Blogging creativ

Mizez pe Franke pentru un festin de Halloween

Am în plan să o fac lată de Halloween, chiar în acest an. Adun membrii familiei, invit vreo două prietene și punem de-o petrecere în aer liber, pe terasa din spatele casei. Am în plan de ani buni un astfel de festin sub cerul înstelat (sper că stelele ne vor onora cu prezența), doar că nu mi-am făcut curaj niciodată să-mi pun ideea în aplicare.

Mama îmi zice și acum că-mi lipsesc mai multe țigle de pe casă, că cine a mai pomenit să stai pe vremea asta afară și să petreci. Da nu mă sperie pe mine frigul, căci am în mânecă antidotul, ceva tare în pahare, un foc la care să ne aciuăm când ne tremură dinții din dotare și delicatese pregătite de mine. Cu bunătățile dulci și sărate nu am dat niciodată greș, iar dacă mă gândesc că acum mă bazez și pe electrocasnice Franke, succesul este garantat.

Electrocasnice Franke pentru bucătării performante

Am avut mereu standarde înalte, în special în bucătărie, însă acum mă felicit că am dedicat timp să accesez https://www.frankemagazinonline.ro și să descopăr colecțiile Maris, Smart și Mythos, care impresionează prin inovație și performanță, ducând la un nivel superior arta gătitului.

Cucerită de universul electrocasnicelor de calitate și cu o dorință imensă de schimbare în bine, cum ar fi să câștig timp pentru mine, am achiziționat imediat plită și cuptor Franke, două piese care vorbesc despre utilitate, rapiditate și preparate gătite ca la carte.

Sufletul mi-a zâmbit când am descoperit genialul cuptor Franke cu caracteristica fabuloasă multicooking (gătit pe trei nivele în același timp), din colecția Maris, perfect pentru familiile numeroase, pentru cei pretențioși sau pofticioși, precum și pentru un festin sau o petrecere ieșită din tipare de Halloween.

Meniu de Halloween

Cu ce ne-am putea încălzi mai bine (bineînțeles pe lângă iubire)? Cu o țuică fiartă cu cuișoare și cu o votcă cu gust de afine. Dacă n-ai mai auzit de această combinație, auzi de la mine, căci am în plan să dau iama în siropul natural de afine pregătit de mama și să-l combin, cel puțin pentru o noapte, cu votca din colecția de sticle nenumărate a soțului meu. Deci la capitolul băutură ne-am lămuri, iar cine va dori la final un ceai de tei pentru a dormi mai bine, este invitat la mine în bucătărie, căci plita Franke îl va servi cum se cuvine.

Și dacă tot vom sta sub perdeaua de stele strălucitoare, o binecuvântare ar fi o supă aburindă, din dovleac de sărbătoare pregătită, asezonată cu usturoi în doză mare, pentru a trimite energiile negative la plimbare.

Și pentru că am credința adânc înrădăcinată că o sărbătoare în aer liber fără mici și frigărui nu se poate, le-aș pune în meniu, alături de o ruladă din carne, care să surprindă prin fețele îngrozite pe care le poartă, căci cu legume felurite pot face și rulada mumie.

Și după cum bine se știe, fără ceva dulce nu e sărbătoare la mine. Am ingredientele pregătite pentru o prăjitură crocantă și gustoasă, cu dovleac atent aromat și o bezea ce poartă lilieci.

În speranța că nu v-am înspăimântat, vă spun că dau frâu liber imaginației în bucătărie, îmi dau voie să fiu zurlie și e tare interesant cum faimă mi-am creat prin bunătățile pe care le prepar.

Petrecere de Halloween

Meniul este ales și aprobat de vrăjitoarele pe care le-am invitat, am ajutoare de nădejde în bucătărie, electrocasnice Franke, se știe, și ca să fie nebunie, lipsește doar decorul fantezie. Păianjeni și lilieci se vor plimba pe unde nu te-ai aștepta, lumânări parfumate vor fi paznici peste noapte, iar vedetele serii se vor afișa sub formă de dovleci zâmbăreți sau purtători de dinți ascuțiți împrumutați de la vampiri, îndemnându-te să te cuibărești în brațele celui pe care-l iubești.

Și pentru ca totul să fie mai intens, m-am gândit să scot potențialul creativ de la naftalină, iar cel mai hazliu dovleac sculptat va fi premiat cu o postare pe Instagram și cu o zi de celebritate pentru artistul sau artista din miez de noapte.

Imagini Franke Romania și Pixabay.com – Editare Canva.com

Articol pentru SuperBlog 2021.

Blogging creativ, Rețete gustoase

Pregătiri pentru masa de Paște

Numărăm zilele până când întreaga familie se reunește în jurul mesei cu bunătăți felurite, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Cu atât mai mult în acest an, când ne va face o deosebită plăcere să o avem printre noi pe cea care a inspirat femeile prin emisiunea pe care a realizat-o ani la rând. Este vorba despre energica Mihaela Tatu, femeia puternică și sensibilă pe care am avut onoarea să o cunosc cu ocazia lansării volumului meu de versuri – Colț de suflet. Atunci mi-a făcut marea bucurie de a se implica în punerea în scenă a întregului spectacol, recitându-mi două dintre poezii.

Foto arhiva personală

Cu așa un oaspete la masă, ne-am pus repede să schițăm meniul de sărbătoare, felicitându-ne că avem o bucătărie modernă, dotată corespunzător cu plită și cuptor Franke.

Rețete de Paște

Vom începe festinul cu o plăcinta cu brânză în foi, după rețeta învățată de la bunica și preparată cu dibăcie de mine. Pentru prepararea rețetei avem nevoie de următoarele ingrediente:

– 250 ml apă

– sare

– drojdie

– făină

– 2 ouă

– 700 g brânză sărată de vacă

– 3 cartofi fierți

– susan

Aluatul se prepară din apă, drojdie, sare și făină, se lasă la dospit 20-30 de minute, după care se întinde cu sucitorul. Atenție la cantitatea de făină. Aluatul trebuie să fie moale, dar să nu se lipească de mâini. După ce se întinde puțin, se pune ulei și se întinde trăgând din mijloc spre lateralul aluatului, obținându-se o foaie subțire de plăcintă. Se presară ulei și brânza amestecată cu cartofi și ou, după care se rulează. Se pune în tavă și se unge cu ou, se presară susan, după care se pune în cuptorul încins.

Continuăm apoi cu drobul și friptura de miel după rețeta inconfundabilă a unchiului meu. Pentru cei care nu iubesc mielul, pregătesc alternativa din carne de porc, mușchiuleț umplut pe pat de cartofi.

Se ia o bucată bună de mușchiuleț, se bate ușor și se condimentează cu sare și piper. Pentru umplutură pregătesc un amestec ca pentru cârnați, din 500 g carne tocată, sare, piper, usturoi și boia iute. Mușchiulețul se umple cu acest amestec și se fixează cu o sfoară sau cu scobitori. Cartofii tăiați cuburi, alături de o ceapă mare tăiată rondele și un ardei roșu se pun în tavă și se condimentează cu sare, piper și rozmarin. Se presară ulei și 300 ml apă, se așază apoi mușchiulețul, după care se dă la cuptor și se întoarce la jumătatea timpului de gătire, pentru a ieși o friptură suculentă, nu uscată.

Foto arhiva personală

La desert vom servi cozonac cu nucă și rahat și tort cu mere, două preparate care au bucurat nenumărate papile gustative de-a lungul vremii.

Un cuptor Franke – ajutor de nădejde în bucătărie

Și pentru că fiecare gospodină are nevoie de o bucătărie dotată corespunzător, eu sunt extrem de norocoasă să pot conta pe un cuptor cu caracteristica fabuloasă multicooking (gătit pe trei nivele în același timp).

Acest cuptor Franke este o bijuterie, promovând eficiența și simplitatea gătitului în bucătăriile celor pofticioși și pretențioși deopotrivă, fiind aliatul de nădejde pentru economia de timp și energie.

Doar la timp și energie vom face economie, căci masa va fi una bogată și experiența o va întrece cu siguranță. Să primești o vedetă în casă și să o inviți la masă este o oportunitate minunată.

Sărbătorile nu sunt doar despre mâncare, sunt despre bunătate, dăruire și momente de conectare. Să fim mai buni și să ne bucurăm din plin!

Articol pentru Spring SuperBlog 2021.