Buchet de inspiraţie

Ce faci cand nu mai detii controlul?

333 (2)

Suntem obisnuiti sa controlam totul, chiar si pe ceilalti, pe principiul ,,Eu stiu mai bine”.

Ne trezim in fiecare dimineata si pornim pilotul automat, traim zile la indigo si ne lasam mintea si sufletul sa evadeze pentru scurt timp in lumea pe care ne-o dorim, dar pentru care nu facem nimic in momentul prezent. Tragem dupa noi bagaje de neiertare, frici si neincredere, refuzand sa ne bucuram si sa traim aici si acum.

Eu cred in libertatea omului de a fi, fara ingradiri, fara ,,datorii”, fara regrete. Cred in liber arbitru, cred in puterea si frumusetea fiecarui om, cred in Dumnezeu, in intelepciunea si ghidarea Divina.

Primim mesaje in fiecare clipa dar, de cele mai multe ori, refuzam sa le auzim, lasam sa treaca timpul si ne trezim abia in momentul in care vrem sa controlam, sa rezolvam, dar constatam ca solutia nu mai sta in puterea noastra. Atunci este momentul in care disperarea ne cuprinde si ne intrebam obsesiv ,,de ce?”.

,,Viata e nedreapta” si ,,Viata este o adevarata provocare”, doua mesaje care au venit spre mine zilele acestea de la doua persoane care trec printr-o perioada mai dificila din viata lor.

In timp ce prima opinie te pune oarecum in situatia omului care trebuie sa accepte cu resemnare ceea ce viata ii ofera, cea de-a doua te pune in situatia de a actiona, de a face schimbari, de a scoate la suprafata tot ce este mai bun in tine.

Viata poate fi nedreapta la prima vedere, dar daca ne gandim ca exista posibilitatea ca fiecare dintre noi sa-si fi ales viata inca dinainte de a veni in aceasta lume, atunci ceea ce traim este o alegere, provocari si incercari la care am ales sa facem fata, prin care am ales sa aducem un mesaj in lume. Si daca ne-am ales viata, singura intrebare care se pune este: ne traim cu totii misiunea?

Simtim, uneori, ca viata ne loveste acolo unde ne doare cel mai tare, dar oare, astfel nu ne aduce si cele mai valoroase lectii? Ne scoate de pe pilot automat, ne ofera sansa de a fi prezenti, de  a face schimbari si de a incepe sa traim asa cum ne dorim cu adevarat, de a pretui oamenii minunati din viata noastra si fiecare clipa petrecuta impreuna.

,, Doar fii acolo, trimite iubire si lumina, cere ghidare Divina, tu nu poti controla totul”, sunt cuvintele unui om drag si frumos, care mi-au linistit sufletul intr-un moment de disperare, intr-un moment in care credeam ca eu trebuie sa gasesc rezolvarea. Adevarul este ca imi doream sa pot sa fac mai mult, insa nu totul sta in puterea noastra.

Exista Dumnezeu, exista dorinta fiecarui om, calatoria fiecarui suflet, iar noi nu avem niciun drept sa intervenim in lectiile de viata ale altei persoane. Putem fi observatori pentru a ne invata propriile lectii, putem fi sprijin, prin faptul ca ascultam, intelegem, incurajam si suntem dispusi sa ajutam atunci cand sta in puterea noastra. Sa ajutam, nu sa salvam, nu sa oferim solutii, sau sa actionam in locul altei persoane, nu sa schimbam oameni, sa ne lasam manipulati sau sa manipulam.

Asteptam ca oamenii sa se schimbe, dar noi o facem? Ne dorim sa fim acceptati, iertati, iubiti, dar, oare, am facut curatenie in interiorul fiintei noastre?

Daca tinem cu disperare de trecut, blamam si avem asteptari diferite in situatia in care noi nu schimbam nimic, ne imbatam cu apa rece. Nu putem fi iertati si iubiti daca nu iertam si iubim. Tot ce emitem se intoarce la noi.

Felul in care oamenii ne vorbesc si ne trateaza scoate la lumina probleme nerezolvate la propria persoana.

Daca facem un pas in spate si observam vom fi surprinsi de propriile constientizari, vom intelege ceea ce nu sta in puterea noastra sa schimbam si ne vom putea concentra energia spre lucrurile care ne pot aduce rezultate diferite si care depind de noi.

Prezentare1 (2)

In final, asez cuvinte din inima, pe care le rostesc mereu pentru liniste si echilibru.

444 (2)

555 (2)

Sa va fie de folos!

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse

Buchet de inspiraţie

POVESTEA VIETII

Viata este o calatorie, obisnuiesc sa spun. Viata este o poveste, vreau sa spun acum.

O poveste scrisa cu cerneala sufletului si a mintii, cu stiloul actiunii, pictata cu pensula creativitatii, cu culorile iubirii, intelepciunii si inspiratiei.

O poveste scrisa de autori diferiti, unici si speciali, printre care ma numar si eu, si tu, si fiecare suflet.

foto1 (2)

  Viata are un inceput, un cuprins si o incheiere, precum o poveste.

Un inceput in care suntem zambitori, fara frici si tristeti, dornici sa exploram si sa invatam si suficient de perseverenti pentru a cadea pana reusim sa mergem.

Timpul trece si incepem sa invatam ca exista pericol, ca trebuie sa avem grija, ca exista rautate si oameni care nu ne doresc binele, invatam sa ne cenzuram pentru ca ni se spune ca nu facem bine, incepem sa imitam pentru ca ni se spune ,,asa se face”, ne razvratim si suntem pedepsiti pentru a intelege ca nu suntem proprii stapani si ca mereu vor fi altii care au asteptari de la noi si de care trebuie sa tinem seama.

Si ajungem in cuprinsul vietii total dezorientati. Ne dorim altceva si nu stim cum sa obtinem si atunci alegem sa urmam cararea batatorita ce ne indeparteaza de noi, ajungand sa credem ca viata este o pedeapsa, cand, de fapt, ea este cel mai mare dar.

Credinte limitative, obiceiuri, asteptari, reguli, un bagaj ce apasa frana in locul pedalei de acceleratie, iar noi ne simtim precum un kilogram de zahar intr-o oala cu ciorba.

Rataciti, goi, singuri, fara rost, vinovati, apasati de griji si extrem de tristi, in asa masura incat nu mai observam frumusetea lumii, cerul senin, florile, oamenii care ne zambesc, oportunitatile si propria valoare.

Eu te-am facut, trebuie sa faci ce-ti spun eu, nimeni nu merge la munca de placere, banii se castiga greu sau bani au doar oamenii necinstiti, banii sunt ochiul dracului, sunt doar cateva din credintele limitative ce ni le insusim din familie, de la scoala, din media si care la nivel subconstient ne conduc viata.

Vreau sa-ti spun ca singurul stapan al tau esti chiar tu, ai aceasta libertate si ai nevoie sa crezi in ea pentru a-ti da voie sa fii si sa creezi toate minunile de care esti in stare, pentru ca in tine exista o comoara si doar tu o poti scoate la lumina.

Sunt atat de multi oameni care muncesc din placere si au rezultate remarcabile, poti sa faci o cautare pe google pentru a vedea cu ochii tai. Iar acesti oameni au si bani, bani cinstiti, pentru ca banii sunt o forma de energie si vin ca rasplata, ca si consecinta a valorii pe care o oferim lumii.

Felul in care folosim banii poate face bine sau rau, dar ei in esenta sunt o valoare de schimb pentru diferite lucruri si experiente.

Te invit sa iei o foaie si un pix si sa-ti notezi toate credintele limitative ce te impiedica sa fii si sa faci ceea ce-ti doresti cu adevarat. Fii atent la opiniile pe care le ai, la ceea ce crezi despre anumite situatii, experiente sau oameni, asa vei descoperi ce te tine pe loc.

Noteaza, fii constient si inlocuieste, schimba si crezi ca se poate si altfel, vei vedea ca asa va fi.

Asa se face! Dar pana cand? Pana cand vom avea curajul sa schimbam un ingredient, doua si sa dam un alt gust prajiturii, pana cand vom indrazni sa cream propria reteta, pana vom actiona diferit, pana vom schimba lucruri, locuri si, poate, oameni pentru a fi in armonie cu noi.

Traim cu credinta ca trebuie sa indeplinim asteptarile altor oameni sau chiar ale lui Dumnezeu. Si cum ramane cu dorintele noastre?

Ne este teama de esec, ne este teama de consecinte, de pedepse, de respingere si alegem de foarte multe ori sa fim un oarecare, sa fim  pe placul altora si sa uitam de noi.

Dar vine un moment in care ramanem singuri si ne auzim sufletul urland si atunci ce facem?  Ne inecam in propriile lacrimi si devenim victime, ne refugiem in vicii pentru a ne adormi simturile sau imbratisam schimbarea?

Am spus-o de atatea ori si o mai spun o data, singura noastra datorie este fata de noi insine.

Nu am venit pe lume pentru a indeplini vise apuse ale altor oameni, nu am venit  sa suferim pentru o viata de apoi minunata si mai ales, Dumnezeu vrea doar ca noi sa fim fericiti, altfel nu ne-ar fi dat intelepciune, inspiratie, talente, libertate si o lume atat de frumoasa.

Nu cred in reguli, cred in iubire, in valori sanatoase, in respect si in responsabilitate, in vise, in frumusetea si in libertatea fiecarei fiinte.

In fiecare moment ai libertatea de a alege si chiar in acest moment tu esti cel ce-ti scrii propria poveste. Ce-ti doresti cu adevarat?

Pune-ti visul pe hartie si crede in el! Munceste in fiecare zi, chiar de o faci singur! Pe parcurs, oamenii vor intelege si vor veni spre tine. Fa primul pas si nu renunta niciodata!

Va veni apusul vietii, incheiere si nu as vrea sa regreti lucruri pe care nu ai indraznit sa le faci.

Atunci cand cineva pleaca, fie in mod neasteptat, fie dupa o lunga suferinta, la batranete sau poate mult prea devreme, inevitabil ne intrebam ,,de ce?”.

De ce el, de ce acum, de ce asa?

Sunt intrebari ce ne chinuie si la care cautam raspunsuri pentru a ne linisti, pentru a intelege, pentru a accepta.

Putem spune ca asa a vrut Dumnezeu, ca asa i-a fost destinul, ca asa a ales, poate chiar inainte de a se naste sau ca misiunea lui aici a luat sfarsit.

Mult mai usor ne-ar fi sa acceptam despartirea de o persoana  daca am putea spune: ,,A avut o viata frumoasa, a fost fericit!” dar din pacate de cele mai multe ori nu putem spune asta.

Despartirea apare intotdeauna mult prea devreme, parca ceva mai era de scris, de trait, de spus, de lasat in urma.

Timpul trece si tace! Este singura resursa limitata si tot ce ne raman sunt amintirile.

Sa nu mai amanam, cel mai bun moment este acum!

Nu-ti lasa visurile sa devina regrete la apusul vietii!

Doar tu le poti transforma in realitate si prin ele poti face lumea mai frumoasa!

In fiecare clipa, tu scrii povestea vietii tale! Fa-o sa aiba sens!

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse

Buchet de inspiraţie

Victima si salvatorul! – Povestea vietii de zi cu zi

Am fost si victima, am fost si salvator! Oare cati dintre noi nu am fost?

Victima pare a fi omul bun ce indura asteptand salvarea.

Salvatorul, sufletul sensibil ce viseaza o lume in armonie si iubire si crede ca el o poate crea.

Persecutorul, da, el, fara el tabloul nu ar fi intreg. Omul ce crede ca detine adevarul universal si perfectiunea este calea aleasa de el.

Trei personaje si un tablou dramatic numit viata.

Sunt un suflet sensibil si daca ne-am lua dupa descrierea anterioara ar trebui sa recunosc ca sunt salvatorul, da, cea mai mare parte din viata mea asta am fost, cel ce incerca sa restabileasca echilibrul, intelegerea, cel ce cauta armonia si pentru scurta vreme reusea sa o obtina.

Spun pentru scurta vreme pentru ca, nu poti ascunde mizeria sub pres pentru mult timp, nu poti pune frana unui om cand el apasa pedala de acceleratie, nu poti dresa si nu poti controla un suflet, nu-l poti obliga sa priveasca in aceeasi directie cu tine, nu-i poti impune sa traiasca dupa propriile tale credinte, nu-i poti inradacina propriile tale valori.

Am inteles aceste lucruri dupa multa vreme, dupa prea multa vreme in care m-am invinovatit ca nu stiu ce si cum sa fac, dupa ce nici o solutie nu dadea roadele asteptate, dupa reprosuri si multa suferinta.

Dupa toate acestea ajungi sa obosesti, cauti sa fugi si iti pui obsesiv intrebarea: Unde gresesc, ce sa mai fac?

Abia cand te retragi si privesti ca un spectator, intelegi ca nu esti singur, ca raspunderea nu este doar a ta, realizezi ca fiecare isi joaca propriul rol, iar tu esti unul dintre personaje si nu regizorul.

Fiecare dintre noi este raspunzator pentru propriile actiuni, pentru ceea ce gandeste si pentru ceea ce exprima, pentru felul in care isi traieste viata, suntem liberi si indiferent de situatia in care ne aflam, avem optiunea de a alege.

Alegerile ne definesc si ne transforma, ne pot salva sau ne pot ingropa.

Cred ca este momentul sa constientizam ca traim ceea ce traim pentru ca, am facut alegeri care ne-au adus in acest moment al vietii noastre.

Nu putem sa dam la infinit vina pe altii, ca si cum noi am fi inferiori, ca si cum drepturile noastre nu ar fi recunoscute, ci sa acceptam ca undeva pe acest drum, noi am ales sa dam aceasta impresie si am fost tratati in functie de ceea ce am oferit.

Se aduna atata suferinta, resentimente si ne angajam intr-o lupta a orgoliilor, in care miza nu este armonia ci subjugarea, dupa principiul ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.

Iertarea, oare unde este iertarea?

Unde este acceptarea, s-a pierdut in marea de reprosuri, ura, barfa si dorinta de impunere?

Unde este viata, propria cale, misiunea?

Poate ar fi momentul sa ne oprim si sa ne privim propria viata, sa vedem situatiile care se tot repeta precum o scena de pe platourile de filmare, sa ne intrebam ce avem de invatat, ce putem schimba si sa dorim inainte de orice binele.

Am fost acuzata si inca mai sunt, pentru multe lucruri care nu tin de mine, pentru multe situatii in care am intervenit sau am ales sa ma tin la distanta, dar am inteles ca acest lucru se intampla pentru ca indiferent cum am actiona nu vom multumi pe toata lumea, iar unii ne vor privi mere ca pe o extensie a celor ce ne-au dat viata, ajungand sa ducem in spate bagajul familiei din care facem parte.

Ceea ce primim din partea oamenilor, de foarte multe ori nu tine de noi, tine de ei si de felul in care privesc viata, de propriile credinte si valori pe care, din pacate, foarte multi incearca inca sa si le impuna.

M-a durut si am simtit ca inca doare, inca mai sunt deschise rani ale acelui suflet visator ce dorea o lume perfecta.

Am ales sa iert si sa ma iert, am ales sa renunt la vinovatie si sa-mi traiesc propria viata, lasandu-i pe ceilalti sa faca propriile alegeri.

Am ales sa nu mai fiu arbitru sau salvator, sa nu mai fiu ,,telefonul fara fir” ci personajul principal din viata mea.

Am ales sa renunt la intrebarea: Cu ce am gresit? si sa-mi pun intrebarea: Ce-mi doresc? acceptand ceea ce nu-mi sta in puterea de a schimba.

Fiecare avem propriul drum pe care sa-l urmam, propria lectie pe care sa o invatam si cum am putea fi noi, daca refuzam sa alegem si sa ne asumam raspunderea, pozand in victime, daca alegem sa ne impunem cu orice pret, alegand postura de persecutor, daca alegem sa fin salvatori, sa ne ocupam de vietile altora, in loc sa ne traim propria calatorie.

Alege sa nu oferi solutii ci sa pui intrebarile potrivite, pentru ca cel ce-ti cere sprijinul sa-si gaseasca propriul drum.

Pace si iubire,

Florina Popa Dumse

Buchet de inspiraţie

Ce faci? Unde vrei sa ajungi?

Care este drumul meu?

O intrebare pe care mi-o pun de ceva vreme si pe care, observ ca incep sa si-o puna tot mai multi dintre noi.

Cand ajungem sa ne punem aceasta intrebare?

De regula, cand ceva nu merge bine in viata noastra. Cand oboseala isi face simtita prezenta, cand locul de munca nu ne mai multumeste, cand simtim ca viata trece pe langa noi, realizand ca azi este un ieri repetat, iar maine va fi un azi la indigo, cand bucuria pare sa fi plecat in vacanta, in acea vacanta in care noi nu ne-am permis de ceva vreme sa mergem.

Avem tresariri de prezenta, dupa care, hotaram ca suntem datori sa rezistam, sa mergem mai departe.

Datori, fata de cine? Fata de ceilalti? Si cu datoria fata de noi insine cum ramane?

Cat crezi ca-ti vei mai putea aduce la tacere vocea interioara? Acea voce care tipa sa faci o schimbare, sa te ocupi de tine, de viata ta, sa traiesti autentic.

Vei rezista pana in momentul in care si trupul tau va incepe sa urle, sa doara, sa te strige disperat sa-ti indrepti atentia spre tine, sa te regasesti, sa schimbi directia.

Atunci intri in panica, simti o frica puternica pentru ca nu stii ce sa faci si incepi sa te plangi, cersesti atentie, ceri cu disperare solutii si ajungi sa fii criticat, neinteles si marginalizat.

Ti se pune intrebarea: Ce-i cu tine? Doar ai tot ce-ti trebuie!

Privind din exterior poate parea ca ai totul: cariera, sot, familie.

Dar oare viata inseamna doar atat? Si daca este asa, de ce nu suntem fericiti?

Poate pentru ca am uitat de noi, ne-am lasat antrenati de cei din jur, de vocea celor apropiati ce ne-a purtat pe un traseu batatorit ce promitea sa ne aduca siguranta.

Am fost manati de ,,trebuie” si am uitat complet de ,, imi doresc” ,, imi place” ,, ma bucur”.

Traim asemeni unor roboti ce uneori din disperarea situatiei in care ne aflam sfidam tehnologia si lasam lacrimile sa curga, ne scuturam de incarcatura negativa, alegand, din pacate, sa face loc unui nou val de suferinta.

De ce nu alegem schimbarea?

De teama, de frica de nou, de necunoscut, de esec, de neacceptare, din lipsa increderii in fortele proprii, din lipsa informatiilor de care avem nevoie, pentru ca situatia financiara nu ne permite si lipseste si acel sprijin emotional de care avem atata nevoie.

Da. Schimbarea este grea, cere prezenta, cere implicare, cere curaj, dar mai ales cere hotarare si perseverenta.

Cere mult dar ofera infinit!

Cand schimbi directia esti liber sa scoti la lumina comoara ta interioara si crede-ma ca ea exista in fiecare din noi.

Cand ai in sfarsit curajul sa spui ca vrei sa-ti urmezi pasiunea, talentul, dorinta inimii,misiunea sau cum vreti sa o numesti, te trezesti ca tot mai multa lume iti spune ca e o nebunie, ca dai pasarea din mana pe cioara de pe gard, ca trebuie sa ai un loc de munca sigur, ca munca nu o faci de placere, ea fiind de fapt o suferinta obligatorie pe care o primesti in viata ta.

Pentru ce, pentru ati asigura traiul zilei de maine?

Si atunci ma intreb: traim doar ca sa mancam? Asta sa fie sensul vietii?

Cu siguranta nu!

Din punctul meu de vedere viata este o calatorie a evolutiei, iar a trai inseamna a te bucura de acest dar, de minunile ce ne inconjoara, de natura si de oamenii minunati din viata noastra, inseamna de asemenea a darui lumii comoara ta interioara, a infrumuseta lumea prin ceea ce esti capabil sa oferi.

Te lasi descurajat sau mergi mai departe?

Te intorci in locul caldut ce-ti asigura traiul zilei de maine si ,,iubirea” celor din jur sau indraznesti sa fii tu, sa-ti lasi sufletul sa vibreze frumos, sa incepi sa faci pasi mici ce-ti vor reda energia de mult pierduta, sa fii poate singur si neinteles dar multumit de tine, de ceea ce faci, de viata ta?

Nu putem obliga oamenii sa ne inteleaga, sa ne sprijine, sa ramana langa noi daca credintele noastre sunt diferite, daca valorile noastre nu sunt compatibile, daca drumul ne duce in directii opuse.

Dar as putea spune ca, suntem datori fata de noi insine sa ne urmam calea, suntem datori sa traim dupa propriile principii, infrumusetand prin calitatile si pasiunile noastre lumea in care traim.

Pe acest drum, in aceasta noua calatorie spre cunoastere si desavarsire, poate ar fi de ajutor sa pornim constientizand ca oamenii ne privesc prin proprii ,,ochelari”, ne vad cum vor sa ne vada, ne recunosc sau ne reneaga, in functie de esenta ce exista in fiecare din noi.

Viata este o alegere, o alegere ce defineste si transforma, ce inalta sau duce la ruina.Depinde doar de tine!

Fii calatorul ce-si urmeaza propria harta, amintindu-ti mereu ca intre ieri si maine sa-l alegi pe azi!

Pace si iubire!

Florina Popa Dumse

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Buchet de inspiraţie

PROVOCARE de sfarsit de an…

Suflete minunate, bine v-am regasit dupa Sfanta Sarbatoare a Craciunului, o perioada in care cu siguranta ne-am oferit ocazia si timpul de a privi spre noi, astfel ca, acum, pe sfarsit de an vin cu o provocare, o provocare pentru mine si pentru voi.

Cu obiectivitate, blandete si admiratie, va indemn sa va faceti bilantul anului 2014.

Va invit sa parcurgeti acest articol pana la sfarsit pentru ca dincolo de propriile realizari care pot parea o lauda, imi doresc sa va transmit credinta ca se poate, iar cuvintele si materialele video atasate sper din suflet sa va inspire sa mergeti pe propriul drum, cu incredere si speranta.

In acest articol o sa asez realizarile ce mi-au marcat anul 2014, o provocare primita de la coach-ul meu, minunata Andreea Maier – LifeTango, asta pentru ca nu-mi place sa raman datoare, indemnandu-va sa ne incepem anul nou cu o foaie alba pe care sa asezam cu credinta propriile dorinte.

Anul 2014 a fost pentru mine un an al realizarilor, al obstacolelor depasite, al curajului si increderii, insa totul a inceput in 2013 cu minunatul program al Taniei Tita, un program online dedicat femeilor, urmand apoi Femina, un program al Fundatiei Comunitare Oradea prin care femeia este sprijinita sa-si construiasca viata pe care si-o doreste.

Editia a doua Femina va avea loc in acest an, astfel ca, va invit cu toata increderea sa participati la aceste intalniri.

La Femina mi-am asezat visul pe hartie, iar in 4 iunie el a devenit realitate prin lansarea volumului de versuri Colt de suflet, un volum in scop caritabil prin care imi doresc ca impreuna sa sprijinim copiii bolnavi de cancer, incasarile din vanzarea cartii fiind integral donate Fundatiei Hospice Emanuel.

In acest moment va pot spune ca mai avem peste o suta de carti spre vanzare, apeland astfel la sufletele voastre, o carte de versuri fiind un cadou minunat de inceput de an si un gest de daruire indreptat spre copiii aflati in suferinta, cartea putand fi achizitionata la pretul de 20 de lei, pentru comenzi putand sa ma contactati pe blog sau pe facebook.

La lansare am cunoscut-o pe doamna Maria Elvira Vancea, o adevarata iubitoare de poezie si un poet desavarsit( si-a lansat de curand volumul de versuri ,,Dor de taceri”), care apreciindu-mi versurile, m-a sprijinit sa-mi public o parte din creatii, alaturi de alti 19 poeti, in ,,Simbioze lirice”, Antologia de poezie Anamarol, aparuta in luna august la Bucuresti, sub indrumarea doamnei Rodica Elena Lupu.

Trei din poeziile mele au fost puse pe muzica, astfel ca, ma bucur atat eu cat si publicul larg de melodiile lui Melaz pe versurile mele, aceasta fiind o realizare la care nu visasem dar care s-a implinit si ma bucura cu adevarat.

Drumul inceput spre a-mi realiza visul a fost cu adevarat revelator si transformator, pe parcursul lui intalnind oameni minunati ce m-au inspirat, incurajat si sprijinit si de la care am invatat atat de multe lucruri, reusind sa-mi depasesc si cea mai mare frica, aceea de a vorbi in public, pentru ca, in luna mai am sustinut primul discurs din viata mea in cadrul evenimentului lunar 5MS Oradea, discursul il puteti urmari aici.

Dragostea pentru scris m-a facut sa ajung in luna octombrie in echipa 5MS Oradea, unde am pus pe hartie descrierea evenimentelor din luna octombrie, noiembrie si decembrie, un eveniment ce mi-a intrat la suflet si pe care vi-l recomand cu toata dragostea.

Datorita volumului de versuri Colt de suflet, am ajuns chiar si intr-un platou de televiziune, unde, alaturi de Andreea Maier, am prezentat cartea, pentru mai multe detalii despre proiectul meu de suflet puteti urmari aici emisiunea.

Pe langa realizarea visului de suflet, a unor limite depasite, a cresterii increderii in propriile forte, anul 2014 mi-a adus si o altfel de schimbare, in luna august mutandu-ma impreuna cu sotul meu in noul nostru apartament din Oradea.

Nu a fost un an usor dar a fost un an atat de frumos, atat de bogat, ca si realizari, ca si experienta, ca si oameni ce fac parte din viata mea, ca si transformare, crestere, curaj si daruire.

Cred cu tarie ca atunci cand ne dorim cu adevarat, putem sa transformam visul in realitate , cu credinta, curaj si daruire, alaturi de alte suflete ce vibreaza la acelasi nivel, cu deschidere si implicare totala.

Acum, la sfarsit de an, va multumesc ca faceti parte din povestea mea, dorindu-ne tuturor un an nou minunat, cu un plan de actiune bine structurat, pe care sa-l bifam integral in decembrie 2015.

An nou fericit!

Pace si iubire,

Florina Popa Dumse