Blogging creativ

Omul-Păianjen intră în acțiune

Viața este o adevărată aventură, o provocare a testării propriilor limite, un drum pe care autenticitatea este într-o continuă luptă cu falsitatea, unde esența adevărată este adesea anihilată de minciună sau frică, un film în care din personaje principale alegem să ne transformăm în simpli spectatori.
Purtăm în fiecare zi măsti care ne fac să uităm cine suntem cu adevărat, din dorința nebună de a fi pe placul celorlalți, de a-i mulțumi pe oamenii dragi din viața noastră, cautând cu disperare acceptarea, uitând într-un colț de suflet adevăratele valori, vise și dorințe care ne-ar putea teleporta de pe strada bătătorită pe calea unicității și a împlinirii personale.
Urăsc să fiu o simplă oaie din turmă, să urmez calea care duce spre frustrare și deznădejde și din acest motiv mă ciocnesc adesea de părerile trase la indigo ale oamenilor din jurul meu, de critici și acuze care uneori mă dor, dar de cele mai multe ori mă ajută să-mi urmez cu mai multă hotărâre și curaj propriul drum.
Sunt o visătoare incurabilă, una care ar îndrăzni să îmbrace chiar și constumul lui Spider-Man, în minunata misiune de a dezbrăca de măsti fiecare ființă umană de pe planeta Pământ.
Îmi și imaginez cum ar arăta lumea în care ne-am elibera de întregul balast pe care îl purtăm în spate și în suflet ca pe o otravă fatală, cum ne-am privi dezbrăcați de așteptări, de frici, de neputințe, de ranchiună, de deznădejde, mânați doar de energia iubirii necondiționate, a acceptării totale, punând în valoare adevărata putere creatoare care se află în fiecare dintre noi.
Lumea ar fi un loc minunat, dacă am îndrăzni să ne urmăm vocea propriului suflet, să fim noi în fiecare moment al existenței, având credința că merităm tot ce-i mai bun de la viață și că putem să ne construim un viitor minunat, dăruind comoara personală pentru o lume mai bună și mai frumoasă prin puterea propriului exemplu.

Spider-Man-into-the-Spider-Verse-dub-billing-714x1024

Purtând masca lui Spider-Man, fiind un adevărat Miles Morales, chiar și pentru o zi, aș lupta pentru a însămânța în sufltul fiecărei ființe umane credința că poate schimba lumea alegând calea autenticității, a iubirii necondiționate, a sprijinului acordat aproapelui, renunțând la intrigi și jocuri necurate de culise.
Fiecare dintre noi face parte din acest mare puzzle al vieții, unde este vorba despre creație, dăruire, libertate și bucurie de a trăi.
Cu mare bucurie, anunț că din data de 28 decembrie 2018, va rula pe marile ecrane “Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”– prima animație din seria Spider-Man și una dintre cele mai așteptate lansări ale anului.
Deci, dragul meu, draga mea, ai șansa de a-i surprinde pe cei dragi cu un cadou minunat de sărbători!

Articol pentru  SuperBlog, la proba propusă de InterComFilm Distribution.

Blogging creativ

Aventuri din lumea ștrumpfilor

Viața este o călătorie, aventură, comedie!

În fiecare zi se arată o nouă filă, altă față

Și strângem amintiri, comori în suflete se scriu

 În fiecare dintre noi se află un amalgam de vise, emoții și trăiri

Suntem doar ștrumpfi într-o poveste, ca să știi!

afis-mic-Strumpfi

Ștrumpfița mereu rătăcită sunt chiar eu!

Pe unde calc mă rătăcesc și ajutorul lui ,,cerșesc”

El este Ștrumpful GPS și mă ghidează cu succes

Acum cinci ani noi ne-am ales și țesem aventuri mereu.

El este Ștrumpful Alpinist, pe stânci se plimbă fără griji

E un schior desăvârșit, de munte e îndrăgostit

Chiar sub doi brazi m-a întrebat de vreau să fiu Ștrumpfița sa.

Eu sunt Strumpfița Friguroasă, de mare sunt amorezată

Pe malul ei aș vrea o casă și zilnic să mă cucerească

De soare să fiu alintată, de valul mării mângâiată.

Și dacă tot am amintit, să vă spun ce am pățit:

Sub vraja dragostei aflată, pe țărmul mării așezată,

Cu skijetul mă las plimbată, de valul mării răsturnată

Și nu știu cum eram la față, probabil că eram albastră.

O aventură clar clasată la doar o dată în viață.

Privind acum în urmă, pare o animație la cinema.

Viața mea lângă Ștrumpful Agitat e plină de peripeții

Am putea juca cu succes în filmul „Strumpfii: Satul Pierdut”.

Bine, noi l-am putea numi ,,Obiectul pierdut”,

Pentru că el nu găsește niciodată ce caută,

Nu vede tricoul în dulap, telefonul pe masă sau ochelarii pe ochi,

Iar pe acolo pe unde trece lasă urme.

Până și cheile de la mașină le-a uitat într-o țară străină.

Noroc că se întoarce mereu la locul faptei, prin prisma meseriei

E un Ștrumpf Călător, alimentează ștrumpfii flămânzi din întreaga lume

Și după cum v-ați dat seama, eu sunt GPS-ul în casă

Îl ghidez cu dragoste și răbdare, deși uneori am gura mare

Îl cicălesc și-l toc precum pătrunjelul pe tocător,

Dar adevărul este că-l iubesc enorm

Și cea mai mare dorință a noastră este să aducem pe lume un ștrumpf pitic.

Dar până când acest vis se va transforma într-o frumoasă realitate,

Ne vom lua de mână nepoțeii iubiți și vom merge la cinema.

Din 31 martie 2017 va rula, în format 3D,

În toate cinematografele din România,

Animația ”Ștrumpfii: Satul Pierdut”,

Un film pentru întreaga familie!

intercomlogo (2)


Articol pentru Spring SuperBlog 2017.