Comoara din cărţi

Cum să planifici și să trăiești o viață de fericire nebună

,,Dream life blueprint – Cum să planifici și să trăiești o viață de fericire nebună” este cartea scrisă de Dan Luca, omul care, pe principiul ,,Cine se trezește de dimineață departe ajunge”, a creat o adevărată comunitate a oamenilor matinali și productivi din România – 5am club.

Cartea a fost lansată în luna noiembrie a anului trecut, la editura DPH, și mi-a ajuns în mână chiar înainte de sărbători.

Mărturisesc că nu este o lectură ușoară, dar este extrem de benefică pentru că invită într-o călătorie de autocunoaștere, care durează și poate aduce adevărate revelații. Se citește cu pixul în mână și cu agenda sau caietul visurilor în față și nu este cu siguranță pentru cei care devorează o carte în două zile, fiind mai degrabă un ghid de ținut pe birou sau în colțul de visare al fiecăruia.

Cartea este o invitație deschisă la introspecție și acțiune pe parcursul a 30 de zile, cuprinzând întrebări revelatoare, numeroase exerciții de conștientizare și implementare de obiceiuri sănătoase, precum și povești menite să atingă inimi.

Pot spune că este una dintre cele mai bune cărți din biblioteca mea și probabil cea cu cele mai multe aplicații practice, fiind aproape imposibil să îți ajungă în fața ochilor și să nu trezească în tine măcar o conștientizare care să te facă să privești viața dintr-o altă perspectivă, având chiar puterea de a te ghida pe un nou drum, acela al împlinirii personale.

,,Împlinirea înseamnă să faci lucruri care contează pentru oamenii de care îți pasă, astfel încât să poți evolua ca ființă umană”.

Este poate cea mai cuprinzătoare definiție a împlinirii, care ne trimite cu atenția spre noi, spre talentele și abilitățile noastre, dar și spre oamenii care ne înconjoară, spre lume și spre un scop care să aducă o schimbare pozitivă, autorul fiind convins că o viață trăită frumos trebuie să includă răspunsurile la următoarele întrebări: ,,Am trăit?”, ,,Am învățat?”, ,,Am iubit?”, ,,Am contat?”.

Dream life blueprint este cartea aduce în sfera de analiză a cititorului întrebări esențiale, ingrediente esențiale, atitudini esențiale, roluri esențiale și alegeri esențiale în viață, pentru ca în marele final să te pună față în față cu 49 de întrebări incomode pentru viața ta de vis.

Știu că aceasta este o carte la care mă voi întoarce atunci când voi căuta un răspuns cu privire la lumea mea interioară sau la direcția vieții, atunci când claritatea va fi înlocuită de incertitudine sau când teama își va face loc și speranța va păli în fața provocărilor vieții.

Și pentru că eu cred atât de mult în aflarea acelui ,,De ce?” care ne face să acționăm într-o direcție anume și știu că întrebările potrivite pot face lumină în cel mai mare întuneric, vă invit să răspundeți la următoarele:

  • Dacă timpul, banii și cunoștințele n-ar fi o problemă pentru tine, ce fel de muncă ai alege?
  • Pentru ce anume îți mulțumesc oamenii?
  • Profiți la maximum de toate lucrurile cu care ai fost înzestrat?
  • Ce gânduri te preocupă atunci când îți lași mintea să zburde?
  • Ce fel de moștenire lași în urmă?
Buchet de inspiraţie

Perioada fericirii…oare?

Oua_Colorate_De_Pasti_medFoto preluata de aici

Ne pregatim de Sfintele Sarbatori Pascale, iar in tumultul si alergatura continua rostim cea mai rasunatatoare urare ,,Sarbatori fericite.”

Fericirea, scopul suprem al acestei vieti, dorinta suprema a fiecarui suflet si din pacate pentru cei mai multi dintre noi un vis indepartat ce riscam sa ramana intotdeauna doar un vis.

Mi-a rasunat in minte zilele acestea: fericirea poate fi o perioada programata?

Putem fi cu totii fericiti acum?

Suntem cu adevarat fericiti in aceasta perioada?

Nu stiu cati dintre noi cunosc cu adevarat insemnatatea acestei Sarbatori, cati am descoperit ce inseamna pentru noi fericirea?

Acestea sunt intrebari ce in aceasta perioada imi dau tarcoale, in timp ce in jurul meu se duce ,,o lupta pentru supravietuire”, decor ce seamana mai mult cu un dezastru anuntat decat cu o sarbatoare, oameni ce fac provizii uriase de parca prajiturile ar mai exista doar acum, iar masa unei familii seamana cu masa pentru o cazarma intreaga.

Ne intrecem in preparate, haine si distractie, cat de preocupati suntem de exterior, dar interiorul nostru cum arata, stim sa citim mesajele sufletului nostru si sa-l hranim cu hrana sanatoasa?

Nu ma mira aceasta agitatie, asa se intampla de fiecare data, e in natura umana sa vrea sa aiba si daca se poate ce e mai bun, insa, v-as indemna sa va intrebati daca aceasta pregatire va aduce acea experienta dorita, visata si atat de des urata in aceste zile ,,Sarbatori fericite.”

Traim ancorati intr-un zgomot permanent ce ne impiedica sa ascultam vocea sufletului ce mai mult ca oricand in aceste zile ne indeamna la iertare, la analiza interioara, intelegere si echilibru, la bunatate si daruire.

Va doresc sa petreceti aceste zile alaturi de suflete dragi voua, ascultandu-va sufletul, oferind un zambet si o raza de speranta pe drumul pe care pasiti.

Viata inseamna a trai, experienta ce include negresit bucuria fiecarui moment si actul daruirii.

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse

 

Buchet de inspiraţie

ESTI CALATOR…mergi pe drumul tau?

Totul incepe cu un vis fiind necesar sa se continue cu o actiune, si inca o actiune, si tot asa pana ce visul devine realitate, iar cand acest lucru se intampla, ne intoarcem din nou in suflet si ascultam acea dorinta arzatoare a sa, pentru a porni din nou la drum.

Suntem calatori pe pamant, facem multe calatorii dar oare cate sunt ale noastre?

Ma trezesc de multe ori privind pe geam si realizand cat de normal pare totul, insa de foarte multe ori, in acest normal eu par a fi singura ciudata, dar am ajuns sa nu ma mai speriu, apreciez unicitatea mea si desi uneori ma mai surprind gandind ,,de ce nu pot sa fiu un orecare?”, ma bucur ca sunt asa cum sunt si cred ca fiecare din noi merita sa privesca cu atentie spre el si sa se aprecieze, sa se admire, sa se iubeasca.

Din pacate, majoritatea oamenilor alearga de colo-colo pentru a asigura un trai decent al zilei de maine, cu teama, cu tristete, cu sentimentul tot mai pronuntat de neputinta, inecand in diferite substante vise ce nu vor deveni niciodata realitate, aruncand la gunoi schita propriului viitor si alegand sa dea vina pe ceilalti.

Auzim la fiecare colt cuvinte de resemnare, vina aruncata asupra celorlalti, frustrare si multa amaraciune si din pacate uneori ajungem sa fim molipsiti de toate acestea, ajungand sa calcam pe o cale mult batatorita de cei din fata noastra pe care recolta culeasa este mult prea saraca pentru a ne multumi.

De ce alegem alt drum, de ce nu ne urmam inima?

De teama de esec, de critica, de neacceptare?

De frica de a dezamagi persoane dragi noua, din dorinta de a-i face mandri de noi si in toata aceasta ecuatie, noi unde ramanem?

Singura noastra datorie pe pamant este de a ne multumi pe noi, de a ne urma visul, de a ajunge la destinatie culegand in traista toata bogatia propriului drum.

Nu putem trai prin visele celorlati, nu putem trai pentru ei, insa avem libertatea si meritam cu adevarat sa fim noi, in fiecare moment si in toate domeniile din viata.

Probabil ca te intrebi, ok si cum fac asta?

Prin pasi mici pentru un rezultat mare, iesind din zona de confort, alegand sa faci lucruri noi, sa cunosti oameni noi, sa te inconjori de persoane de la care ai ceva de invatat, care te pot ajuta si te pot inspira spre a deveni acea persoana care vrei sa fii.

Pe acest drum vei depasi multe obstacole, multe limite si multe greutati de pe sufletul tau vor disparea, asta e partea frumoasa, te vei simti liber si puternic bucurandu-te de propria calatorie.

Am fost de cand ma stiu o persoana timida, orice emotie mai puternica ma facea sa tremur, inca se mai intampla dar acum stiu ca fiecare pas facut ma duce mai aproape de visul meu, stiu ca acea emotie vine pentru ca fac lucruri noi si cea mai buna metoda de a invinge frica e sa faci acel lucru, pentru ca dupa asta vei sti ca poti sa faci oricand fata unei provocari de acel fel, iar noile provocari le vei privi cu o mai mare incredere in tine.

Daca iti spui nu stiu, nu pot face asta, ghici, chiar poti, ba mai mult, chiar iti doresti cu adevarat sa faci acel lucru, pentru ca daca nu ti-ai dori te-ai exprima altfel, ai spune nu-mi doresc, dar fii atent la cum te exprimi, spui nu stiu, nu pot, de unde vine asta, din neincrederea in tine, dar in spate exista dorinta si daca o asculti vei porni pe un drum care va fi cu adevarat provocator si revelator pentru tine.

Spune da provocarilor, decopera-te pe tine cu adevarat, porneste pe drumul tau si mergi pana la capat cu incredere si speranta.

Stii unde vrei sa ajungi?

Foarte bine, fa primul pas, porneste si te asigur ca drumul pana la destinatie te va imbogati cu adevarat.

Imi doresc ca intr-o zi sa-ti spun povestea drumului meu, un drum de la neincredere – la incredere, de la resemnare – la speranta, de la vis – la realitate, insa pana atunci imi doresc din suflet ca in fiecare zi sa alegi sa calci pe drumul tau.

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse