Blogging creativ

Toate trec…urmează vacanța la mare

Când virusul se va pierde-n zare,

Noi vom evada la mare!

Foto arhiva personală

Acum stăm în casă și visăm vacanța la mare. Puterea imaginației este cheia salvatoare a unei realități care ne provoacă stres și nesiguranță, ne testează limitele și ne obligă să ne întoarcem atenția spre interior.

Acum este momentul să ne punem întrebarea ,,Ce-mi doresc cu adevărat?”. Să descoperim visuri uitate într-un colț de suflet, să ne explorăm pasiunile și să acordăm mai mult timp pentru relaxare.

Avem internetul care ne poartă virtual oriunde în lume, de la vârful de munte la plaje cu nisip fin și fierbinte.

Vacanță pe litoralul românesc

Ultima vacanță pe malul Mării Negre am avut-o în 2017, în stațiunea Mamaia, locul de care m-am îndrăgostit iremediabil în 2011, atunci când am avut parte de o escapadă romantică alături de cel ce avea să-mi devină soț. A știut cum să puncteze decisiv, mi-a dăruit valurile mării.

De atunci, indiferent pe unde îmi mai calcă pașii în decursul unui an, în mod obligatoriu trebuie să mă bucur de o aventură la malul mării, iar anul acesta va fi din nou în țara mea.

Cazare litoral

Eu și soțul meu alegem să ne continuăm povestea în aceeași stațiune care ne-a unit, unde ne întoarcem mereu cu zâmbetul pe buze, cu dorința de a-i descoperi o altă latură, de a trăi o nouă experiență memorabilă.

Cazare Mamaia este cea mai pronunțată expresie în casa noastră și în căutările pe internet. Nu pentru că nu am ști unde să căutăm, ci pentru că nu sunt încă hotărâtă ce hotel să aleg. Mizăm în continuare pe agenția de turism litoralulromanesc.ro, datorită experiențelor anterioare care ne-au satisfăcut așteptările, menționând diversitatea ofertelor și prețurile Early Booking de nerefuzat.

În 2017 am ales Hotel Florida, cu a sa terasă minunată pe lacul Siutghiol, unde am servit micul dejun respirând aerul curat și răcoros al dimineții, și un pahar de vin la ceas de seară, bucurându-ne de o priveliște de vis.

Atunci am optat pentru varianta de cazare cu mic dejun, cu avantajul că poți să pleci și să te întorci când dorești, pentru că nu depinzi de un program de masă și poți încerca bunătăți la orice restaurant care îți iese în cale.

Acum însă, poate pentru că ne-am mai liniștit și noi, nu mai vrem să alergăm de colo colo și să riscăm să mâncăm ceva care să ne pună sănătatea în pericol, optăm pentru o vacanță all inclusive. O plănuim în prima jumătate a lunii iulie.

În 2017 mi-a atras atenția Hotel Sulina, cu al său aer elegant, care invită la relaxare. Aici m-aș simți ca o prințesă, sunt absolut convinsă. Dar fiind femeie, ce să vezi, mi-a făcut cu ochiul și Hotel Zenith, cu al său centru SPA ce-mi pune imaginația pe jar.

Va trebui să decid repede, dacă nu vreau să pierd ofertele Early Booking și să scot mai mulți bani din buzunar.

Obiective turistice litoralul românesc

În vacanța noastră de șapte zile, sperăm noi toate cu soarele pe cer, îmi propun ca cinci să le dedic lenevitului pe șezlong și valurilor liniștite sau învolburate ale mării. Îmi pun în bagaj o carte bună și alături de prințul meu voi fi în al nouălea cer.

Ne vom trezi măcar într-o zi atunci când cântă cocoșii, pentru a admira mărețul răsărit de soare, cu o cafea aburindă în mână și cu picioarele în nisip.

Serile le vom dedica plimbărilor și distracției…pe faleză, în club sau în magicul Sat de Vacanță. Bifez cu siguranță o plimbare cu trenulețul și una cu telegondola, pentru o imagine memorabilă de la înălțime. Iar dacă îmi fac puțin curaj, poate mă urc și pe skijet, pentru o experiență trăită o dată în viață.

O zi vom evada de pe malul însorit al Mării Negre pentru a poposi într-un loc unde liniștea domnește. După o plimbare relaxantă cu vaporașul pe Lacul Siutghiol, ne vom trezi într-un decor rustic, desprins parcă din viața simplă de la țară. Este Insula Ovidiu.

Foto arhiva personală

Cazinoul din Constanța este obiectivul turistic emblemă al orașului. Este tot mai des imortalizat în fotografiile de pe rețelele de socializare, cerându-și parcă dreptul la faima de odinioară. Este o clădire impunătoare, care poartă încă un strop din farmecul de altădată. Consider că merită să-i acordăm câteva clipe din vacanța noastră.

Foto arhiva personală

Acum că am făcut planul de vacanță, mai rămâne să aleg hotelul și să fac rezervarea online. Plătesc cu cardul, din confortul propriului cămin, și mă apuc de făcut bagajul. Costumul de baie, ochelarii de soare, aparatul de fotografiat…să înceapă vacanța la care am visat!

Articol pentru SuperBlog, proba propusă de litoralulromanesc.ro

Blogging creativ

Diversitate pe litoralul românesc

Dacă și tu, la fel ca mine, plănuiești în această vară o escapadă la malul mării, în țara noastră frumoasă, atunci acest articol este pentru tine, cuprinzând câteva recomandări pentru o vacanță reușită, echilibrată și fără urme de plictiseală.

Stațiunea Mamaia – destinația care cucerește

img_20170706_131455-2

Am ajuns pe malul mării pentru prima oară în 2011, pentru vreo două ore în care am apucat să cuprind cu ochii iubita mare și să o închid în suflet, cu promisiunea că mă voi întoarce pentru a-i asculta întreaga poveste.

M-am întors alături de soțul meu, în luna de miere, dornici de a descoperi întreaga frumusețe a celei mai mediatizate stațiuni de pe litoralul românesc și de a încerca tot ce se poate în materie de petrecere a timpului liber, distracții și obiective turistice, deopotrivă.

Am programat și în acest an un concediu la Mamaia, stațiunea care m-a cucerit la prima vedere, reușind să mă surprindă de fiecare dată, asta pentru că am fost interesată să o descopăr în amănunt, permițându-i să atingând sfere diferite ale propriului meu suflet.

Primii pași în organizarea unei vacanțe reușite presupun stabilirea perioadei și alegerea unității de cazare.

Hotel Aurora Mamaia – recomandarea turistului mulțumit

Hotel Aurora (2)

În ceea ce mă privește, în primă fază trebuie să fiu cucerită de imagini, să simt că hotelul în care mă voi caza mi se potrivește, că voi avea parte de confort, intimitate și siguranță, că este un mediu curat și armonios, cu personal amabil și atent la nevoile mele.

Da, sunt pretențioasă, nu sunt ușor de mulțumit, am trăit și experiențe la superlativ și experiențe în care am fost nevoită să fac întâi curățenie și apoi să ne instalăm în camera de hotel, pe principiul afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.

Tocmai din acest motiv, îmi permit să recomand un hotel din Mamaia, Hotel Aurora, care la prima vedere nu poartă multe stele, dar are grijă să ofere o experiență armonioasă pentru un sejur de ținut minte, reușind să satisfacă și standardele unei pretențioase ca mine.

În acest an vom poposi pentru a doua oară la acest hotel, alegerea datorându-se mediului curat și liniștit, beneficiilor aduse de restaurantul cu preparate proaspete și gustoase, cireașa de pe tort fiind reprezentată de cele două piscine, una pentru adulți și una pentru copii, unde se poate opta pentru momente de relaxare, savurând un delicios cocktail sau o înghețată aromată.

Hotelul cu piscină este amplasat la 25 de m de plaja, în inima stațiunii, în apropiere de principalele atracții turistice, oferind oportunitatea de a surprinde măcar un răsărit de soare de toată frumusețea și șansa de a explora Satul de Vacanță, de a petrece câteva ore în parcul Aqua Magic sau de a îndrăzni o plimbare cu telegondola, pentru o panoramă de vis de la înălțime.

Iar la o distanță de câteva minute cu vaporașul se află un loc rupt parcă dintr-o altă lume.

Insula Ovidiu – colțul de paradis al litoralului

1003206_616345251730607_1894563706_n

Pe insulă, viața are un alt curs, oaza de verdeață din mijlocul apei reușind să te cucerească iremediabil, simțindu-te integrat perfect într-un decor rustic de poveste, având parte de câteva ore de profundă relaxare, timp în care poți admira apa liniștită a lacului Siutghiol, micro-rezervaţia de păsări și zborul pescărușilor care întregesc tabloul unei zile diferite de vacanță.

Și pentru că al nostru hotel de la mare se află în apropiere de Constanța, în această vară avem în plan să descoperim frumusețile orașului port.

Constanța – orașul cu o istorie de peste 2500 de ani

img_20170704_133154-2

De-a lungul anilor, orașul multicultural a strâns pagini de istorie care așteaptă să fie descoperite.

Printre principalele obiective turistice din Constanța, pe care dorim să le descoperim, se numără:

Biserica Greacă, prima biserică din oraș, care din cauza restricțiilor vremii a fost construită fără turle.

Ne dorim să participăm la una dintre slujbele din Biserica cu hramul ,,Schimbarea la față”, aici ținându-se slujbe atât în limba română, cât și în limba greacă.

Moscheea „Carol I”,  monument de arhitectură, lăcaș de cult musulman, cu o deosebită pictură murală interioară și un impresionant covor oriental, un loc care deschide o poartă spre cer și spre Constanța anilor din urmă.

Cazinoul din Constanța, locul pe care mulți îl privesc cu nostalgie, în amintirea vremurilor de altădată, când acesta găzduia petrecerile din înalta societate, un loc cu o strălucire aparte, care astăzi apare ca o ruină des imortalizată în fotografiile turiștilor postate pe rețelele de socializare.

O ruină care pare că-și plânge nenorocul trântită de autorități și de valurile învolburate ale mării, un loc care încă mai atrage prin farmecul vremurilor de demult, păstrând un dram de speranță într-o renaștere din propria cenușă.

Despre renaștere vorbește întreaga viață, despre redescoperire și privirea fiecărei călătorii ca pe o treaptă superioară spre cea mai  înaltă variantă a propriului eu.

Am certitudinea că această călătorie ne va îmbogăți, oferindu-ne momente de neuitat pe care le vom așeza cu bucurie în comoara inimilor noastre.


Articol pentru Spring SuperBlog 2018.

Blogging creativ

O mare de emoții la Hotel Aurora

Pașii să mă poarte pe nisipul fierbinte,

Iar valurile mării, auzul să-mi alinte

Și trupul răsfățat de soarele fierbinte,

Dorințe, emoții, amintiri în suflet strânse,

Comoara primei întâlniri cu marea.

Și chiar de au trecu ani bun, dragostea o simt și acum,

De litoralul românesc m-am îndrăgostit firesc

Și nu oriunde și oricum, ci la Mamaia, vreau să-ți spun

Ce e acolo, ce găsești? E nebunie, aer freș,

Distracție, relaxare, tot ce poftești găsești la mare.

Și sufletul rostește lin, că merităm sejur-festin,

Iar o vacanță într-un an, o merită orice român.

Anul acesta-i sărbătoare și e o mare provocare:

Pe mama am s-o duc la mare,

Pe nepoțeii mei iubiți, însoțiți de-ai lor părinți.

Alături toți cei dragi să fie, să fie mare nebunie

Cinci ani se împlinesc de la o nuntă ca-n povești

Și cum sunt eu prevăzătoare, am pus rapid totul la cale

Am căutat hotel la mare, cu o piscină în dotare

Eu și soțul adorat suntem fecioare-n zodiac

Pretențioși, fixiști, corecți,

Raportul calitate-preț vrem să fie chiar perfect.

Aurora (2)

Hotel Aurora Mamaia ne va găzdui cu onoare

În camere moderne, confortabile, încăpătoare

E doar la câțiva pași de mare, eu am intrat deja-n visare:

În zori pe plajă să mă plimb și briza mării să o simt,

Să ocup locul de onoare când soarele timid răsare

Și își întinde chiar firav o rază pe valul înalt

Și un tablou feeric pictând, în suflet mi-a intrat zâmbind

Și m-a umplut de energie, să fac față întregii zile.

Micul dejun e un festin, proaspăt, delicios din plin

Restaurantul cu terasă a fost alegere isteață

Este spre mare îndreptată, menită să te cucerească

Romantică cum sunt din fire, am scris acolo o poezie

Apus de soare admirând, în ochii lui m-am cam pierdut

Și zorii zilei ne-a găsit îmbrățișați chiar pe nisip.

Și zilele treceau în goană, cu toții lenevind pe plajă

Baie în mare am făcut și chiar castele de nisip

Pe malul mării ne-am plimbat și scoici multe am adunat

Mesaje dragi am iscălit pe coala mare de nisip

Și într-o zi, pe înserat și lampioane am lansat

Spre cerul mare, înstelat, multe dorințe au plecat

Dar cea mai mare aventură, cu skijet-ul a fost, pe bune

Și frica mare de înălțime a dispărut ca prin minune

Când în telegondolă am urcat și frumuseți am admirat.

La Aqua Magic am intrat, cei mici au fost tare-ncântați

Tot ce-au putut au încercat și au zâmbit neîncetat.

Cu vaporașul ne-am plimbat, pe insula Ovidiu ne-am cam refugiat

De peisaj ne-am bucurat, jumătate de zi noi am rămas

Și-n satul de vacanță ne-am dat cu toții-n stambă,

Iar trenulețul vesel a fost a mea comandă.

Sejurul meu la mare, o mare provocare

Petrecere surpriză, aqua gym la piscină,

Un cocktail delicios ne-a fost servit pe loc.

Sub cerul înstelat, o filă din jurnal tocmai am redactat.

Centrul hotelier modern ne-a cucerit pe  loc:

Hotel cu piscină, restaurant cu preparate românești delicioase,

Personal amabil și atent, e un tot unitar.

Hotel Aurora recomandăm cu drag!

sigla-logo-aurora (2)


Articol pentru Spring SuperBlog 2017.