Buchet de inspiraţie

Călătoria femeii către sine

Femeia autentică este zeița care pășește cu curaj într-o călătorie cu drumuri drepte și poteci alunecoase. Este conștientă că viața reprezintă un dar minunat, că are libertatea de a cuprinde în comoara inimii întreaga frumusețe a lumii. Se plimbă cu bucurie pe câmpia cu flori parfumate a existenței, dar știe că se va ciocni și de bariere pe care trebuie să le depășească, în timp ce își setează drept misiune personală să zugrăvească cu ale curcubeului culori întreaga călătorie.

Înzestrate cu o doză considerabilă de sensibilitate, femeile sunt ca niște cărți deschise pe care nu oricine reușește să le înțeleagă, experimentând și situații în care calcă pe cărările lumii purtând ochelari fumurii pe nas. Unele încă mai așteaptă acel prinț pe cal alb sau pantoful de Cenușăreasă care să le scape de necaz.

Trebuie să recunoaștem că, la un anumit nivel aerul poate fi rarefiat, femeia se poate îmbăta cu apă rece fără a ieși din tipar, este pusă în postura de a gusta din cupa norocului, dar și din paharul cu venin al vieții, doar pentru a învăța că totul este dual. Că libertatea și cenzura fac parte din același tablou existențial, la fel ca adevărul și minciuna, iubirea și ura, ori yin și yang.

În tumultul fiecărei zile, inspirația seamănă cu un cântec suav intens ignorat, motiv pentru care, forța supremă a universului apelează la gloanțe și la al său pistol letal. În acest fel, viața ne arată că suntem prea grele pentru a ne mai purta în palme, că este momentul să ne întindem mâinile și să ne dăm voie să ne crească aripi.

La o privire atentă în oglindă, cu șiragul de mărgele colorate la gât, femeia observă că s-a costumat de bal mascat, că joacă după cum cântă lumea, că peste esența autenticității s-a așternut un strat gros de praf și că a sosit momentul potrivit pentru o schimbare de macaz.

Ochii sunt ghizii care o poartă într-un loc criptic, la o întâlnire cu propriul sine, într-o aventură spre izvorul nesecat al iubirii și spre posibilități multiple. Această întâlnire scoate la lumină șiroaie de lacrimi amare, regrete și suspine, adesea trăite într-o singurătate firească. Căci femeia știe foarte rar să ceară, în schimb, joacă magistral rolul de salvatoare, oferă până la epuizare, pentru că societatea s-a jucat cu a sa minte încă de când avea dinți de lapte și codițe împletite. Așa a ajuns să creadă că fericirea tuturor depinde de sine, de cum poartă șorțul de bucătăreasă sau tocurile cui de afaceristă înțeleaptă.

A ascuns numeroase visuri în cotloanele propriului suflet și a sosit timpul să le împlinească, să facă apel la ceasul lumii pentru a nota timp pentru sine. Căci a te pune pe primul loc nu este dovadă de egoism, ci de stimă de sine.

Ce face o femeie din iubire? Se pune în slujba celorlalți și poate uita ușor de propria misiune. Poate afișa un zâmbet rujat în timp ce sufletul îi plânge, poate îmbrăca haina sacrificiului fără limite, până când se apropie prea mult de prăpastia vieții și realizează că nu a urmat drumul spre împlinire.

Oare este prea târziu pentru regăsire? Răspunsul este ascuns în sufletul tău, fă călătoria către sine, ieși din raza de acțiune a celor care îndreaptă spre tine telecomanda propriilor dorințe și pune cărămidă cu cărămidă la viața pe care o visezi.

S-ar putea să te trezești cu țipete asurzitoare, cu uși trântite în nas, cu manipulare, dar am încredere că dincolo de sensibilitatea înnăscută se ascunde puterea ta nemărginită, pe care este timpul să o îndrepți în direcția dorită, să apeși pedala de accelerație cu curaj și să lași frâna sub piciorul celor lași.

Îți garantez că atunci când vei privi din nou în oglindă, va reflecta O Altă Ea fericită!

Imagine articol Pixabay.com

Buchet de inspiraţie

Ce faci? Unde vrei sa ajungi?

Care este drumul meu?

O intrebare pe care mi-o pun de ceva vreme si pe care, observ ca incep sa si-o puna tot mai multi dintre noi.

Cand ajungem sa ne punem aceasta intrebare?

De regula, cand ceva nu merge bine in viata noastra. Cand oboseala isi face simtita prezenta, cand locul de munca nu ne mai multumeste, cand simtim ca viata trece pe langa noi, realizand ca azi este un ieri repetat, iar maine va fi un azi la indigo, cand bucuria pare sa fi plecat in vacanta, in acea vacanta in care noi nu ne-am permis de ceva vreme sa mergem.

Avem tresariri de prezenta, dupa care, hotaram ca suntem datori sa rezistam, sa mergem mai departe.

Datori, fata de cine? Fata de ceilalti? Si cu datoria fata de noi insine cum ramane?

Cat crezi ca-ti vei mai putea aduce la tacere vocea interioara? Acea voce care tipa sa faci o schimbare, sa te ocupi de tine, de viata ta, sa traiesti autentic.

Vei rezista pana in momentul in care si trupul tau va incepe sa urle, sa doara, sa te strige disperat sa-ti indrepti atentia spre tine, sa te regasesti, sa schimbi directia.

Atunci intri in panica, simti o frica puternica pentru ca nu stii ce sa faci si incepi sa te plangi, cersesti atentie, ceri cu disperare solutii si ajungi sa fii criticat, neinteles si marginalizat.

Ti se pune intrebarea: Ce-i cu tine? Doar ai tot ce-ti trebuie!

Privind din exterior poate parea ca ai totul: cariera, sot, familie.

Dar oare viata inseamna doar atat? Si daca este asa, de ce nu suntem fericiti?

Poate pentru ca am uitat de noi, ne-am lasat antrenati de cei din jur, de vocea celor apropiati ce ne-a purtat pe un traseu batatorit ce promitea sa ne aduca siguranta.

Am fost manati de ,,trebuie” si am uitat complet de ,, imi doresc” ,, imi place” ,, ma bucur”.

Traim asemeni unor roboti ce uneori din disperarea situatiei in care ne aflam sfidam tehnologia si lasam lacrimile sa curga, ne scuturam de incarcatura negativa, alegand, din pacate, sa face loc unui nou val de suferinta.

De ce nu alegem schimbarea?

De teama, de frica de nou, de necunoscut, de esec, de neacceptare, din lipsa increderii in fortele proprii, din lipsa informatiilor de care avem nevoie, pentru ca situatia financiara nu ne permite si lipseste si acel sprijin emotional de care avem atata nevoie.

Da. Schimbarea este grea, cere prezenta, cere implicare, cere curaj, dar mai ales cere hotarare si perseverenta.

Cere mult dar ofera infinit!

Cand schimbi directia esti liber sa scoti la lumina comoara ta interioara si crede-ma ca ea exista in fiecare din noi.

Cand ai in sfarsit curajul sa spui ca vrei sa-ti urmezi pasiunea, talentul, dorinta inimii,misiunea sau cum vreti sa o numesti, te trezesti ca tot mai multa lume iti spune ca e o nebunie, ca dai pasarea din mana pe cioara de pe gard, ca trebuie sa ai un loc de munca sigur, ca munca nu o faci de placere, ea fiind de fapt o suferinta obligatorie pe care o primesti in viata ta.

Pentru ce, pentru ati asigura traiul zilei de maine?

Si atunci ma intreb: traim doar ca sa mancam? Asta sa fie sensul vietii?

Cu siguranta nu!

Din punctul meu de vedere viata este o calatorie a evolutiei, iar a trai inseamna a te bucura de acest dar, de minunile ce ne inconjoara, de natura si de oamenii minunati din viata noastra, inseamna de asemenea a darui lumii comoara ta interioara, a infrumuseta lumea prin ceea ce esti capabil sa oferi.

Te lasi descurajat sau mergi mai departe?

Te intorci in locul caldut ce-ti asigura traiul zilei de maine si ,,iubirea” celor din jur sau indraznesti sa fii tu, sa-ti lasi sufletul sa vibreze frumos, sa incepi sa faci pasi mici ce-ti vor reda energia de mult pierduta, sa fii poate singur si neinteles dar multumit de tine, de ceea ce faci, de viata ta?

Nu putem obliga oamenii sa ne inteleaga, sa ne sprijine, sa ramana langa noi daca credintele noastre sunt diferite, daca valorile noastre nu sunt compatibile, daca drumul ne duce in directii opuse.

Dar as putea spune ca, suntem datori fata de noi insine sa ne urmam calea, suntem datori sa traim dupa propriile principii, infrumusetand prin calitatile si pasiunile noastre lumea in care traim.

Pe acest drum, in aceasta noua calatorie spre cunoastere si desavarsire, poate ar fi de ajutor sa pornim constientizand ca oamenii ne privesc prin proprii ,,ochelari”, ne vad cum vor sa ne vada, ne recunosc sau ne reneaga, in functie de esenta ce exista in fiecare din noi.

Viata este o alegere, o alegere ce defineste si transforma, ce inalta sau duce la ruina.Depinde doar de tine!

Fii calatorul ce-si urmeaza propria harta, amintindu-ti mereu ca intre ieri si maine sa-l alegi pe azi!

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Buchet de inspiraţie

Ce-ti doresti femeie?

Presentation3

Am luat in mana caietul si un pix, din dorinta de a scrie un articol dedicat femeii de ziua ei, insa inspiratia a fost de alta natura si a iesit aceasta poezie pe care ti-o dedic tie, minunata femeie, bunica, mama, doamna sau domnisoara.

Ne doresc ca inspiratia sa ne conduca mereu pe drumul iubirii, al daruirii, pe drumul pe care sa-l imbogatim cu adevarata noastra esenta.

La multi ani!

Pace si iubire,

Florina Popa Dumse

 

Buchet de inspiraţie

ESTI CALATOR…mergi pe drumul tau?

Totul incepe cu un vis fiind necesar sa se continue cu o actiune, si inca o actiune, si tot asa pana ce visul devine realitate, iar cand acest lucru se intampla, ne intoarcem din nou in suflet si ascultam acea dorinta arzatoare a sa, pentru a porni din nou la drum.

Suntem calatori pe pamant, facem multe calatorii dar oare cate sunt ale noastre?

Ma trezesc de multe ori privind pe geam si realizand cat de normal pare totul, insa de foarte multe ori, in acest normal eu par a fi singura ciudata, dar am ajuns sa nu ma mai speriu, apreciez unicitatea mea si desi uneori ma mai surprind gandind ,,de ce nu pot sa fiu un orecare?”, ma bucur ca sunt asa cum sunt si cred ca fiecare din noi merita sa privesca cu atentie spre el si sa se aprecieze, sa se admire, sa se iubeasca.

Din pacate, majoritatea oamenilor alearga de colo-colo pentru a asigura un trai decent al zilei de maine, cu teama, cu tristete, cu sentimentul tot mai pronuntat de neputinta, inecand in diferite substante vise ce nu vor deveni niciodata realitate, aruncand la gunoi schita propriului viitor si alegand sa dea vina pe ceilalti.

Auzim la fiecare colt cuvinte de resemnare, vina aruncata asupra celorlalti, frustrare si multa amaraciune si din pacate uneori ajungem sa fim molipsiti de toate acestea, ajungand sa calcam pe o cale mult batatorita de cei din fata noastra pe care recolta culeasa este mult prea saraca pentru a ne multumi.

De ce alegem alt drum, de ce nu ne urmam inima?

De teama de esec, de critica, de neacceptare?

De frica de a dezamagi persoane dragi noua, din dorinta de a-i face mandri de noi si in toata aceasta ecuatie, noi unde ramanem?

Singura noastra datorie pe pamant este de a ne multumi pe noi, de a ne urma visul, de a ajunge la destinatie culegand in traista toata bogatia propriului drum.

Nu putem trai prin visele celorlati, nu putem trai pentru ei, insa avem libertatea si meritam cu adevarat sa fim noi, in fiecare moment si in toate domeniile din viata.

Probabil ca te intrebi, ok si cum fac asta?

Prin pasi mici pentru un rezultat mare, iesind din zona de confort, alegand sa faci lucruri noi, sa cunosti oameni noi, sa te inconjori de persoane de la care ai ceva de invatat, care te pot ajuta si te pot inspira spre a deveni acea persoana care vrei sa fii.

Pe acest drum vei depasi multe obstacole, multe limite si multe greutati de pe sufletul tau vor disparea, asta e partea frumoasa, te vei simti liber si puternic bucurandu-te de propria calatorie.

Am fost de cand ma stiu o persoana timida, orice emotie mai puternica ma facea sa tremur, inca se mai intampla dar acum stiu ca fiecare pas facut ma duce mai aproape de visul meu, stiu ca acea emotie vine pentru ca fac lucruri noi si cea mai buna metoda de a invinge frica e sa faci acel lucru, pentru ca dupa asta vei sti ca poti sa faci oricand fata unei provocari de acel fel, iar noile provocari le vei privi cu o mai mare incredere in tine.

Daca iti spui nu stiu, nu pot face asta, ghici, chiar poti, ba mai mult, chiar iti doresti cu adevarat sa faci acel lucru, pentru ca daca nu ti-ai dori te-ai exprima altfel, ai spune nu-mi doresc, dar fii atent la cum te exprimi, spui nu stiu, nu pot, de unde vine asta, din neincrederea in tine, dar in spate exista dorinta si daca o asculti vei porni pe un drum care va fi cu adevarat provocator si revelator pentru tine.

Spune da provocarilor, decopera-te pe tine cu adevarat, porneste pe drumul tau si mergi pana la capat cu incredere si speranta.

Stii unde vrei sa ajungi?

Foarte bine, fa primul pas, porneste si te asigur ca drumul pana la destinatie te va imbogati cu adevarat.

Imi doresc ca intr-o zi sa-ti spun povestea drumului meu, un drum de la neincredere – la incredere, de la resemnare – la speranta, de la vis – la realitate, insa pana atunci imi doresc din suflet ca in fiecare zi sa alegi sa calci pe drumul tau.

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse