Nufăr și Triumf
Blogging creativ

Șase pași pentru curățenie lună

Curățenia poate fi privită din mai multe perspective, raportându-ne la propria persoană, la relațiile cu cei din jur, la spațiul în care trăim sau la mediul înconjurător.

Curățenia interioară vizează liniștirea și armonizarea gândurilor, a sentimentelor și a acțiunilor, acea stare de împlinire sau fericire, de integritate și de contribuție la bunul mers al lucrurilor în această lume, în timp ce, curățenia spațiului, a propriei locuințe, contribuie cu siguranță la starea noastră de bine, de echilibru și confort, de care fiecare dintre noi are atâta nevoie.

Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă și ne pregătim cu toții de marea curățenie a locuinței, în acest articol voi aborda acest aspect, punctând câțiva pași simpli pentru o curățenie lună în cel mai scurt timp.

1. Fă-ți un plan de acțiune.

Ca în orice treabă făcută cu cap, este important să știi unde te afli, de unde începi și unde vrei să termini.

Analizează puțin fiecare încăpere și fă-ți o idee cu privire la ce este de făcut și la cât timp îți va lua această activitate.

2. Alocă întotdeauna mai mult timp decât ai preconizat la început.

Din proprie experiență știu că mai mereu apare ceva în plus, ceva ce am omis atunci când ne-am făcut planul de atac.

De asemenea, mai pot interveni timpii morți, un telefon la care trebuie să răspunzi, o mică pauză de care ai nevoie și ar fi păcat să nu acorzi timpul și atenția necesare fiecărei etape din planul de curățenie.

3. Începe curățenia în ziua și la ora stabilite în prealabil.

Dacă vei încălca acest aspect, lași amânarea să intre în scenă și planul tău va fi dat total peste cap, vor interveni noi lucruri de făcut și poți ajunge să nu mai ai timp să faci exact ce ți-ai dorit și la parametri optimi.

În plus, amânarea scade încrederea și stima de sine, lăsând sentimentele negative să se instaleze.

La sfârșitul zilei, în loc de sentimentul de reușită și un spațiu ordonat și curat, te poți trezi că te încearcă nemulțumirea, situație pe care cu siguranță nu ne-o dorim.

4. Pune în capul listei cele mai grele sau neplăcute activități.

La început vei avea mai multă energie și dorință de implicare, iar în momentul în care vei bifa activitățile care îți ridicau semne de întrebare, care nu se numără printre cele pe care le faci cu plăcere, se va instala relaxarea și munca va deveni mult mai ușoară.

5. Eliberează spațiul de lucrurile pe care nu le mai folosești.

Sortează obiectele, donează ce se află în stare bună și poate fi de folos altor persoane și aruncă lucrurile nefolositoare, astfel faci și o faptă bună și obții spațiu în plus pentru ce se află pe lista de noi achiziții.

6. Asigură-te că ai la îndemână produsele de curățenie necesare și că acestea sunt de cea mai bună calitate.

Nufăr și Triumf

Eu mă bazez întotdeauna pe Nufăr și Triumf , adevărații experți în curățenie.

Aceste produse sunt eficiente 100%, fac curățenia mai ușoară, eliminând toți musafirii nepoftiți, indiferent ce hram poartă: fire de praf, microbi, grăsimi, calcar, rugină sau mucegai.

soluție pentru geamuri

Cu Nufăr Geamuri Ocean, iată, o oglindă am

Și parchetu-i răsfățat, tot de Nufăr, ai aflat

Pentru vasele murdare, Triumf are rezolvare

Aragazu-i caz aparte, grăsimea iute dispare

Baia pare de cristal, totul e dezinfectat

Pentru calcarul depus, detartrant ultra-activ

Cel mai nou de pe piață monitorul îl răsfață

Covorul multicolor, pete n-are de decor

Nufăr și Triumf au clasă, locul unu pe piață

Curățenia din casă, misiune onorată!


Articol pentru SuperBlog 2017.

Blogging creativ

Curatenie interioara si exterioara!

Soarele isi face din ce in ce mai mult simtita prezenta, florile ne zambesc pline de culoare, iar noi ne bucuram de aceste zile minunate, de inceputul primaverii si de privilegiul de a fi sarbatoritele acestei perioade.

Este momentul in care natura face loc noului, in care totul prinde viata, momentul in care suntem invitati sa ne alaturam in acest proces de creatie, sa trecem la actiune, sa ne reinventam, sa eliberam credinte limitative, emotii ce ne ranesc, sa intampinam cu inima deschisa acest inceput.

Primavara ne pune in miscare, haine mutate dintr-un loc in altul, amenajari, redecorari, schimbari si multa curatenie.

Cu ani in urma totul era diferit, insa acum, curatenia este floare la ureche, tehnologia ne ajuta in toate, iar la acest capitol maestrul este Rohnson Aquatech R144.

ssb (2)

Tare as fi vrut sa fi existat si pe vremea mea (cum se zice), in acea perioada in care curatenia insemna maturat si batut covorul cu paleta, inhalat de praf, maini aspre si  mult efort pana sa faci casa luna.

Imi aduc aminte cum sambata era ziua de chin pentru mine, ziua in care impreuna cu mama intorceam casa pe dos, iar pentru a pune totul in ordine ma puneam  in patru ,,labute” sa aranjez covorul sub piesele grele de mobilier din intreaga casa.

A vent si ziua in care, sub forma de cadou, am primit mult asteptatul aspirator, unul rosu, tin minte, cu sac ce trebuia curatat dupa fiecare utilizare, va dati seama ca bucuria mare mi-a trecut repede, trecand de la datul cu paleta la scuturat sacul de aspirator.

Cine stie despre ce vorbesc va intelege de ce apreciez atat de mult acest aspirator dezvoltat din grija si respect pentru noi si locuinta noastra.

Aspiratorul Rohnson AquaTech R144 este robust si elegant, economic si silentios, inglobeaza o tehnologie inovatoare de filtrare prin apa, prevenind imprastierea prafului in aer, devenind astfel cel mai igienic tip de aspirator.

Este cadoul potrivit pentru sotie, mama sau fiica, ideal pentru toti cei ce se ingrijesc de sanatatea lor, in special  pentru persoanele sensibile care sufera de alergii sau astm.

Si daca toate aceste aspecte v-au convins, va invit sa vizitati magazinul MarketOnline.ro, unde veti fi surprinsi de atractivele promotii la aspiratoare.

logo_marketonline_mic1

Articol pentru Spring SuperBlog 2016.

Buchet de inspiraţie

DESENEAZA-TI VIATA IN CULORILE PREFERATE !

Aseara, ma tot gandeam ce subiect sa abordez in articolul de azi si cum nu eram foarte sigura de alegere, l-am rugat pe Dumnezeu sa-mi dea inspiratia de care am nevoie, iar primul gand care mi-a venit in minte a fost ,, curatenie” si dulapul meu de haine care asteapta de cateva zile sa-l ordonez si l-am tot amanat.

Asa ca astazi am decis sa vorbesc despre  curatenie, ordine, armonie, intr-o abordare putin diferita,cu trimiteri la:

– mediul in  care traim si ne desfasuram activitatea

– trupul nostru

– mintea

– sufletul

A venit primavara,  zapada a plecat, soarele incepe sa ne zambeasca si sa ne dezmorteasca, dandu-ne energie pentru diversele treburi ce sunt cuprinse in celebra ,,curatenie de primvara”.

Natura a revenit la viata si ne asteapta ca pe niste prieteni credinciosi, sa o ajutam sa ne ofere mediul propice de relaxare, liniste si refugiu, asa ca haideti sa participam la inlaturarea ultimelor ramasite ale iernii, sa facem loc culorii si luminii, sa dedicam putin din timpul nostru livezii, gradinii si curtii, sa plantam un pom, o floare, sa desenam si sa construim in jurul nostru lumea pe care o dorim si in care actorul principal sa fim chiar noi.

Si pentru ca am ales sa incep cu natura, cu exteriorul, o sa ne indreptam atentia si spre interior, casa, biroul sau masina noatra si amprenta personala ce o lasam asupra lor, precum si influenta lor asupra noastra, pentru ca intr-un mediu curat, aranjat si decorat armonios, cu siguranta starea noastra de spirit va fi excelenta, de aceea va invit sa aruncati o privire asupra lor si sa identificati ce nu va mai place, sa inlocuiti lucrurile vechi cu unele noi, sa daruiti ce nu mai folositi, ori nu mai purtati, pentru ca este stiut faptul ca ceea ce nu porti in cele patru sezoane inseamna ca nu-ti mai este necesar, dar cu siguranta poate fi util altora, putand foarte usor sa  eliberati locuinta de lucruri vechi sau nefolositoare si totodata cu ajutorul acestora sa faceti sa rasara un zambet de bucurie pe fata altor oameni.

Si iata ca am ajuns la trupul nostru, cel ce atesta existenta noastra in aceasta lume, cu ajutorul caruia ne prezentam lumii, daruim, primim si putem sa ne bucuram de toate frumusetile si minunile acestei lumi si de care din pacate abuzam de foarte multe ori, de aceea indemn la cumpatare, la relaxare, la echilibru, la iubire fata de corpul nostru, alegand sa-l hranim sanatos, sa facem miscare, plimbari in natura ce ne vor revitaliza, sa respectam orele de somn si cele de munca, sa ne permitem ca din cand in cand sa ne rasfatam trupul cu masaje ori bai cu spuma, o schimbare de look si orice consideram a fi necesar pentru ca imaginea din oglinda sa fie cea pe care o dorim, cea care sa ne dea starea de bine si confort cu propria persoana.

Mintea noastra, pupitrul de comanda ce ne dirijeaza viata, buretele ce absoarbe si stocheaza experientele de viata, pantecele in care se naste gandul ce apoi da nastere sentimentelor si actiunilor noastre, motiv pentru care este extrem de important sa ne educam mintea, sa o hranim cu ganduri sanatoase, sa utilizam afirmatiile pozitive ce ne vor da incredere in propria persoana, motivatie pentru a actiona spre indeplinirea propriilor dorinte, sa renuntam la conceptii si limitari, sa credem in noi, in capacitatile noastre, sa nu ne lasam influentati ori manipulati de altii sau pacaliti de propria minte, sa lasam trecutul in urma, sa traim in prezent cu incredere intr-un viitor mai bun creat de noi.

Si iata, am ajuns si la suflet, cel pe care l-as asemana cu o sala de dans in care danseaza cele mai frumoase sentimente, dar de a carui incapere e nevoie sa avem mare grija pentru a nu lasa sa  patrunda sentimentele negative, alegand mereu iubirea, actionand cu iubire, practicand recunostinta cu credinta in Dumnezeu, incredere in propria persoana si certitudinea ca meritam ce e mai bun de la viata, avand in noi izvorul nesecat de putere si inspiratie pentru a ne desena viata in culorile preferate.