Este deja destul de târziu… cerul s-a umplut de luminițe colorate, iar regina nopții, Luna, și-a făcut și ea apariția pentru a lumina noaptea liniștită a începutului de primăvară.
Vântul adie ușor, mângâind o liniște care mă face să-mi aud mult mai clar dialogul interior pe care tumultul fiecărei zilei îl face să intre-n surzire, îl alungă și-l critică mult prea mult la lumina strălucitoare a astrului suprem.
Noaptea pare să fie mult mai răbdătoare, mai molcomă și mai atentă la dorințe așezate în cotloane ascunse ale propriului suflet, mai receptivă la idei inedite, pe care mintea se grăbește să le etichetează drept imposibile, deschizând parcă un tărâm magic de inspirație, unde visarea cu ochii deschiși este cea mai naturală și firească evadare.
Atunci când timpul îmi permite, când vremea își arată latura ei blândă, ocrotitoare, iubesc să mă așez în leagănul de pe prispa casei și să privesc colosul tavanului de stele, să-mi permit să călătoresc spre străfundul inimii, să mă pierd printre vise mărețe, să mă conectez cu dorințe arzătoare și să rememorez visuri împlinite, fiind cu adevărat recunoscătoare pentru întregul tablou numit ACASĂ.
După o porție de relaxare, de conectare cu esența divină care se află în fiecare dintre noi, accesând acel izvor infinit al posibilităților, al bucuriei în cea mai pură formă, mult mai liniștită, cu o pace ce-mi umple fiecare por, înfășurată în pătura colorată precum un curcubeu al verii, primită cadou de la mama mea, îmi las pașii să mă poarte spre căldura propriului cămin.
Aici, în dormitorul albastru, mă așteaptă un pat pufos, iar lângă el, așezat la loc de cinste, cu coperți cartonate, stă jurnalul visurilor, comoara ce cuprinde viziunea mea despre această călătorie, despre fericire și trăirea unei vieți împlinite.
Îl iau în brațe și printr-o atingere fină îi permit să mă poarte spre pagini de istorie personală, scrisă cu cerneala credinței că orice vis se naște pentru a se transforma într-o frumoasă realitate.
,,Casa din vis se înalță pe dealul din satul copilăriei mele, la margine de pădure, în locul în care liniștea și viața armonioasă și-au dat mâna într-un dans pentru eternitate.
Aici pot să mă bucur de spectacolul fiecărui anotimp, să observ haina schimbătoare a naturii, să fiu martoră la întregul proces al renașterii.
Cuprind cu ochii și inima întregul tablou al primăverii, ascult melodia pădurii surprinsă de ploile torențiale ale verii, calc pe covorul ruginiu țesut cu măiestrie de artista toamnă, pentru a ajunge să fiu surprinsă de capodopera pictată de gerul aspru al iernii, fiind prinsă, de fiecare dată, într-un carusel al emoțiilor autentice.
La parterul casei se află un living spațios, locul în care întreaga familie se adună cu ocazia sărbătorilor, fiecare membru arzând de nerăbdare să-și răsfețe papilele gustative cu delicioșii cozonaci pregătiți de bunica.
Bucătăria este laboratorul meu de creație, iar sufrageria loja unde fiecare musafir are privilegiul de a degusta noi preparate ce vor fi incluse în cartea mea de gastronomie – ,,Bunătăți pe gustul întregii familii”.
Dormitorul este sanctuar de frumusețe, locul în care toate măștile cad, lăsând să iasă la lumină puritatea unor inimi ce au ales să pășească împreună pe cărarea dragostei.
Aici este locul unde iubirea creează, spațiul unde liniștea și siguranța mă poartă precum într-un balon de cristal, permițând corpului să fie cuprins de un somn profund și odihnitor.
Fiecare dimineață o încep în biroul cu geamuri imense, răsfățată de razele timide ale soarelui ori încântată de fulgii de nea cernuți și așezați cu măiestrie într-un decor de basm, unde mă las inspirată de întreaga suflare a vieții, trasând liniile unei noi zile și ale unei vieți trăite cu sens.
Peste câțiva ani îmi doresc să aud pașii grăbiți ai unui pitic care să mă strige ,,mama”, făcându-mă părtașă la năzdrăvăniile fără margini ale copilăriei.”
Adevărul este că la capitolul visare nu am concurență, viața oferindu-mi însă șansa de a cunoaște și cealaltă latură a sa, când, ieșind din visare, am dorit să fac primii pași pe drumul numit acțiune.
DTAC (Documentație Tehnica pentru Autorizația de Construire) și PAC (Proiect Autorizație de Construire) m-au lovit direct în cap, sub nivelul mării pare c-am intrat.
De unde steaua mea să știu ce presupune să pui temelia unui cămin, eu având clar în minte ce-mi doresc să trăiesc și să simt în interiorul acelei case, cum să fie decorată, fiind total fără orizont în direcția detaliilor tehnice.
Voiam o casă trainică, dar habar nu aveam ce cărămidă și izolație poate să aibă.
Mă gândeam că vreau să fie călduroasă, picioarele în ea să nu-mi înghețe vreodată.
Habar nu am de obținerea avizelor de construire, pentru mine hârtia e doar suport pentru poezie.
Am simțit că pășesc pe tărâmul nisipurilor mișcătoare, noroc că în lume există o logică fenomenală, fiecare sferă având proprii actori, arhitecții proiectanți de la AIA Proiect fiindu-mi adevărați ghizi pentru a întrezări luminița de la capătul tunelului.
Mi-au demonstrat că un proiect de casă reușit este rezultatul unui proces temeinic de documentare, preferințele clientului fiind tratate cu maximum de interes și respect, căutându-se cele mai bune soluții și având grijă ca întregul proces de implementare să fie conform standardelor stabilite în prealabil, pentru ca în momentul în care construcția ajunge la termen și proprietarul trece pragul noii case, să simtă că pășește pe un tărâm de vis.
Din casa visurilor mele scriu cu bucurie aceste rânduri, ,,mama” rostindu-se deja de ceva vreme, viața purtându-mă lin spre noi și noi experiențe care pentru prima dată au fost scrise în jurnalul unui suflet visător.
Articol pentru Spring SuperBlog 2018.
Colţ de suflet 