Blogging creativ

Marea mă cheamă la ea, iar Hotel Opal mă va caza

Țin cu emoție în mână invitația de un albastru celest. Plicul ei este la fel de atractiv, decorat cu steluțe de mare și cu sclipici. Invitația care mi-a pus zâmbetul pe buze și m-a făcu să visez la nisipul fierbinte și la o binemeritată vacanță la mare, venea însoțită de o scrisoare și câteva fotografii.

Mămica mea mi-a spus că te-ai îndrăgostit deja de mine, de ochii mei albaștri, ca marea. Știu că iubești marea, valurile ei line și învolburate, nisipul ei fin și lenevitul pe șezlong. Deci ai motive suficiente pentru care să urci la volan și să ieși din cotidian.

Marea te așteaptă la ea, iar eu am emoții uriașe pentru întâlnirea cu fiecare invitat de la petrecerea mea. Mama mă asigură că voi arăta ca un prinț, dar eu știu că s-ar putea ca apa de la botez să mă sperie puțin și să încep să plâng. Sper că invitații vor înțelege emoția mea și vor aștepta petrecerea de la Hotel Opal pentru a ne fotografia.

Hotel Opal găzduiește evenimente private și corporate

Părinții mei au ales inspirat locația pentru petrecerea mea de botez. Nu au mizat doar pe un restaurant modern, cu preparate delicioase, ci și pe un cochet hotel la mare. Vor ca invitații să îmbine distracția cu relaxarea și să nu uite niciodată întâlnirea noastră.

Știu de la mami că tu ești o pretențioasă, mi-a povestit despre escapadele voastre în natură și despre dorința ta de a avea un pat confortabil, apă caldă și un peisaj care să-ți fure privirea și să alunge orice urmă de stres. Să oprească timpul în loc, așa am înțeles.

Nu te invităm pe o insulă exotică, ci pe litoralul românesc, în liniștita stațiune Cap Aurora, acolo unde pădurea Comorova și Marea Neagră se întâlnesc pentru a crea un decor pitoresc.

Hotel Opal este amplasat perfect, la doar 50 de metri de plajă, oferind o priveliște de vis spre pădure și spre țărm. Vegetația luxuriantă și plaja cu golfuri mici dau aspectul de insulă tropicală, iar apa puțin adâncă transformă stațiune într-una perfectă pentru familiile cu copii.

Hotel Opal este o gazdă minunată și pentru cei mici, căci le-a creat spații de joacă îndrăgite. Mami mi-a povestit despre trambuline, perete interactiv de cățărat, trasee presărate cu aventuri, diverse jocuri și jucării. Eu sunt încă prea mic, dar copiii care ajung vară de vară aici sunt mai mult decât fericiți.

Mami a descoperit hotelul anul trecut, când șeful ei a asigurat cazare la mare pentru toți angajații, organizând un team building inedit. Atunci și-a notat în agenda ei cu scoici și fluturi că botezul meu va avea loc aici.

Hotel Opal dispune de un modern restaurant pentru evenimente

Hotelul pune la dispoziția clienților dotările potrivite pentru evenimente private și corporate, iar în curând restaurantul își va prezenta noua față, modernă și eleganță, iar preparatele delicioase vor face furori la orice masă.

Restaurantul dispune de un spațiu generos, 360 de locuri în interior și 120 de locuri împărțite pe cele două terase ce dau spre mare. Decorul fiind perfect pentru evenimente memorabile, cum va fi și al meu.

Părinții mei au pus la punct meniul personalizat pentru botez. Nu au pic de stres, căci au asistență specializată gratuită pentru eveniment, parcarea este asigurată în mod gratuit, iar cazarea invitaților se face la prețuri speciale.

Mami mi-a spus că ești o gurmandă, așa că a pus în plic câteva imagini care să te ispitească. Mi-a spus că a inclus în meniu preparate delicioase, care vor cuceri papilele gustative ale fiecărui invitat.

În speranța că am reușit să îți creez un curcubeu pe cerul gurii, te invit să vedem un răsărit pe malul mării, la Hotel Opal, locația care va găzdui botezul meu special.

Imagini articol Hotel Opal.

Articol pentru Spring SuperBlog 2022.