Blogging creativ

Casa, de la vis la realitate

Este deja destul de târziu… cerul s-a umplut de luminițe colorate, iar regina nopții, Luna, și-a făcut și ea apariția pentru a lumina noaptea liniștită a începutului de primăvară.

Vântul adie ușor, mângâind o liniște care mă face să-mi aud mult mai clar dialogul interior pe care tumultul fiecărei zilei îl face să intre-n surzire, îl alungă și-l critică mult prea mult la lumina strălucitoare a astrului suprem.

Noaptea pare să fie mult mai răbdătoare, mai molcomă și mai atentă la dorințe așezate în cotloane ascunse ale propriului suflet, mai receptivă la idei inedite, pe care mintea se grăbește să le etichetează drept imposibile, deschizând parcă un tărâm magic de inspirație, unde visarea cu ochii deschiși este cea mai naturală și firească evadare.

Atunci când timpul îmi permite, când vremea își arată latura ei blândă, ocrotitoare, iubesc să mă așez în leagănul de pe prispa casei și să privesc colosul tavanului de stele, să-mi permit să călătoresc spre străfundul inimii, să mă pierd printre vise mărețe, să mă conectez cu dorințe arzătoare și să rememorez visuri împlinite, fiind cu adevărat recunoscătoare pentru întregul tablou numit ACASĂ.

După o porție de relaxare, de conectare cu esența divină care se află în fiecare dintre noi, accesând acel izvor infinit al posibilităților, al bucuriei în cea mai pură formă, mult mai liniștită, cu o pace ce-mi umple fiecare por, înfășurată în pătura colorată precum un curcubeu al verii, primită cadou de la mama mea, îmi las pașii să mă poarte spre căldura propriului cămin.

Aici, în dormitorul albastru, mă așteaptă un pat pufos, iar lângă el, așezat la loc de cinste, cu coperți cartonate, stă jurnalul visurilor, comoara ce cuprinde viziunea mea despre această călătorie, despre fericire și trăirea unei vieți împlinite.

Îl iau în brațe și printr-o atingere fină îi permit să mă poarte spre pagini de istorie personală, scrisă cu cerneala credinței că orice vis se naște pentru a se transforma într-o frumoasă realitate.

Exterior_P1

,,Casa din vis se înalță pe dealul din satul copilăriei mele, la margine de pădure, în locul în care liniștea și viața armonioasă și-au dat mâna într-un dans pentru eternitate.

Aici pot să mă bucur de spectacolul fiecărui anotimp, să observ haina schimbătoare a naturii, să fiu martoră la întregul proces al renașterii.

Cuprind cu ochii și inima întregul tablou al primăverii, ascult melodia pădurii surprinsă de ploile torențiale ale verii, calc pe covorul ruginiu țesut cu măiestrie de artista toamnă, pentru a ajunge să fiu surprinsă de capodopera pictată de gerul aspru al iernii, fiind prinsă, de fiecare dată, într-un carusel al emoțiilor autentice.

La parterul casei se află un living spațios, locul în care întreaga familie se adună cu ocazia sărbătorilor, fiecare membru arzând de nerăbdare să-și răsfețe papilele gustative cu delicioșii cozonaci pregătiți de bunica.

Bucătăria este laboratorul meu de creație, iar sufrageria loja unde fiecare musafir are privilegiul de a degusta noi preparate ce vor fi incluse în cartea mea de gastronomie – ,,Bunătăți pe gustul întregii familii”.

Dormitorul este sanctuar de frumusețe, locul în care toate măștile cad, lăsând să iasă la lumină puritatea unor inimi ce au ales să pășească împreună pe cărarea dragostei.

Aici este locul unde iubirea creează, spațiul unde liniștea și siguranța mă poartă precum într-un balon de cristal, permițând corpului să fie cuprins de un somn profund și odihnitor.

Fiecare dimineață o încep în biroul cu geamuri imense, răsfățată de razele timide ale soarelui ori încântată de fulgii de nea cernuți și așezați cu măiestrie într-un decor de basm, unde mă las inspirată de întreaga suflare a vieții, trasând liniile unei noi zile și ale unei vieți trăite cu sens.

Peste câțiva ani îmi doresc să aud pașii grăbiți ai unui pitic care să mă strige ,,mama”, făcându-mă părtașă la năzdrăvăniile fără margini ale copilăriei.”

Adevărul este că la capitolul visare nu am concurență, viața oferindu-mi însă șansa de a cunoaște și cealaltă latură a sa, când, ieșind din visare, am dorit să fac primii pași pe drumul numit acțiune.

DTAC (Documentație Tehnica pentru Autorizația de Construire) și PAC (Proiect Autorizație de Construire) m-au lovit direct în cap, sub nivelul mării pare c-am intrat.

De unde steaua mea să știu ce presupune să pui temelia unui cămin, eu având clar în minte ce-mi doresc să trăiesc și să simt în interiorul acelei case, cum să fie decorată, fiind total fără orizont în direcția detaliilor tehnice.

Voiam o casă trainică, dar habar nu aveam ce cărămidă și izolație poate să aibă.

Mă gândeam că vreau să fie călduroasă, picioarele în ea să nu-mi înghețe vreodată.

Habar nu am de obținerea avizelor de construire, pentru mine hârtia e doar suport pentru poezie.

Am simțit că pășesc pe tărâmul nisipurilor mișcătoare, noroc că în lume există o logică fenomenală, fiecare sferă având proprii actori, arhitecții proiectanți de la AIA Proiect fiindu-mi adevărați ghizi pentru a întrezări luminița de la capătul tunelului.

sigla-AIA-2016-300x153

Mi-au demonstrat că un proiect de casă reușit este rezultatul unui proces temeinic de documentare, preferințele clientului fiind tratate cu maximum de interes și respect, căutându-se cele mai bune soluții și având grijă ca întregul proces de implementare să fie conform standardelor stabilite în prealabil, pentru ca în momentul în care construcția ajunge la termen și proprietarul trece pragul noii case, să simtă că pășește pe un tărâm de vis.

Din casa visurilor mele scriu cu bucurie aceste rânduri, ,,mama” rostindu-se deja de ceva vreme, viața purtându-mă lin spre noi și noi experiențe care pentru prima dată au fost scrise în jurnalul unui suflet visător.


Articol pentru Spring SuperBlog 2018.

Blogging creativ

Un vis, un specialist, un cămin

Se spune că toate visurile noastre se pot transforma în realitate, de fapt, corect spus este că pe toate suntem capabili să le realizăm, avem abilitățile și forța pentru a le transforma într-o realitate de care să fim mândri, care să ne mulțumească și să ne îmbogățească viața.

Tot ce există în această lume a fost imaginat, gândit, îmbunătățit și dus la bun sfârșit de cineva care a îndrăznit să viseze și să acționeze în direcția dorită.

Concluzia ar fi că primul pas este să-ți dai voie să visezi, eu sunt o visătoare incurabilă, dar am întâlnit mulți oameni care au uitat să o facă, care acționează într-un mod automat și de cele mai multe ori nu știu încotro se îndreaptă.

Sfatul meu este să vă opriți și să ascultați vocea inimii, să faceți o analiză a propriei vieți, descoperind unde vă aflați și unde vreți să ajungeți, creionând obiective clare și pași concreți pe care să îi faceți cu încredere și determinare. Călătoria aceasta vă v-a îmbogăți, veți descoperi lucruri uimitoare despre voi, sugestia mea fiind să lucrați alături de mentori pricepuți, la fel ca în cazul unui proiect de casă, să apelați întotdeauna la specialiști, ambele pot fi pentru întreaga viață.

Construirea unei căsuțe la marginea pădurii, în satul meu natal, este un obiectiv prioritar ce face parte din planul minunat pe care l-am scris pentru viața mea.

1-proiect-casa-P-M-Iasomie-0722494447

Și dacă la capitolul visare sunt un as, în ceea ce privește compartimentarea, materialele de construcții și sistemele de încălzire cele mai eficiente, design sau costuri de proiectare, sunt total în afara subiectelor, tocmai de aceea am început să caut soluții în acestă direcție, specialiști care să-mi facă sugestii avizate și să îmi ofere cifre concrete în ceea ce privește investiția, pentru a vedea cât îmi este plapuma să mă întind și ce variante îmi sunt la îndemână.

M-am documentat pe internet, am cerut sfatul unor oameni care cunosc acest domeniu, iar informațiile descoperite, recomandările făcute și intuiția mă determină să mă îndrept spre AIA Proiect.

sigla-AIA-2016-300x153

     Iată cinci dintre considerentele care stau la baza deciziei mele:

  • AIA Proiect pune la dispoziția beneficiarilor o colecție de proiecte case optimizate sau personalizează casa în funcție de amplasament și așteptările proprietarului.

  • GARANTEAZĂ ca toate aceste proiecte case obțin AUTORIZAȚIA DE CONSTRUIRE.

  • oferă suport pe toată perioada pre- și post-execuție, asigurându-se că toate cerințele beneficiarilor sunt implementate de constructor.

  • oferă o gama larga de servicii adiacente (avize și acorduri, certificat energetic, cadastru și intabulare, amenajări, reamenajări, renovări etc.) pe care beneficiarii secțiunii proiecte case le pot accesa cu prioritate și la costuri avantajoase.

  • echipa de specialiști include și un evaluator ANEVAR, care poate calcula valoarea edificiului la momentul finalizării sau în oricare alt moment.

11r-Proiect-casa-parter-cu-etaj-moderna-Dalia-de-la-AIA-Proiect-tel-0722494447

Valoarea unei case este dată de calitatea vieții din interiorul acesteia, aspect care are la bază confortul, amplasamentul, siguranța și armonia.

Confortul casei

În viziunea mea, o casă confortabilă este o casă spațioasă, călduroasă în anotimpul rece și răcoroasă în verile dogoritoare, aspecte care țin foarte mult de materialele folosite la construirea și izolarea pereților imobilului, dar și de calitatea sistemul de încălzire ales.

Îmi doresc o casă cu un living mare la parter, unde să putem primi prietenii și familia numeroasă, de unde să putem ieși pe terasă pentru a servi masa sau a admira natura, o bucătărie din care să nu lipsească mașina de spălat vase, pentru că spălatul vaselor reprezintă chinul vieții mele, deci mă vreau salvată.

Cu siguranță am nevoie de un birou, locul unde să mă retrag pentru a-mi pune ideile în ordine, pentru a-mi permite să mă ocup de propriile pasiuni și a visa cu ochii deschiși, un spațiu al inimii, cu mesaje motivaționale și propriul dream chart atârnate pe perete.

La etaj, trei dormitoare, fiecare având baie proprie, iar cel matrimonial să fie dotat cu un pat mare și pufos, o cadă cu  hidromasaj și un balcon de unde să pot privi cerul, Doamne cât iubesc să fac asta, câtă liniște și claritate îmi oferă cerul înstelat și aerul răcoros al nopții.

Amplasamentul imobilului

Atunci când iei în calcul să construiești o casă, un element extrem de important îl reprezintă spațiul în care aceasta va fi ridicată, cu ce învecinează, ce o înconjoară și totul se reduce la preferințele beneficiarilor.

Eu și soțul meu ne dorim o casă în inima naturii, la margine de pădure, să fim înconjurați de pomi și multă vegetație, să respirăm un aer curat, într-un loc unde dorința mea din copilărie, aceea de a avea o livada de nuci, să prindă viață.

Să ne bucurăm de o curte mare, în care să avem gazon, pietricele decorative de diferite culori și forme, felurite flori, un balansoar și o fântână pe care să fie inscripționate valorile familiei noastre.

Siguranța locuinței

În primul rând, ne dorim asigurarea obligatorie și cea facultativă pentru căsuța noastră, apoi, un sistem de supraveghere video, mai ales că locuința se va afla într-o zonă retrasă, de noi depinzând să fim protejați, atât noi cât și bunurile din interior locuinței.

Armonia căminului

Pionul principal în dobândirea armoniei căminului constă în înțelegerea și acceptarea unicității celorlalți membri, în libertatea de exprimare și iubirea necondiționată.

O casă armonioasă este o casă care îmbină și reflectă personalitatea fiecăruia.

Așadar, ne rămâne sarcina să armonizăm romantismul meu cu pasiunea lui pentru sport, având ca liant sensibilitatea amândurora.

Vom avea un cămin decorat cu tablouri și obiecte handmade realizate de mine, printre care vor dribla ingenios mingi de fotbal, echipamente sportive și obiecte aduse de prin colțuri de lume.

Acesta este tablou în care un specialist întâlnește un vis bine conturat, luând naștere un cămin adevărat.


Articol cu care particip la proba a treia din SuperBlog 2017.