămână, cumpătarea fiind cheia unui trup armonios și sănătos, a unei vieți echilibrate.
Când vine vorba de dulcele mult dorit atât de adulți, cât și de copii, variante sănătoase se pot găsi cu siguranță, sunt atât de multe rețete bazate pe fructe uscate și cereale integrale, karob și sirop de arțar, dulciuri la cuptor sau numeroase rețete raw-vegane.
Mișcarea este esențială, iar conectarea cu natura alungă stresul, marele inamic al zilelor noastre, instalând starea de pace, armonia între gânduri și emoții.
Să faci ceea ce-ți place cu adevărat este calea sigură spre fericire și împlinire personală, ținând la distanță comportamentul compulsiv de a mânca pentru a îngropa emoțiile negative și sentimentele copleșitoare.
Adevărul este că fiecare părinte își dorește să fie un exemplu demn de urmat pentru propriul copil, însă nu veți putea fi la nivel declarativ, ci doar la nivel comportamental.
Dacă noi mâncăm chipsuri și bem o sticlă de suc pe zi și doze de bere fără număr, pe motiv că ne uităm la un meci de fotbal, nu putem avea pretenția ca ai noștri copii să mănânce caju, smochine sau curmale.
Cu o floare nu se face primăvară, este nevoie de un întreg buchet!

Articol pentru SuperBlog, la proba propusă de Sano Vita.